In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Testarea ADN pentru Emigrare

Testarea ADN pentru Emigrare

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/Me1FfVvSvRG

Testarea ADN pentru Emigrare

Cu cat sunt analizati mai multi LOCI pentru stabilirea paternitatii sau relatiilor de rudenie, cu atat creste mai mult acuratetea rezultatului. DDC face analiza a minimum 20 de LOCI in toate tipurile de testare, garantand ca rezultatele sunt de o acuratete de 500 de ori mai mare decat celelalte teste cu mai putini LOCI.

DDC ofera o varietate de servicii de testari ADN pentru a ajuta persoanele care au nevoie sa aduca dovezi despre relatiile lor biologice pentru emigrare.

ND si ambasadele Marii Britanii, si multe alte birouri de imigrare din toata lumea solicita ca testele ADN pentru scopuri de imigrare (emigrare) sa fie efectuate de laboratoare certificate de catre ISO.

Cum functioneaza procesul

In cele ce urmeaza este prezentat un scurt rezumat al procesului de testare ADN pentru emigrare in cadrul DDC.

  1. Un solicitant pentru emigrare sau un client privat ne trimite o cerere prin mail, fax, scrisoare, sau utilizand unul dintre butoanele de mai jos. Cererea trebuie sa afirme starea relatiei ce trebuie stabilite, numele intreg, datele de nastere, si informatii de contact pentru toate partile implicate in test si orice informatie pertinenta privind data audierii. De asemenea ar trebui furnizate datele de contact ale medicului de familie sau nu, in caz ca clientii doresc sa foloseasca unul dintre centrele de colectare a probelor ale DDC.

  2. DDC coordoneaza programarile pentru colectarea de probe si furnizeaza truse de colectare medicilor de familie ale clientilor sau centrelor noastre de colectare.

  3. Odata ce probele sunt trimise laboratorului  se vor efectua toate testarile necesare.

  4. Cand testarile s-au incheiat, se  vor trimite solicitantului sau clientului rezultatele testarii ADN si alte documente anexe necesare.


Modificari de taxe ale unor documente eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrari

În contextul unor modificări legistative, valoarea taxei extrajudiciară de timbru, perceputa pentru eliberarea sau prelungirea valabilităţii actelor de identitate pentru cetăţenii străini şi pentru persoanele fără cetăţenie, se modifică de la 4 lei respectiv la 5 lei .

Această măsură a intrat în vigoare ca urmare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1309 din 27.12.2012 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozite şi taxe locale şi alte taxe asimilate acestora, precum si amenzilor aplicate cu anul 2013.

Parteneri / Colaboratori imigrari ROMANIA

UNHCR Romania
Adr.: Bd. Primăverii,nr.48A, sector 1, 011975, Bucuresti, Romania
Tel.: +40 (21) 2101596, +40 (21 2109061
Fax: +40 (21) 2101594
Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM)
Adr.: Str. Viitorului, nr.11, sector 2, 020602, Bucuresti, Romania
Tel.: +40 (21) 2114565, +40 (21) 21145657
Fax: +40 (21) 2114454
Fundatia Consiliul National Roman pentru Refugiati (CNRR)
Adr.: Str. Mantuleasa, nr. 42, et. 3,  ap. 10, sector 2, 023962, Bucuresti, Romania
Tel.: +40 (31) 4050275, +40 (21) 3126210
Fax: +40 (31) 4050276, +40 (31) 3126210
 
Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătaţii (ARPS)
Adr.: Str. Soldat Velicu Ştefan nr. 43, 023255, sector 2, Bucureşti
Tel : 021 527.79.79
Fax : 021 527.79.80
 Asociaţia pentru Dezvoltarea Organizaţiei SAH ROM (ADO SAHROM)
Adr.: Calea Moşilor nr. 284, bl. 22A, sc. 2, et. 8, ap. 47, sector 2, Bucureşti
Tel : 021 210 71 60, 021.210.20.44
Fax : 021 210 71 60
Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din Romania – AIDRom
Adr.: Str. Halmeu , nr. 12, sector 2, Bucureşti
Tel: 021-210.46.87 / 021.212.07.54
Fax: 021-210.72.55
Fundaţia ICAR
Adr.: Bdul Unirii nr. 70, bloc J5, sector 3, Bucureşti
Tel : 021 321.22.21
Fax : 021 327.54.74
 
Serviciul Iezuit pentru Refugiati (JRS)
Adr.: Aleea Zînelor, nr. 9A, Bucuresti, Romania
Tel.: +40 (21) 3322457
Fax: +40 (21) 3325361
Institutul Intercultural Timisoara (IIT)
Adr.: Bdul 16 Decembrie 1989 nr. 8, 300173 Timişoara
Tel: 0256-498 457
Fax: 0256-203 942
Forumul Roman pentru Refugiati si Migranti (ARCA)
Adr.: Str. Austrului, nr. 23, ap. 1, sector 2, Bucuresti, Romania
Tel.: +40 (21) 2527357
Fax: +40 (21) 2527358
Salvati Copiii
Adr.: Intr. Stefan Furtuna, nr. 3, sector 1, Bucuresti, Romania
Tel.: +40 (21) 3166176
Fax: +40 (21) 3124486
Organizatia Femeilor Refugiate din Romania (OFRR)
Adr.: Bd. Regina Maria, nr . 88, sector 4, Bucuresti, Romania
Tel.: +40 (21) 3367429

Cererea de azil ROMANIA

Cine poate depune cerere       
– Cum se poate depune o cerere de azil
– Documente
– Principalele drepturi si obligatii ale solicitanţilor de azil
– Cui se poate cere asistenţă pe timpul proceduri
– Formulare necesare/ Informări in alte limbi

Cine poate depune o cerere de azil
Cererea de azil poate fi depusă de oricare străin, aflat pe teritoriul României sau într-un punct pentru trecerea frontierei.
O persoană este considerată solicitant de azil din momentul manifestării de voinţă, exprimate în scris sau oral, în faţa autorităţilor competente, din care să rezulte că aceasta solicită protecţia statului român.

