Hartuirea : Luni, 6 august, a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă lege care permite aplicarea unor amenzi usturătoare

Hartuirea.Luni, 6 august, a fost publicată în Monitorul Oficial o nouă lege care permite aplicarea unor amenzi usturătoare. De joi deja intră în vigoare, astfel că polițiștii și jandarmii pot aplica sancțiuni usturătoare celor care îi hărțuiesc pe alții.

„Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, se arată în legea publicată, unde se precizează apoi că astfel de fapte se vor considera contravenţii şi se vor sancţiona cu amenzi între 3.000 şi 10.000 de lei (dacă nu e vorba deja de o infracţiune).

De sancţionarea acestor fapte se vor ocupa ofiţerii şi agenţii de poliţiei din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, ci din cadrul Poliţiei de Frontieră, dar şi poliţiştii locali.

https://www.coltuc.ro

 

2018 : Statutul poliţistului a fost modificat!

 

Poliţistul este funcţionarul public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.

Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut. Legea nr. 360/2002 este cea care reglementează statutul poliţistului.

Recent, statutul poliţitului a suferit unele modificări aduse prin OUG nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial nr. 549/2018.

Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile din subordine, încadrate cu poliţişti, înregistrează un deficit major de personal acumulat ca urmare a reducerilor drastice ale numărului de indicatori în plată aprobaţi prin legile bugetare anuale, a aprobării unor cifre de şcolarizare inferioare nevoilor instituţionale, precum şi a părăsirii benevole a sistemului. Acest deficit a fost accentuat şi prin accesarea masivă a dreptului la pensie în condiţiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, iar posibilitatea diminuării sale – prin mecanismele de şcolarizare a poliţiştilor în instituţiile de învăţământ, utilizate la nivel maximal, respectiv prin demersurile de încadrare directă în perioada imediat următoare – este relativ dificilă.

Această modificare legislativă era necesară  astfel încât:
– să se elimine posibilitatea accesării excesive a unor mecanisme create pentru a proteja poliţiştii aflaţi în situaţii juridice particulare, care nu mai permit reîncadrarea acestora pe o funcţie după punerea la dispoziţia unităţii;
– să fie eliminat riscul de a transforma aceste mecanisme în oportunităţi de încetare a raporturilor de serviciu şi accesare a dreptului la pensie anticipată/anticipată parţială, în cazul poliţiştilor care nu îndeplinesc vârsta standard de pensionare pentru a beneficia de pensia de serviciu;
– să fie eliminat un risc real la adresa măsurilor de acoperire a deficitului de personal adoptate de Ministerul Afacerilor Interne.

Ce prevede OUG nr. 53/2018 ?

La concursurile sau examenele poate participa orice persoană care îndeplineşte următoarele criterii specifice:
a) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
b) dacă prin reîncadrare sau încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.

Absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii de ordine şi siguranţă publică, respectiv drept, organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă în cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne i se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni.

Potrivit noutăţilor legislative, absolventului şcolii de formare a agenţilor de poliţie i se acordă gradul profesional de agent de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 6 luni.

Poliţistului care intră în corpul ofiţerilor de poliţie în condiţiile art. 9 alin. (2) şi absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă în cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne i se acordă gradul profesional în funcţie de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel:
a) sub 5 ani – subinspector de poliţie;
b) între 5 şi 10 ani – inspector de poliţie;
c) peste 10 ani – inspector principal de poliţie.

Candidatul admis în instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne este obligat să încheie un angajament că va lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de 10 ani de la data naşterii raportului de serviciu.

Odată cu această Ordonanţă de urgenţă se vor modifica şi normele de aplicare, Hotărârea nr. 725/2015, într-un termen de 90 de zile.

Instanta din Romania : Șoferii nu sunt obligați să aibă la ei asigurarea RCA și nici s-o prezinte polițiștilor

 

 

 

Conducătorii auto nu au obligația de a deține asupra lor dovada asigurării de răspundere civilă auto (RCA) și nici nu trebuie să o prezinte organului de poliție la controlul actelor, după cum a decis o instanță din România. Decizia este acum definitivă, iar concluzia la care a ajuns instanța este valabilă chiar și în contextul noului cadru al RCA.

