Necolaiciuc, la un pas de infarct

Acestea sunt doar două dintre argumentele pentru care Mihai Necolaiciuc a cerut eliberarea din arestul seviciului de emigrări! Fostul director CFR a spus că viaţa lui şi a familiei sale va fi pusă în pericol odată cu expulzarea în România, de aceea cere azil politic statului american. Mihai Necolaiciuc află săptămâna viitoare dacă va fi sau nu extradat în

 România.

În pledoariile apărătorilor lui Necolaiciuc se arată că: „În 4 iulie, în jurul orei 10.00, i s-a dat medicaţia prescrisă. Până la amiază, presiunea arterială a scăzut atât de tare încât a început să-şi piardă cunoştinţa. A cerut ajutor medical, dar a fost ignorat. Asta până când a intervenit apărătorul”.

Pentru a motiva cererea de azil politic, avocaţii lui Necolaiciuc au susţinut că: „Nu a făcut niciun efort să-şi schimbe identitatea sau să se ascundă. A cumpărat pe numele său un apartament şi două maşini pe care le-a asigurat. Are cărţi de credit, cablu, telefon şi alte utilităţi pe numele său. Cel puţin în ultimele 18 luni, FBI a ştiut exact unde locuieşte, dar nu a făcut niciun efort ca să-l aresteze, deşi exista un mandat prin Interpol pe numele lui.” 

 

realitatea