 
Cum se poate depune o cerere de azil
Cererile de azil se depun personal de către străinii aflaţi pe teritoriul României sau într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat.
În cazul străinilor minori, cererile de azil pot fi depuse de reprezentantul legal.
Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot depune cereri de azil în nume propriu.
Daca un străin se adresează cu o cerere/memoriu/petiţie în care menţionează că doreşte o formă de protecţie în Romania, i se comunica în scris că este necesar să se prezinte personal la autorităţile competente să primească astfel de cereri.
Cererile de azil depuse în afara teritoriului României nu sunt admise.
Autorităţile române care au competenţe în primirea cererilor de azil sunt:
  • Inspectoratul General pentru Imigrări şi structurile sale teritoriale;
  • Structurile Poliţiei de Frontieră;
  • Structurile Poliţiei Române;
  • Structurile Administraţiei Naţonale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei.
Autorităţile competente nu pot refuza primirea cererii de azil pe motiv că a fost depusă tardiv.
Formularul tip de „Cerere de azil” poate fi completat de:
  • solicitantul de azil cu sprijinul functionarului sau,
  • funcţionarul desemnat pentru primirea cererii, în situatia in care solicitantul de azil nu stie sa scrie, potrivit declaratiilor orale ale acestuia.
Înregistrarea solicitantului de azil
După primirea cererii de azil solicitantul va completa un chestionar, în scopul stabilirii datelor personale ale acestuia şi ale membrilor săi de familie, rutei parcurse din ţara de origine până în România, datelor referitoare la eventuale cereri de azil depuse în alte state terţe ori într-un stat membru al Uniunii Europene, precum şi documentelor de identitate sau de călătorie aflate în posesia sa.
Chestionarul se completeaza in prezenta unui functionar IGI si a unui traducator. Traducerea va fi efectuata într-o limba pe care solicitantul o cunoaşte sau se presupune în mod rezonabil că o cunoaşte.
Odată cu depunerea cererii de azil, personalul Inspectoratului General pentru Imigrări sau al celorlalte autorităţi competente prelevează amprentele solicitantului de azil care, potrivit datelor de identitate probate sau declarate, a împlinit vârsta de 14 ani. Amprentele vor fi transmise în Sistemul EURODAC şi stocate pe suport de hârtie în cartoteca Inspectoratul General pentru Imigrări şi în format electronic în baza de date naţională AFIS (Sistemul Automatizat de Comparare a Amprentelor). Solicitantul de azil este informat în scris cu privire la operaţiunile de mai sus. Prelevarea şi transmiterea amprentelor solicitanţilor de azil se face cu respectarea prevederilor referitoare la principiul confidenţialităţii şi protecţiei datelor cu caracter personal.
Personalul specializat al DAI întreprinde verificări şi activităţi specifice în scopul stabilirii identităţii reale ale solicitanţilor de azil care nu dispun de documente de identitate.
Solicitantul de azil este obligat să depună toate documentele pe care le are la dispoziţie şi care au relevanţă pentru situaţia sa personală, cât şi documentul pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primească documentul temporar de identitate pentru solicitanţii de azil, emis de Inspectoratul General pentru Imigrări.

TOLERAREA RAMANERII PE TERITORIUL ROMANIEI

Daca sunteti cetatean al unui stat non UE/SEE, nu mai aveti drept de sedere pe teritoriul Romaniei si din motive obiective, independente de vointa dvs., imprevizibile si care nu pot fi inlaturate, nu puteti parasi teritoriul national, Inspectoratul General  pentru Imigrari va poate acorda tolerarea ramanerii pe teritoriul Romaniei.

            Motivele pentru care se poate acorda tolerarea

Daca nu aveti drept de sedere pe teritoriul Romaniei vi se poate acorda temporar tolerarea ramanerii pe teritoriul Romaniei in urmatoarele situatii:

a) sunteti invinuit sau inculpat intr-o cauza penala si magistratul dispune instituirea masurii interdictiei de parasire a localitatii sau a tarii, ati fost condamnat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si aveti de executat o pedeapsa privativa de libertate si nu indepliniti conditiile prevazute de lege pentru acordarea unui permis de sedere;

b) atunci cand a incetat masura custodiei publice dispusa impotriva dvs.;

c)  atunci cand prezenta dvs. temporarã pe teritoriul Romaniei este ceruta de interese publice importante. In acest caz, tolerarea se acordã la solicitarea organelor de stat competente;

d) atunci cand va aflati intr-o situatie de interzicere a indepartarii si nu vi se poate acorda sau prelungi dreptul de sedere;

e) atunci cand exista motive serioase sa se considere ca sunteti victima a traficului de fiinte umane. In acest caz, tolerarea se acordã la solicitarea procurorului sau a instantei de judecata;

f) atunci cand a fost dispusa suspendarea executãrii masurii indepartarii de pe teritoriul Romaniei;

g) cand indepartarea sub escortã nu poate fi executata in termen de 24 de ore, insã exista indicii temeinice ca nu se impune ca sã fiti luat in custodie publica;

h)  atunci cand Inspectoratul General pentru Imigrari constata ca va aflati in imposibilitatea de a parasi temporar Romania din alte motive obiective.

            Ce documente sunt necesare pentru acordarea tolerarii

            Daca va aflati in una dintre situatiile prezentate mai sus, puteti solicita acordarea tolerarii ramanerii pe teritoriul Romaniei de la formatiunea teritoriala a Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care doriti sa fiti luat in evidenta. In acest sens, trebuie sa depuneti urmatoarele documente:

a)      solicitare scrisa;

b)      documente care sa dovedeasca existenta motivelor pentru care nu puteti parasi teritoriul Romaniei.

            Dupa analizarea cererii, daca raspunsul este pozitiv, veti fi programat pentru eliberarea documentului de tolerare. La aceasta data trebuie sa va prezentati impreuna cu titularul contractului de proprietate (inchiriere) a locuintei unde v-ati stabilit resedinta, iar acesta va trebui sa-si declare in scris acordul cu privire la gazduirea dumneavoastra.

Tot atunci veti prezenta si 2 fotografii tip pasaport.