 

Conducătorii auto nu sunt obligați să aibă asupra lor dovada asigurării RCA și nu trebuie să o prezinte polițistului atunci când acesta solicită controlul actelor, potrivit unei decizii definitive a Tribunalului Sălaj. Concret, în anul 2015, un șofer a fost amendat pentru că nu a avut asupra sa la controlul organelor de poliție polița de asigurare auto. În aceste condiții, conducătorul auto a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție și a obținut anularea actului administrativ în 2016, iar în februarie anul acesta, instanța de apel a respins calea de atac formulată de inspectoratul de poliție.

Instanța de prim grad (judecătoria) a decis că nu există nicio prevede expresă care să-l oblige pe conducător să aibă asupra sa dovada asigurării, nici în contextul Legii nr. 136/1995 (vechea lege privind RCA-urile, în prezent abrogată și înlocuită de noul cadru RCA – OUG nr. 54/2016), nici în al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori al regulamentului de punere în aplicare a acestei ordonanțe. Prevederile legale la care s-a raportat instanța și care ne interesează în această discuție sunt următoarele:

  • regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 prevede că conducătorul trebuie să aibă asupra sa „actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”;
  • ordonanța privind circulația pe drumurile publice prevede că „participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”; în caz contrar, același act normativ stabilește că șoferul care nu are asupra sa aceste documente săvârșește o contravenție și poate primi o amendă.

Practic, organul de poliție care l-a amendat pe conducătorul respectiv a considerat că dovada asigurării RCA (polița de asigurare) se înscrie în noțiunea folosită de cele două acte de mai sus, respectiv „alte documente prevăzute de lege”, or instanța de judecată a constatat că, la momentul respectiv, niciun act normativ nu-i impune șoferului obligația de a avea asupra sa această poliță.

„În cauză, instanța constată că nici art. 147 pct. 1 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și nici art. 35 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 nu preved în mod expres faptul că participanții la trafic trebuie să aibă asupra lor polița de asigurare auto. De asemenea, din analiza dispozițiilor legale în materie, respectiv a O.U.G. nr. 195/2002, a R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și a Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, nu rezultă că această obligație ar fi fost impusă în mod expres de legiuitor în sarcina conducătorilor auto. Altfel spus, legea nu prevede în mod expres obligația conducătorilor auto de a avea asupra lor polița de asigurare auto și de a o prezenta la cererea polițistului rutier”, a stabilit prima instanță.

Așadar, conducătorul auto în discuție a fost amendat pentru o contravenție care, în realitate, nu există, încălcându-se astfel prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

Important! În prezent, regimul RCA nu mai este însă guvernat de Legea nr. 136/1995, cea la care s-a raportat instanța de judecată, ci de OUG nr. 54/2016, iar polița de asigurare este acum înlocuită de noua reglementare cu contractul de asigurare. Cu toate acestea, concluzia la care a ajuns instanța în materia obligației conducătorului de a avea asupra sa dovada RCA rămâne în picioare chiar și în contextul noului regim al RCA, întrucât nici OUG nr. 54/2016 nu prevede nimic în legătură cu vreo obligație de acest fel.

Procurorii anticoruptie au intocmit un top al spagilor pe care unii magistrati sau politisti le-au primit pentru a favoriza infractorii.

Din câte se pare, acestia tin cel mai mult la pret, ceea ce face ca “tarifele” lor sa ajunga chiar si la câteva zeci de mii de euro. Potrivit DNA, un sef de sectie al unui tribunal a cerut, anul trecut, 45.000 € si a primit efectiv 30.000 € pentru

a scoate din puscarie doi infractori. Procurorii însa “se vând” si pe sume mai mici, cuprinse între 120 si 1.000 €.

