Editorial penal . 31.10.2014 UP senator, luare de mită CHIRU GIGI CHRISTIAN

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de CHIRU GIGI CHRISTIAN, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor concurente de:
– luare de mită,
– spălare de bani,
– fals în declarații (3 elemente materiale).

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 19 august 2010, suspectul Chiru Gigi Christian a pretins de la un martor denunțător și de la un om de afaceri, suma de 1.500 000 euro, în forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv, în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile sale de inspector șef al Inspectoratului Regional în Construcții Sud – Est, într-o manieră favorabilă grupului de firme: S.C. EOLICA DOBROGEA S.R.L. ROMÂNIA, EOLICA DOBROGEA AG, EOLICA DOBROGEA X GMBH.
Concret, în schimbul acestei sume de bani, suspectul a promis ca, de la nivelul funcției de inspector șef al Inspectoratului Teritorial în Construcții Sud-Est Constanța, să sprijine interesele patrimoniale ale acestei persoane juridice în proiectele aflate în derulare privind construcția de parcuri eoliene în Dobrogea.
Totodată, pretinderea a fost făcută și în vederea asigurării protecției juridice a grupului de firme respectiv în litigiile existente cu concurentul, grupul Cez România.
În acest context, la data de 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a primit de omul de afaceri suma de 300.000 euro și a acceptat reînnoirea promisiunii de a primi de la aceeași persoană suma de 1.200.000 euro, în aceleași scopuri menționate anterior și sub forma disimulată a cesiunii către aceeași persoană a dreptului de creanță al „creditorului” Chiru Gigi Christian, izvorât din contractul de împrumut, încheiat la data de 19 august 2010.
Obligațiile izvorâte din acest contract fictiv au fost garantate prin instituirea în favoarea „creditorului” a unui drept de gaj asupra a 5% din părțile sociale ale Sc Eolica Dobrogea Srl România.
Cunoscând că sumele de 1.200.000 euro, respectiv de 300.000 euro provin din comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, la datele de 19 august 2010 și 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a disimulat adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, în contracte de împrumut, respectiv de cesiune de creanță.
În calitate de senator în Parlamentul României, suspectul Chiru Gigi Christian, în datele de 19.12.2012, 11.06.2013 și 12.06.2014, a făcut declarații false privind creanțele deținute, în sensul omisiunii mențiunilor privind cele două acte oneroase, respectiv contractul de împrumut și contractul de cesiune de creanță.

Suspectului Chiru Gigi Christian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Podecanul Facultatii de Farmacie din Craiova, Florin Gorunescu, a fost arestat pentru 20 de zile anunta Casa de avocatura Coltuc

Procurorii au stabilit ca studentii stateau la coada la usa prodecanului aproape seara de seara pentru a-si aranja examenele petru sesiunea care va incepe.

Florin Gorunescu primea banii doar la el acasa imediat dupa ce ii programa la telefon. Studentii care doreau nota 5 sau 6 trebuiau sa plateasca 50 de euro, iar pentru o nota mai mare 100 de euro.

Sursa: Business Forum

Ionica Serea, fost arbitru, retinut de DNA

Fostul arbitru Ionica Serea a fost retinut, joi, de procurorii DNA Pitesti, pentru luare de mita, fiind dus în arestul Politiei Judetene Arges.Serea era paznic la Penitenciarul Focsani, unde a intrat dupa ce a câstigat un concurs cu nota 7,42,

la sfârsitul anului trecut. Ionica Serea câstiga 1.500 de lei în noua sa meserie.

Ionica Serea, în vârsta de 41 de ani, a fost retrogradat în lotul B de arbitraj, în aprilie 2009, pentru prestatia din semifinala Cupei României, CFR Cluj-FC Vaslui, scor 1-0, si nu mai avea posibilitatea sa mai conduca vreun meci din cauza vârstei sale.