            Ce obligatii au cei care au obtinut tolerarea

            Dupa ce ati obtinut tolerarea ramanerii pe teritoriul Romaniei aveti urmatoarele obligatii: sa va prezentati periodic, la un interval de 60 de zile sau ori de cate ori sunteti chemat la formatiunea teritoriala a Inspectoratului General pentru Imigrari care v-a acordat tolerarea, sa anuntati orice schimbare a resedintei si sa respectati valabilitatea teritoriala a tolerarii. Tolerarea are valabilitate teritoriala limitata la raza de competenta a formatiunii Inspectoratului General pentru Imigrari care a acordat-o, iar orice deplasare in afara acesteia este permisa numai cu aprobare prealabila.

            Atentie !!!

            In situatia in care nu respectati obligatiile prevazute mai sus, impotriva dumneavoastra poate fi dispusa masura luarii in custodie publica.

Interdictii de intrare in Romania

Interdictii de intrare in Romania

Concomitent cu emiterea deciziei de returnare sau cu punerea in aplicare a masurii de expulzare, Inspectoratul General pentru Imigrari poate dispune si interzicerea intrarii in Romania pentru o perioada determinata.

Aceasta masura poate fi dispusa de Inspectoratul General pentru Imigrari sau de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera si in situatia in care strainul nu a facut obiectul unei masuri de indepartare.

Instituirea masurii interzicerii intrarii in Romania se comunica strainilor, in scris, de catre institutia care a luat masura, impreuna cu motivele care au stat la baza dispunerii acesteia.

Care este durata interdictiei de intrare in Romania

Impotriva strainilor care au intrat legal in Romania, dar a caror sedere a devenit ilegala, durata interdictiei de intrare in Romania va fi:

a. 1 an, in urmatoarele cazuri:

1.  sedere ilegala de la 30 de zile pana la un an, pentru strainii care nu au parasit teritoriul Romaniei la expirarea dreptului de sedere conferit prin viza sau in temeiul unor conventii internationale ori acte normative prin care se desfiinteaza unilateral regimul de vize;

2. sedere ilegala de la 3 luni la un an, pentru strainii care au fost titulari ai unui permis de sedere temporara;

3. strainilor care nu au respectat decizia de returnare si care au fost indepartati sub escorta;

b. 2 ani – in cazul unei sederi ilegale de la 1 an la 2 ani;

c. 3 ani – in cazul unei sederi ilegale de la 2 ani la 3 ani;

d. 5 ani – in cazul unei sederi ilegale de peste 3 ani.

 

Limitele acestor interdictii se reduc la jumatate pentru strainii care:

a. solicita repatrierea voluntara umanitara asistata;

b. suporta cheltuielile necesare indepartarii de pe teritoriul Romaniei;

c. ramburseaza ulterior Inspectoratului General pentru Imigrari cheltuielile suportate pentru indepartarea de pe teritoriul Romaniei;

d. nu necesita cheltuieli cu transportul international pentru indepartarea de pe teritoriul Romaniei;

 

Impotriva titularului permisului de mic trafic de frontiera va fi dispusa masura interzicerii intrarii in Romania, dupa cum urmeaza:

 

a)      pentru strainii titulari ai permisului de mic trafic de frontiera care depasesc perioada de sedere stabilita prin acordul care reglementeaza regimul juridic privind micul trafic la frontiera comuna:

  • un an in cazul unei sederi ilegale de la 30 de zile la un an sau in cazul in care strainul nu a respectat decizia de returnare;
  • 2 ani in cazul unei sederii ilegale de peste un an;

b)      3 ani pentru strainii care recidiveaza in depasirea zonei de frontiera prevazuta pentru micul trafic;

c)       impotriva strainilor care au intrat in Romania in perioada de interdictie durata interdictiei va fi cea dispusa anterior, dar nu mai mica de 5 ani;

d)      impotriva strainilor care dupa acordarea permisului de mic trafic de frontiera au fost declarati indezirabili sau impotriva lor a fost dispusa masura interzicerii intrarii in Romania durata interdictiei va fi cea dispusa anterior, dar nu mai mica de 5 ani.

 

In cazul strainilor carora le-a fost revocata sau anulata viza ori dreptul de sedere pentru nerespectarea scopului declarat in fata autoritatilor, durata va fi de 6 luni.

 

In cazul strainilor care au solicitat sau au obtinut viza sau dreptul de sedere temporara sau un drept de sedere pe termen lung prin folosirea de informatii false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale, durata interdictiei va fi de 2 ani.

 

In cazul strainilor impotriva carora instanta a dispus masura de siguranta expulzarii, durata interdictiei va fi egala cu durata pedepsei la care au fost condamnati, dar nu mai mica de 3 ani.

 

Impotriva strainilor care au intrat in Romania in perioada de interdictie durata interdictiei va fi cea dispusa anterior, dar nu mai mica de 5 ani.

 

Impotriva strainilor care au trecut ilegal ori au incercat sa treaca fraudulos frontiera de stat, durata interdictiei va fi de 5 ani.

 

Impotriva strainilor semnalati ca finanteaza, pregatesc, sprijina in orice mod sau comit acte de terorism, despre care exista indicii ca fac parte din grupuri infractionale organizate cu caracter transnational sau ca sprijina in orice mod activitatea acestor grupuri, sau in legatura cu care exista motive serioase sa se considere ca au savarsit sau au participat la savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii ori a unor crime de razboi sau crime contra umanitatii, prevazute in conventiile internationale la care Romania este parte, durata interdictiei va fi de 15 ani.

 

Impotriva strainilor care au savarsit infractiuni pe perioada altor sederi in Romania ori in strainatate impotriva statului sau a unui cetatean roman sau care au introdus sau au incercat sa introduca ilegal in Romania alti straini, durata interdictiei va fi de 5 ani;

 

Interzicerea intrarii in Romania poate fi contestata de catre strain in termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel in a carei raza de competenta se afla formatiunea care a dispus aceasta masura.

 

Contestatia nu suspenda executarea masurilor de indepartare. Hotararea instantei este irevocabila.