Nici politistii nu se dau în laturi de la a lua spaga. Ai facut un accident de circulatie? Cu 100-120 € bagati în buzunarul agentului de la “Rutiera”, scapi de dosar penal, conform DNA. Oamenii legii au primit, în general, sume fabuloase, chiar si 18.500 €, pentru “a închide ochii” la anumite faradelegi, cum ar fi traficul de droguri.

Sursa: Libertatea

Cadavrul unei batrane, gasit in zona falezei din Constanta

Corpul unei batrane a fost gasit luni dimineata in apa, in zona Cazinoului din Constanta.

Cadavrul a fost descoperit de doi batrani care se plimbau pe faleza si care au sunat la 112. Imediat la fata locului s-au deplasat pompierii militari care au reusit sa scoata cadavrul din apa.

Politistii au demarat o ancheta pentru a stabili daca a fost vorba de o sinucidere sau de un accident si incearca sa afle identitatea victimei, informeaza Realitatea Tv.

In urma cu o saptamana, in aceeasi zona, o alta pensionara si-a pus capat zilelor.

Bancuri cu politisti

Un avocat isi cumpara un BMW super smecher si se duce la tribunal sa se laude in fata colegilor sai.
ajunge acolo, parcheaza, si cand sa iasa, trece un camion si ii smulge portiera.
iese avocatul si incepe sa blesteme, sa injure, si continua asa pana suna la politie, vine imediat
la fata locului imediat, avocatul in continuare foarte agitat, la care un politist ii zice:
-cum puteti fi atat de materialist? nu v’ati dat seama ca atunci cand a trecut camionul si v’a smuls portiera, v’a rupt si mana??
Avocatul se uita la mana si pe un ton foarte rastit:
-La naiba! unde imi este Rolex’ul?

Un sofer ajunge cu masina pe malul unui riu si-l intreaba pe un politist care pescuia, daca-i adinca apa. Acesta-i raspunde ca nu este. Soferul intra cu masina-n rau, se scufunda, abandoneaza automobilul, iese cu chiu cu vai din apa si-ncepe sa tipe la politai: – Ai zis ca apa-i mica si uite ca era sa ma inec! – Pe onoarea mea, acum 10 minute, era mica, au trecut niste rate si le ajungea abia pina la piept !

Un arab batran traia langa New York . Ar fi vrut sa cultive cartofi, dar era singur si garbovit. Fiul sau studia in Paris , asa ca decise sa-i scrie un e-mail. „Draga Ahmed, sunt foarte trist ca nu pot planta cartofi in gradina. Sunt convins ca daca ai fi fost aici, m-ai fi ajutat si am fi sapat toata gradina.” Ziua urmatoare primi raspunsul la mail. „Draga tata, te rog nu te apuca sa sapi in gradina. Acolo am ascuns „CHESTIA”. Ahmed” La 4 dimineata se trezeste batranul cu CIA, FBI si Armata in gradina.Cauta si scotocesc fiecare milimetru din gradina, dar nu gasesc nimic. Dezamagiti, pleaca toti. A doua zi primeste arabul un mail de la fecior: „Draga tata, sper ca intre timp gradina noastra sa fi fost sapata sa poti cultiva cartofi. Mai mult decat atat nu am putut face pentru tine!

O tanara doamna opreste masina in fata semaforului, la rosu. Se aprinde galben – doamna sta pe loc, verde – doamna iarasi sta. Se aprinde rosu, din urma, fac semnal celelalte masini. De ea se apropie un politist care o intreaba:
– Doamna doreste alta culoare???

