Pericol : Dacă nu achitaţi întreţinerea la timp riscaţi să vă treziţi cu ipotecă în favoarea asociaţiei de proprietari!

Asistam la cea mai consistenta modificare a legislatiei privind asociatiile de proprietari!

Pericol : Dacă nu achitaţi întreţinerea la timp riscaţi să vă treziţi cu ipotecă în favoarea asociaţiei de proprietari!

 

Noua lege a asociațiilor de proprietari a intrat în vigoare la sfârșitul lunii septembrie, iar administratorii nu au stat prea mult pe gânduri și au început să aplice prevederile legii.

Noua lege a asociaţiilor de proprietari le dă posibilitatea administratorilor de bloc să înscrie la cartea funciară o ipotecă imobiliară contra proprietarului cu restanţe la cheltuielile blocului. Astfel cei care nu îşi achită timp de 3 luni întreţinerea se trezesc cu ipotecă. Administratorii au lipit deja afişe la avizierele blocurilor. 

“Asociaţia de proprietari are ipotecă legală asupra apartamentelor şi altor spaţii proprietăţi individuale ale proprietarilor din condominiu, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. De asemenea, pentru aceleaşi creanţe, asociaţia de proprietari beneficiază de un privilegiul general mobiliar asupra bunurilor mobile situate în apartamentele şi celelalte spaţii proprietăţi individuale amplasate în condominiul respectiv. Privilegiul vizează doar bunurile mobile situate în imobilul cu privire la care există sumele datorate”.

Criza economică a fost declanşată de un american, care a contractat un credit imobiliar

crizaDupă recalcularea ipotecii a pierdut locul de muncă ajungând în final în imposibilitate de plată. Time.com a creat un portret robot amănunţit al

celui care a declanşat criza economică mondială şi a provocat concedierea a peste 50 de milioane de oameni în toată lumea.

Economiştii cred că există un astfel de ”pacient zero” şi în cazul crizei economice. Astfel, potrivit specialiştilor, recesiunea economică a pornit de la o singură persoană, care a declanşat întregul lanţ de evenimente care a dus la cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune din 1929, şi la concedierea a peste 50 milioane de oameni în întreaga lume (potrivit cifrelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii).

”Pacientul zero” a cumpărat o casă în Stockton, California, în 2003 după ce a contractat un credit ipotecar la o rată peste nivelul pieţii. Rata mai mare i-a fost impusă tocmai din cauza trecutului său, deloc curat, pe piaţa creditelor. După 39 de luni, odată cu creşterea ipotecii, el nu a mai reuşit să achite ratele.

Cei mai mulţi economişti susţin că prăbuşirea pieţei creditelor, care a declanşat criza economică, a fost cauzată de reducerile masive de preţuri în sectorul imobiliar şi de devalorizarea creditelor cu rate peste cele ale pieţii, susţinând astfel portretului robot al ”pacientului zero”.

 

realitatea