ANULAREA/REVOCAREA DREPTULUI DE SEDERE

Anularea dreptului de sedere
Inspectoratul General pentru Imigrari anuleaza, prin decizie motivata, dreptul de sedere permanenta sau temporara in Romania, daca se constata ulterior ca:
a.         la data acordarii dreptului de sedere permanenta sau a prelungirii dreptului de sedere temporara nu indeplineati conditiile prevazute de lege in acest sens;
b.         dreptul de sedere permanenta sau prelungirea dreptului de sedere temporara a fost obtinut/obtinuta prin folosirea de informatii false, documente false sau falsificate ori de alte mijloace ilegale;
c.         dreptul de sedere a fost obtinut in baza unei casatorii de convenienta, constatata in conditiile art. 63 ;
d.         ati fost indepartat anterior de pe teritoriul Romaniei si ati reintrat, sub o alta identitate, in perioada de interdictie.
Revocarea dreptului de sedere
Inspectoratul General pentru Imigrari revoca, prin decizie motivata, dreptul de sedere temporara atunci cand:
a.         in urma verificarilor efectuate de Inspectoratul General pentru Imigrari sau a sesizarilor primite de la alte autoritati competente, se constata ca nu mai indepliniti conditiile pe baza carora v-a fost prelungit dreptul de sedere ori nu mai respectati scopul pentru care v-a fost acordat acest drept;
b.         se constata ca ati incalcat reglementarile privind frontiera de stat sau pe cele referitoare la angajarea in munca a strainilor;
c.         se constata ca suferiti de o boala ce pune in pericol sanatatea publica si nu va supuneti masurilor de tratament medical stabilite de autoritatile competente.
Inspectoratul General pentru Imigrari revoca, prin decizie motivata, dreptul de sedere permanenta atunci cand se constata ca rezidentul permanent constituie o amenintare la adresa ordinii publice, ca urmare a infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei.
Cine comunica decizia de anulare sau revocare a dreptului de sedere
Decizia de anulare sau revocare a dreptului de sedere se comunica de catre Inspectoratul General pentru Imigrari, strainului care se afla pe teritoriul Romaniei. Aceasta poate fi transmisa si de Politia de Frontiera Romana, strainului care se prezinta la frontiera cu scopul de a intra in Romania, prin comunicarea de nepermitere a intrarii.

ANULAREA/REVOCAREA VIZEI SEDERE

Viza de scurta sau de lunga sedere poate fi anulata in strainatate de catre misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, iar in tara de catre organele politiei de frontiera, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat sau cu ocazia depistarii persoanelor care au incercat sa treaca ilegal frontiera de stat, ori de catre Inspectoratul General pentru Imigrari, atunci cand strainii se afla pe teritoriul statului roman.

Viza poate fi anulata in urmatoarele situatii:

a. se constata ca la data solicitarii vizei strainii nu indeplineau conditiile prevazute de OUG 194/2002, republicata, privind regimul strainilor in Romania;

b. strainii au obtinut viza de intrare pe baza unor documente sau informatii false;

c. strainii  introdus sau au incercat sa introduca ilegal in Romania alti straini ori au inlesnit transportul sau cazarea acestora;

d. strainii au incalcat reglementarile vamale  ori  au  trecut sau au incercat sa treaca ilegal frontiera de stat;

e.  strainii au intrat in Romania in perioada de interdictie, dispusa anterior.

Viza poate fi revocata pentru urmatoarele motive:

a. strainii nu mai indeplinesc conditiile cerute la acordarea vizei;

b. nu se respecta scopul pentru care a fost acordata viza de intrare;

c.  dupa acordarea vizei, impotriva strainilor a fost dispusa masura interzicerii intrarii in Romania sau au fost declarati indezirabili .

Legislatie nationala-IMIGRARI ROMANIA

Legislatie nationala

LEGEA nr. 157 din 11 iulie 2011 – pentru modificarea si completarea unor acte normative privind regimul strainilor in Romania

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

HG 1251 din 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122 din 2006
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
HG 1864 din 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102 din 2005
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Legea 56 din 2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194 din 2002
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Legea 122 din 2006 privind azilul in Romania
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Legea 260 din 2005 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102 din 2005
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Legea 500 din 2006 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 30 din 2006
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
OG 30 din 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102 din 2005
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
OG 44 din 2004 integrarea sociala a strainilor care au dobandit o forma de protectie sau un drept de sedere in Romania
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
OUG 55 din 2007 privind infiintarea Oficiului Roman pentru Imigrari
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
OUG 56 din 2007 privind incadrarea in munca si detasarea strainilor pe teritoriul Romaniei
–––––––––––––––––––––––––––––––––––

LEGE nr. 80 din 6 iunie 2011 pentru modificarea si completarea
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European–––––––––––––––––––––––––––––––––––

OUG 194 din 2002 privind regimul strainilor in Romania actualizată
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Ordinul MAE nr. 2013 / 2008
–––––––––––––––––––––––––––––––––––
Ordinul nr. 576 / 16.04.2009 pentru completarea Anexei la Ordinul MAE nr. 2013 / 2008
…………………………………………………………………………………………………………………………..
HOTĂRÂRE nr. 572 din 28 mai 2008
privind constituirea Grupului de coordonare a implementãrii Strategiei naţionale privind imigraţia
………………………………………………………………………………………………………………………………
HOTĂRÂRE nr. 664 din 14 iulie 2010
privind aprobarea Planului de acţiune pe anul 2010 pentru implementarea Strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2007-2010, aprobatã prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.122/2007.
……………………………………………………………………………………………………..
 HOTĂRÂRE nr. 1.122 din 18 septembrie 2007
pentru aprobarea Strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2007-2010
………………………………………………………………………………………………………………….
Ordin nr. 1743 din 29 septembrie 2010

…………………………………………………………………………………………………………………
HOTARARE nr. 498 din 18 mai 2011
pentru aprobarea Strategiei nationale privind imigratia pentru perioada 2011-2014

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European

……………………………………………………………………………………………………………………………..

HOTARAREA nr. 604 din 8 iulie 2011 privind aprobarea Planului de actiune pe anul 2011 pentru implementarea Strategiei nationale privind imigratia pentru perioda 2011-2014, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 498/2011

……………………………………………………………………………………………………………………..