Am parcat masina grabit si am dat o fuga sa cumpar tigari si bere de la magazinul din colt. Cind am iesit ( dupa doar citeva minute!!!) Deja era afara un politist care scria de zor o amenda. M-am dus la el si i-am spus: Poate ma mai slabesti un pic” la care el a continuat sa scrie amenda fara sa se uita la mine. La care l-am facut „nazist”. De data asta s-a oprit, s-a uitat la mine, si a inceput sa scrie o alta amenda pt. cauciucuri uzate. Asa ca eu l-am poreclit „KKT de bou” la care el a inceput sa scrie o a treia amenda pe linga cele doua deja agatate in parbriz. Chestia asta a cam durat vreo 20 de minute. Cu cit il jigneam mai tare, cu atit se invirtosa la scris amenzi. Pina am obosit eu si am hotarit sa cedez. Asa ca am plecat pe jos, am dat coltul si m-am urcat in masina

Doi hoti eliberati din penitenciar au terminat banii repede. S-au gîndit cum sa faca rost de bani. Sa sparga o banca? Nu au scule performante.
Sa sparga un magazin? Poate nu gasesc suficienti bani. S-au hotarît sa sparga ceva la care nu se asteapta nimeni: sediul politiei! Ajung în
biroul comandantului si deschid fisetul. În primul sertar, valuta.
– Nu luam valuta ca e înseriata!
Al doilea fiset e plin cu bijuterii.
– Nu le luam ca bijuteriile sînt sub urmarire!
Al treilea fiset: un dosar plin cu amprente.
– Asta îl luam si facem bine si prietenilor nostri!
A doua zi, ofiterul de serviciu raporteaza comandantului ca a fost spart biroul.
– Ce au luat, valuta?
– Nu.
– Bijuteriile?
– Nu.
– Atunci ce?
– Condica de prezenta a politiei!

Un politist dirija circulatia intr-o intersectie. La stop se opreste o masina rosie. Chiar inainte de a se schimba culoarea semaforului, soferulda repede geamul jos si striga la politist: – „Impotentulee!”, dupa care demareaza in tromba, politistul ramanand in urma, fara sa fi avut macarprilejul de a-i fi luat numarul. A doua zi, aceluiasi politist, in aceeasi intersectie, i se striga din aceeasi masina rosie: „Impotentuleee!”.Dupa program, politistul vine acasa obosit si tracasat, cu sentimentul cert ca i-a scazut randamentul din cauzainfractorului din masina rosie. Plangandu-i-se sotiei, aceasta incearca sa-l calmeze: – Ei, spune ea, iti pui mintea cu toti nebunii. Data viitoare fa-te ca nici nu-l auzi. Nu-i da satisfactie, vei vedea ca se va plictisi repede
A treia zi, in aceeasi intersectie, politistul observa cu coada ochiului masina rosie al carei sofer il insultase. Scrasnind din dinti, isi zise insine: „N-am sa-i dau satisfactie porcului de data aceasta. Ma fac ca nici nu-l vad.”. Chiar inainte sa se schimbe culoarea semaforului,soferul masinii rosii ii striga: Paraciosuleee!

Un Trabant face o pana de motor pe Autostrada Soarelui (Bucuresti-Constanta). Soferul coboara si incearca sa primeasca ajutor de la altii, facand autostopul. Pana la urma, unui tip cu un Mercedes i se face mila de amaratul cu Trabantul si il ia la remorca…
In timp ce ei ruleaza linistiti, un Audi trece pe langa ei cu 200 km/h, claxonand smechereste. Imediat dupa aceea trece pe langa ei ca fulgerul, claxonand si el, un BMW. Enervat de umilintele la care a fost supus de catre cei din Audi si BMW, soferul Mercedesului accelereaza si se ia dupa cei doi, luand intamplarea drept intrecere.
A doua zi, in ‘Telegraf’ (ziar constantean) apare pe prima pagina o poza cu grupul de masini, cu titlu mare, boldat bine: ‘Ieri, pe Autostrada Soarelui, un Audi, un BMW si un Mercedes faceau intrecere, iar -in urma lor- un Trabant claxona si dadea flash-uri, pentru a i se face loc de trecere’

Condamnatul este adus în camera de execuţie. Priveşte scaunul electric de care sînt legate tot felul de fire şi întrebă:
– Cum se cheamă drăcovenia asta?
Directorul închisorii îi răspunde:
– Nu-ţi bate capul cu întrebări, o să te punem imediat la curent.