LEGE nr. 291 din 14 noiembrie 2008

pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati si Organizatia Internationala pentru Migratie privind evacuarea temporara in Romania a unor persoane aflate in nevoie urgenta de protectie internationala si relocarea ulterioara a acestora, semnat la Bucuresti la 8 mai 2008, si pentru reglementarea unor aspecte procedurale de implementare a acestuia

ORDONANTA DE URGENTA nr. 187 din 25 noiembrie 2008
pentru modificarea si completarea Legii nr. 122/2006  privind azilul in Romania

LEGE nr. 280 din 24 decembrie 2010
pentru modificarea si completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul in Romania

Doresc sa ma refugiez n Romania!

      Potrivit legii azilului din România, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Geneva din 1951, statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă,

religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.

REINTREGIREA FAMILIEI I ROMANIA

REINTREGIREA FAMILIEI

Puteti obtine reintregirea familiei ca cetatean al unui stat din afara Uniunii Europene si a Spatiului Economic European doar daca sunteti posesorul unui permis de sedere temporara valabil un an, al unei cărţi albastre a UE, al unui permis de sedere pe termen lung sau sunteti beneficiar al statutului de refugiat ori al protectiei subsidiare. Pot obtine reintregirea familiei si cetatenii romani, dar procedura este mult simplificata, in sensul ca membrii de familie pot solicita direct obtinerea vizei de lunga sedere, nemaiavand nevoie de avizul prealabil al Inspectoratului General pentru Imigrari.

Pentru cine puteti solicita reintregirea familiei

Ca sponsor, puteti solicita reintregirea familiei pentru sot/sotie, pentru copiii dumneavoastra minori necasatoriti sau ai sotului/ sotiei, inclusiv cei adoptati si care se afla in intretinerea dumneavoastra sau a sotului/sotiei. Pot veni pe reintregirea familiei si rudele dumneavoastra de gradul I in linie ascendenta sau ale sotului/sotiei, in cazul in care nu se pot intretine singure si nu se bucura de un sprijin familial adecvat in tara de origine. De asemeanea, reintregirea familiei se poate face si pentru copiii dumneavoastra adulti necasatoriti sau ai sotului/sotiei, in cazul in care acestia nu se pot intretine singuri din motive medicale.

In situatia in care drepturile parintesti, in ceea ce priveste intretinerea minorului, sunt exercitate in comun de ambii parinti, la solicitarea reintregirii familiei, este necesar consimtamantul celuilalt titular.

Pot solicita reintregirea familiei si minorii neinsotiti, beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protectiei subsidiare, pentru rudele de gradul I in linie ascendenta sau tutorele legal, sau atunci cand acestia nu exista sau nu pot fi identificati, orice alta ruda a acestuia.

Situatii speciale

Daca detineti un permis de sedere pentru desfasurarea de activitati de cercetare stiintifica, sau sunteti posesori ai cărţii albastre a UE, puteti solicita reintregirea familiei, chiar daca valabilitatea permisului de sedere este mai mica de un an.

Posesorii de Carte albastra a UE , care dupa 18 luni de sedere legala in primul stat membru, se muta in Romania in vederea ocuparii unui loc de munca inalt calificat, pot solicita reintregirea familiei, pentru membrii de familie, cu obligatia de a prezenta si permisul de sedere eliberat de primul stat membru.

Avizarea cererii de reintregirea familiei

Primul pas pentru a va aduce familia in Romania consta in obtinerea avizului IGI. Pentru aceasta trebuie sa depuneti o serie de documente la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti. Iata lista cestor documente:

       a.  cerere;

      b.  certificatul de casatorie/certificatul de nastere sau, dupa caz, dovada legaturii de rudenie, eliberate de autoritatile competente, traduse si supralegalizate sau apostilate  in conditiile legii;

      c.  declaratia in forma autentica, din care sa reiasa ca membrii de familie vor locui impreuna cu dumneavoastra;

      d.  copia documentului care atesta dreptul dvs. de sedere pe teritoriul Romaniei;

      e.  dovada detinerii legale a spatiului de locuit pentru o locuinţă declarată normală pentru o familie similară în România;

      f.   dovada mijloacelor de intretinere;

      g.  dovada asigurarii in sistemul de asigurari sociale de sanatate a dumneavoastra;

      h. declaratia scrisa a persoanei care detine impreuna cu sponsorul custodia comuna a copilului minor pentru care se solicită reintregirea familiei, din care sa rezulte consimtamantul  ca acesta sa locuiasca  impreuna cu sponsorul pe teritoriul Romaniei;

      i.  copia documentului de calatorie al membrului de familie pentru care se solicita reintregirea familiei;

      h.  taxe.

Cererea de reintregire a familiei se aproba daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

      a.  nu existe o stare de bigamie sau de poligamie;

      b.  solicitantul detine un spatiu de locuit considerat normal pentru o familie similara din Romania;

     c.  solicitantul poseda mijloace de intretinere, pe langa cele necesare pentru propria intretinere potrivit legii, in cuantum corespunzator salariului minim net pe economie pentru fiecare membru de familie.

     d.  persoana pentru care se solicită reintregirea familiei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

      – sa posede un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;

      – sa nu fie inclusa in categoria persoanelor impotriva carora s-a instituit masura interzicerii intrarii în România sau care au fost declarati indezirabili;

      – nu prezinta un pericol pentru apararea si siguranta nationala, ordinea, sanatatea ori morala publica.

Solutionarea cererii se face in termen de maximum 3 luni de la data depunerii. Raspunsul il veti primi in scris, iar daca cererea a fost aprobata veti transmite comunicarea membrilor de familie care o vor prezenta la misiunea diplomatica sau la oficiul consular, in termen de 60 de zile de la data emiterii impreuna cu cererea de acordare a vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei.

Urmatorul pas este obtinerea vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei, de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei din statul in care membrii dumneavoastra de familie au resedinta.

Consultati lista misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare.

Reintregirea familiei pentru cetatenii romani

Cetatenii romani pot solicita si ei reintregirea familiei, dar nu mai este necesar primul pas, adica avizarea cererii de catre IGI. Astfel, membrii de familie ai cetatenilor romani vor solicita direct misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei din statul in care au resedinta, viza de lunga sedere pentru reintregirea familiei.