– Azi noapte m-a atacat un hoţ pe stradă. Era trecut de miezul nopţii, mă întorceam singur de la nişte amici.
– Şi ce-ai păţit?
– Dacă-ţi spun, n-o să mă crezi. M-a somat. Eu nu aveam nimic la mine, nici măcar ceasul. M-a controlat. În final, vîzînd că n-am nici un sfanţ şi de pe legitimaţia de serviciu că sînt funcţionar de stat, mi-a dat o hîrtie de 50 de mii, spunîndu-mi:
– Ia un taxi, amărîtule, să nu te mai atace cineva!

Politistul care cerceta un caz de sinucidere, o intreaba pe secretara: – Dragutzo, nu stii de ce s-a aruncat seful tau pe fereastra? – N-am idee, dar era asa un om dragut si atent. Luna trecuta mi-a cumparat o blana, saptamana trecuta mi-a cumparat o masina sport, iar azi dimineata un inel cu diamant! Dupa aceea mi-a spus ca ar vrea sa se culce cu mine si m-a intrebat ce ii cer in schimb. – Si ce i-ai raspuns? – Ca aici in birou, lumea imi da de obicei 50 de dolari…

Sotul si sotia aveau un caine rau. Se hotarasc sa scape de el.
Sotul ia cainele se urca in masina si il duce la cateva strazi distanta, il lasa acolo. Se intoarce sotul acasa si peste 2 ore, hop si cainele la usa.
A doua zi, se urca sotul in masina, ia cainele si il duce in alt cartier. Se intoarce acasa, peste 2 ore, iar apare cainele la usa.
A treia zi, ia asta cainele il baga in masina, da ture prin oras, o ia pe tot felul se strazi, se invarte… Lasa cainele se urca in masina si pleaca.
Peste 2 ore suna telefonul in casa. Raspunde nevasta.
la telefon era sotul:
– Auzi nevasta, s-a intors cumva cainele acasa?
– Da, s-a intors. ( raspunde mirata nevasta )
– Da-l la telefon ca m-am pierdut….

Ce se intampla cand va amendeaza un politist de la circulatie

Ati fost oprit de agentul de politie

Cand sunteti oprit pentru a primi o amenda de circulatie, domnul politist va completa de fata cu dumneavoatra un proces-verbal de contraventie.

Procesul-verbal de contraventie trebuie sa fie intocmit conform prevederilor legale si sa contina in mod obligatoriu anumite date.

Datele acestea sunt copiate din actele pe care trebuie sa le aveti la dumneavoastra.

Sunteti obligat sa prezentati actele pe care le aveti la dumneavoastra.

Lipsa actelor se pedepseste cu avertisment sau amenda.

Daca nu aveti actele la dumneavoastra politistul va stabili prin statie identitatea dumneavoastra.

Politistul este obligat sa va spuna numele si gradul precum si sa va prezinte legitimatia.

Este dreptul dumneavostra sa sunati la politie si sa cereti confirmarea.

Actele care trebuie prezentate la control politistului de la circulatie

Cu privire la dumneavoastra:
1. actul de identitate (BI sau CI)
2. permisul de conducere
3. atestatul profesional (daca e cazul)

Cu privire la masina:
1. talonul
3. asigurarea (RCA)

Trebuie ca toate aceste acte sa fie prezentate in original. Lipsa unui act sau prezentarea lui in fotocopie este contraventie si se sanctioneaza cu avertisment sau cu amenda de la 500.000 lei la 700.000 lei.

Daca nu aveti actele la dumneavoastra politistul poate sa va verifice folosind statia radio pe care o are in dotare. Verificarea nu dureaza mai mult de 5 minute.

In general politistul doreste doar sa va sperie daca afirma ca vrea sa va duca la sectie pentru verificarea identitatii dumneavoastra.