Cine poate solicita viza de lunga sedere ca membru de familie al unui cetatean roman

Pot solicita viza pentru reintregirea familiei urmatoarele categorii de persoane:

–          strainii casatoriti cu cetateni romani;

–          strainii necasatoriti care convietuiesc cu cetateni romani necasatoriti, daca au cel putin un copil impreuna, denumiti in continuare parteneri;

–          copiii cetateanului roman, ai sotului/sotiei sau ai partenerului, inclusiv cei adoptati, care nu au implinit varsta de 21 de ani sau care se afla in intretinerea cetateanului roman, a sotului/sotiei sau a partenerului;

–         rudele de gradul I in linie ascendenta ale cetateanului roman sau ale sotului/sotiei acestuia;

–         strainul parinte al cetateanului roman minor, daca face dovada faptului ca minorul se afla in intretinerea sa sau ca exista obligatia platii pensiei de intretinere, obligatie pe care strainul si-o indeplineste cu regularitate;

–         strainii, membrii de familie ai cetatenilor romani, care fac dovada ca sunt inregistrati cu drept de rezidenta in alt stat membru in aceasta calitate.

Solicitarea de viza pentru membrii de familie ai cetatenilor români, va fi insotita de certificatul de casatorie eliberat de autoritatile romane sau transcris in conditiile legii, ori dupa caz, de dovada exiatentei legaturii de rudenie sau  a calitatii de partener.

Solicitanti de viza pentru strainii membrii de familie ai cetatenilor romani, care fac dovada ca sunt inregistrati cu drept de rezidenta in alt stat membru in aceasta calitate, va fi insotita de documente care sa ateste ca sunt inregistrati  cu drept de rezidenta in alt stat membru, in calitate de membru de familie al cetateanului roman.

Acordarea vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei poate fi refuzata atunci cand solicitarea se intemeiaza pe o casatorie de convenienta constatata anterior, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, sau cand se constata existenta unei stari de bigamie sau poligamie.

Viza de lunga sedere

Pentru obtinerea vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei, membrii de familie ai cetateanului non UE/SEE trebuie sa depuna urmatoarele documente:

      a.  comunicarea Inspectoratului Genearl pentru Imigrari;

      b.  dovada asigurarii medicale pe perioada valabilitatii vizei;

     c.  certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autoritatile din tara de domiciliu sau de resedinta a strainului.

Membrii de familie ai cetateanului roman vor depune urmatoarele documente pentru obtinerea vizei:

     a.  certificatul de casatorie eliberat de autoritatile romane sau transcris in conditiile legii, ori, dupa caz, dovada existentei legaturii de rudenie sau a calitatii de partener;

      b.  dovada asigurarii medicale pe perioada valabilitatii vizei;

     c.  certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autoritatile din tara de domiciliu sau de resedinta a strainului.

Taxa de viza este de 120 Euro si se achita in statul in care faceti solicitarea. Pentru membrii de familie ai cetatenilor romani, viza se acorda fara plata txelor consulare.

Ca si procedura interna, viza de lunga sedere primeste aprobarea Centrului National de Vize, numai dupa obtinerea avizului Inspectoratului General pentru Imigrari. IGI emite acest aviz in cel mult 30 de zile de la primirea solicitarii, cu posibilitatea de prelungire a termenului cu 15 zile.

Viza de lunga sedere se acorda pentru o perioada de 90 de zile, cu una sau mai multe calatorii.

Permisul de sedere

Dupa intrarea in Romania, membrii de familie trebuie sa obtina un permis de sedere temporara de la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiesc. Pentru obtinerea permisului de sedere temporara vor depune personal o serie de documente (li se va prelua si imaginea), cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea dreptului de sedere acordat de viza.

Consultati lista  documentelor necesare pentru obtinerea permisului de sedere in scopul reintregirii familiei (pentru membrii de familie ai cetatenior non UE/SEE).

Consultati lista documentelor necesare pentru obtinerea permisului de sedere temporara ca membru de familie al unui cetatean roman.

 Termene pentru permisul de sedere

Permisul de sedere ca membru de familie al unui cetatean roman se reinnoiesc cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea celor anterioare.

Cererea de acordare sau prelungire a permisului de sedere pentru membrii de familie ai cetatenilor non UE/SEE va fi solutionata in termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. Pentru obtinerea permisului de şedere temporara ca membru de familie al unui cetatean roman termenul de solutionare este de 90 de zile, iar pentru cele ulterioare este de 30 de zile. In cazurile in care sunt necesare verificari suplimentare, termenul de solutionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.

Dreptul de sedere temporara se prelungeste individual, pentru fiecare membru  de familie, pe aceeasi perioada pentru care i s-a acordat dreptul de sedere sponsorului. Sotului/sotiei si membrilor de familie ai unui cetatean roman sau ai sponsorului titular al unui drept de sedere  pe termen lung li se poate prelungi dreptul de sedere temporara pentru perioade de pana la 5 ani.

Membrului de familie al cetateanului roman cu domiciliul in strainatate i se prelungeste dreptul de sedere temporara pe o perioada care nu depaseste perioada de valabilitate a cartii provizorii de identitate a cetateanului roman.

Permisul de sedere in mod independent va avea o valabilitate de 6 luni, timp in care solicitantul va putea sa se orienteze catre un alt scop al sederii in Romania.

SEDERE PE TERMEN LUNG IN ROMANIA

SEDERE PE TERMEN LUNG IN ROMANIA

Daca sunteti cetatean al unui stat nonUE/SEE, aveti un drept de sedere valabil in Romania si doriti sa obtineti sedere pe termen lung pe teritoriul acestui stat, trebuie sa indepliniti anumite conditii. Pasii de urmat sunt: solicitati acordarea dreptului de sedere pe termen lung la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti, iar daca raspunsul este pozitiv, depuneti documentele pentru obtinerea permisului de sedere pe termen lung. Puteti obtine acest drept atat ca membru de familie al unui cetatean roman, cat si pentru alt scop al sederii in Romania (de exemplu: munca, activitati comerciale, reintregirea familiei, etc.)

Permisul de sedere pe termen lung are o valabilitate de 10 ani in cazul in care sunteti membru de familie al unui cetatean roman si de 5 ani daca aveti reglementata sederea in Romania pentru celelalte scopuri prevazute de lege.

Conditii pentru acordarea sederii pe termen lung

Pentru a obtine dreptul de sedere pe termen lung trebuie sa fi avut o sedere continua pe teritoriul Romaniei in ultimii 5 ani. Sederea este considerata continua atunci cand perioada de absenta de pe teritoriul Romaniei este mai mica de 6 luni consecutive si nu depaseSte in total 10 luni si daca impotriva dumneavoastra nu a fost dispusa nici o masura de indepartare de pe teritoriul national.

Perioada de sedere in scop de studii se calculeaza la jumatate pentru rezidenta pe termen lung si nu se ia in calcul sederea conferita de viza de scurta sedere, viza diplomatica sau de serviciu si nici cea obtinuta pentru desfasurarea de activitati ca lucrator sezonier.

Consultati lista completa a conditiilor necesare pentru acordarea rezidentei permanente si exceptiile de la acestea.

Cine nu poate primi drept de sedere pe termen lung

Nu puteti primi un drept de sedere pe termen lung in Romania daca va incadrati in una dintre urmatoarele categorii: aveti un drept de sedere temporara pentru studii, sunteti solicitant de azil sau beneficiar al protectiei umanitare temporare sau aveti protectia temporara a statului roman, va aflati in Romania cu viza de scurta sedere sau viza/drept de sedere conferit de viza diplomatica sau de serviciu.

Documentele necesare obtinerii dreptului de sedere pe termen lung

Primul pas pentru a va stabili domiciliul in Romania este obtinerea dreptului de sedere pe termen lung. In acest sens trebuie sa depuneti urmatoarele documente:

cerere;

– documentul de trecere a frontierei (pasaport, titlu de calatorie, etc.) in copie si original;

acte doveditoare privind spatiul de locuit (copie si original);

dovada asigurarii sociale de sanatate;

dovada mijloacelor de intretinere (sunt exceptati membrii de familie ai cetatenilor romani);

– certificatul de cazier judiciar eliberat de autoritatile romane;

documente de stare civila (daca este cazul);

taxe.

Puteti solicita acordarea dreptului de sedere pe termen lung pentru minori doar daca ati primit dumneavoastra acest drept.

cerere ;

– documentul de trecere a frontierei (pasaport, titlu de calatorie, etc.) in copie si original;

acte doveditoare privind spatiul de locuit (copie si original);

– certificatul de nastere tradus si supralegalizat/apostilat (in functie de statul emitent al documentului);

– consimtamantul in forma autentica al parintelui care nu are drept de sedere  pe termen lung pe teritoriul Romaniei;

taxe.

Cererile pentru acordarea dreptului de sedere pe termen lung vor fi solutionate in maximum 6 luni, iar pentru motive obiective acest termen se poate prelungi cu inca 3 luni, cu instiintarea solicitantului. Veti primi raspunsul in scris, in 15 zile lucratoare de la solutionarea cererii.

Daca raspunsul este pozitiv, in 30 de zile de la primirea comunicarii, trebuie sa depuneti documentele necesare eliberarii permisului de sedere pe termen lung la formatiunea teritoriala a Oficiului Roman pentru Imigrari unde a fost inregistrata cererea.

Refuzul acordarii dreptului de sedere pe termen lung, precum si motivele care au stat la baza acestuia se comunica, in scris, solicitantului, in termen de 15 zile lucratoare de la solutionarea cererii. Refuzul acordarii dreptului de sedere pe termen lung poate fi atacat in termen de 30 de zile de la data comunicarii, la Curtea de Apel Bucuresti. Refuzul acordarii dreptului de sedere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de sedere al titularului cererii.

Documentele necesare eliberarii permisului de sedere pe termen lung:

cerere;

– documentul de trecere a frontierei (pasaport, titlu de calatorie, etc.) in copie si original;

acte doveditoare privind spatiul de locuit (copie si original);

taxe.

Documentele necesare reinnoirii permisului de sedere pe termen lung:

cerere;

acte doveditoare privind spatiul de locuit (copie si original);

taxe.

Ce drepturi aveti ca rezident pe termen lung

Daca sunteti titularul unui drept de sedere pe termen lung in Romania beneficiati de tratament egal cu cetatenii romani, in conditiile legii, astfel: puteti lucra pe teritoriul Romaniei fara autorizatie de munca, in baza unui contract individual de munca avizat de Inspectoratul Teritorial de Munca. Aveti acces la toate formele si nivelurile de invatamant si de pregatire profesionala, inclusiv la acordarea burselor de studiu, echivalarea studiilor si recunoasterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competenta si a calificarilor profesionale, va bucurati de securitate si protectie sociala, asistenta medicala si sociala, beneficiati de deducerile la impozit pe venitul global si de scutirile de taxe, aveti acces la bunuri si servicii publice, inclusiv obtinerea de locuinte, libertatea de asociere, afiliere si apartenenta la o organizatie sindicala sau profesionala.

Cand inceteaza dreptul de sedere pe termen lung

Dreptul de sedere pe termen lung inceteaza in urmatoarele situatii: in cazul anularii sau revocarii, in cazul obtinerii unui drept de sedere pe termen lung pe teritoriul altui stat, in cazul absentei de pe teritoriul statului roman pentru o perioada mai mare de 12 luni consecutive, cu exceptia situatiei in care, in aceasta perioada, ati beneficiat de un drept de sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene, in cazul absentei de pe teritoriul statului roman pe o perioada mai mare de 6 ani consecutivi, chiar daca in aceasta perioada ati beneficiat de un drept de sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene, la cerere, la dobandirea cetateniei romane sau in cazul absentei de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau al Confederatiei Elvetiene, pe o perioada mai mare de 2 ani consecutivi, a rezidentului pe termen lung, posesor al unui permis de Sedere pe termen lung cu mentiunea «Fost posesor de Carte albastra a UE», sau a membrilor sai de familie carora le-a fost acordat statutul de rezident pe termen lung.