Ce trebuie sa contina procesul-verbal de contraventie

Procesul-verbal trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele:

– data si locul unde este incheiat;

– numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator;

– datele dumneavoastra personale din actul de identitate;

– codul numeric personal al dumneavoastra;

– ocupatia;

– locul de munca;

– descrierea faptei contraventionale:

1. indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita contraventia;
2. aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;

– indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia;

– in caz de accident si numele societatii de asigurari;

– posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii;

– termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea impotriva procesului verbal;

– daca procesul verbal nu poarta semnatura dumneavoastra, politistul trebuie sa desemneze un martor care sa contrasemneze procesul verbal. Un politist nu poate sa fie trecut ca martor.

Ce trebuie sa contina exact un proces-verbal este trecut la art. 16 din OG 2/2001

Nu ati reusit sa-l induplecati pe politist sa arate ca are o parte umana, asadar incepe partea serioasa a procesului-verbal de contraventie.

Inainte sa semnati procesul-verbal de contraventie este bine sa stiti urmatoarele. Daca ati semnat si/sau primit procesul-verbal de contraventie, termenul de atacare in justitie curge din ziua imediat urmatoare.

Trebuie sa stiti ca politistii trimit procesele-verbale de constatare a contraventiilor prin posta. Daca nu semnati procesul-verbal de contraventie sau nu erati de fata cand s-a intocmit procesul-verbal de contraventie, se va considera ca ati luat cunostinta de procesul-verbal cand ati primit la posta scrisoarea cu amenda.

Plangerea impotriva procesului-verbal de contraventie suspenda executarea, cat timp se judeca nu exista nici un titlu care sa va oblige sa platiti amenda

Răzbunare mafiotă – casa unui poliţist din „Lotul permiselor” a fost incendiată

Ieri, persoane rămase, deocamdată, neidentificate, au incendiat apartamentul unui poliţist piteştean, aflat momentan în arest împreună cu ceilalţi membri ai grupului de la Serviciul de Permise de Conducere şi Înmatriculări din Piteşti. Agentul-şef Eduard Constantin Dumitrescu, fost până de curând şef al postului de Poliţie din comuna Bascov, locuieşte într-un apartament situat la etajul IV al blocului 38 din cartierul Craiovei, din zona de sud a Piteştiului.

Vecinii acestuia au simţit, ieri, un miros pătrunzător de fum pe scara blocului. Ghidaţi de simţurile olfactive, oamenii au realizat că fumul provine din interiorul apartamentului poliţistului. Alertaţi şi de faptul că mânerul uşii metalice a apartamentului era fierbinte, oamenii au alertat pompierii. Aceştia au intervenit foarte prompt, astfel că incendiul a fost stins, înainte ca focul să se extindă.
N-a fost nevoie de prea mult timp pentru ca pompierii piteşteni să poată stabili originea începutului de incendiu.

Concluziile au fost că focul a fost pus intenţionat, în mai multe puncte ale apartamentului, simultan. Incendiatorul (sau incendiatorii) a intrat în apartament folosind, probabil, un şperaclu, şi a folosit pentru incendiere patru bidoane de plastic, pline cu benzină. Soţia poliţistului, Lavinia Dumitrescu (foto), nu era în casă în momentul în care s-a acţionat. A sosit, însă, chiar în momentele în care pompierii piteşteni erau în plină intervenţie.

Femeia n-a dorit să discute cu jurnaliştii care apăruseră deja la faţa locului. Ulterior, Lavinia Dumitrescu a reclamat la Poliţie faptul că făptuitorii au sustras din apartament două televizoare scumpe, cu ecran plat (LCD), inclusiv suporturile aparatelor.

Lucru care indică faptul că incendiatorii au putut opera nestingheriţi, ştiind foarte bine că nu exista niciun pericol să fie deranjaţi.   De precizat că apartamentul incendiat era pus sub sechestru asigurator de către anchetatori. Lavinia Dumitrescu n-a putut aprecia la ce sumă se ridică pagubele, însă acestea au, cu siguranţă, o valoare de ordinul zecilor de mii de lei. Poliţia argeşeană a declanşat o anchetă, menită să-l identifice pe incendiator/incendiatori.

Sursa principala

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!