In situatia in care, la incetarea dreptului de sedere pe termen lung, va aflati pe teritoriul Romaniei, in termen de 30 de zile de la data comunicarii, puteti solicita eliberarea unui permis de sedere temporara pentru scopurile si in conditiile prevazute in OUG 194/2002 cu modificarile si completarile ulterioare

SEDEREA IN ROMANIA PENTRU STUDII

SEDEREA IN ROMANIA PENTRU STUDII

Doriti sa studiati in Romania si aveti cetatenia unui stat din afara Uniunii Europene si a Spatiului Economic European? Pentru inceput, trebuie sa va inscrieti la institutia de invatamant la care doriti sa studiati si sa fiti acceptat de aceasta.

Urmatorul pas este obtinerea vizei de lunga sedere pentru studii, de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei. (Consultati lista acestora).

Viza de lunga sedere

Puteti obtine viza de lunga sedere pentru studii in calitate de elev, student, masterand, doctorand sau in cadrul unui program de schimb de elevi. Institutia la care veti studia poate fi de stat sau particulara, cu conditia de a fi acreditata potrivit legii.  Viza se acorda si strainilor acceptati la studii in baza documentelor internationale la care Romania este parte.

Pentru obtinerea vizei de lunga sedere trebuie sa depuneti urmatoarele documente:

I. In calitate de elev, student, masterand sau doctorand:

  • dovada de acceptare la studii eliberata de Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului, din care sa rezulte ca veti urma o forma de invatamant de zi;
  • dovada achitarii taxei de studii pentru cel putin un an de studiu;
  • dovada mijloacelor de intretinere, in cuantum de cel putin salariul minim net pe tara lunar, pentru intreaga perioada inscrisa in viza;
  • certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica;
  • asigurarea medicala pe perioada valabilitatii vizei;
  • incuviintarea parintilor sau a tutorelui cu privire la sederea in scop de studii pe teritoriul Romaniei, daca strainul este minor.

II.  in cazul in care participati la un program de schimb de elevi:

  • dovada de acceptare la studii eliberata de Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului, din care sa rezulte ca veti urma o forma de invatamant de zi;
  • dovada de participare intr-un program de schimb de elevi, realizat de o organizatie constituita in conditiile legii si recunoscuta pentru acest scop;
  • dovada din partea organizatiei care realizeaza schimbul de elevi, din care sa rezulte ca aceasta va asigura mijloacele de intretinere si eventualele costuri privind indepartarea;
  • asigurarea medicala pe perioada valabilitatii vizei;
  • dovada privind asigurarea cazarii la o familie selectata de catre organizatia care realizeaza schimbul de elevi si care detine un spatiu de locuit considerat normal pentru o familie din Romania;
  • incuviintarea parintilor sau a tutorelui cu privire la sederea in scop de studii pe teritoriul Romaniei, daca strainul este minor.

Taxa de viza este de 120 Euro si se achita in statul in care faceti solicitarea.

Ca si procedura interna, viza de lunga sedere primeste aprobarea Centrului National de Vize, numai dupa obtinerea avizului Inspectoratului General pentru Imigrari. IGI emite acest aviz in cel mult 30 de zile de la primirea solicitarii, cu posibilitatea de prelungire cu 15 zile.

 Viza de lunga sedere se acorda pentru o perioada de 90 de zile, cu una sau mai multe calatorii.

Particularitati ale vizei pentru studii

Strainii care participa la un program de schimb de elevi trebuie sa aiba varsta cuprinsa, de regula, intre 7 si 19 ani. Strainii bursieri ai statului roman, nu sunt obligate sa faca dovada achitarii taxei de studii si dovada mijloacelor de intretinere pentru obtinerea vizei, iar cei de origine romana nu sunt obligati sa faca dovada mijloacelor de intretinere.

Permisul de sedere

Dupa intrarea in Romania trebuie sa obtineti un permis de sedere. Acesta atesta dreptul dumneavoastra de sedere  in Romania si il puteti obtine de la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti. Pentru obtinerea permisului de sedere veti depune personal o serie de documente (vi se va prelua si imaginea), cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea dreptului de sedere acordat de viza.

Pentru prelungirea dreptului de sedere (obtinerea permisului de sedere) pentru studii trebuie sa depuneti urmatoarele documente:

 I. daca sunteti elev, student, masterand sau doctorand:

cerere

– documentul de trecere a frontierei (pasaportul, titlul de calatorie, etc.) original si copie;

– scrisoare de acceptare la studii – se solicita doar la prima prelungire a dreptului de sedere;

adeverinta eliberata de institutia de invatamant;

dovada mijloacelor de intretinere in cuantum de cel putin salariul minim net pe economie, pentru intreaga perioada a valabilitatii permisului de sedere;

dovada detinerii legale a spatiului de locuit (original si copie);

adeverinta medicala;

taxe.

   II. daca participati la un program de schimb de elevi:

cerere

– documentul de trecere a frontierei (pasaportul, titlul de calatorie, etc.) original si copie;

adeverinta eliberata de institutia de invatamant;

– documente din care sa rezulte ca strainul participa la un program de schimb de elevi, realizat de o institutie constituita in conditiile legii si recunoscuta pentru acest scop;

– documente din care sa rezulte ca organizatia este constituita si recunoscuta, in conditiile legii;

adeverinta din partea organizatiei care realizeaza schimbul de elevi;

adeverinta medicala;

taxe.

Situatii de exceptare pentru cetatenii straini care studiaza in Romania

v       Bursierii statului roman sunt scutiti de plata taxelor consulare, a permisului de sedere si nu trebuie sa faca dovada mijloacelor de intretinere.

v       Nu trebuie sa faca dovada mijloacelor de intretinere nici strainii de etnie romana (au un ascendent care a avut sau are cetatenia romana).

v       Studentii straini care au implinit varsta de 26 de ani au nevoie de asigurare sociala de sanatate  pentru prelungirea dreptului de sedere temporara, in conformitate cu Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

v       Strainilor care nu au absolvit studiile in perioada acordata initial li se poate aproba prelungirea ulterioara a dreptului de sedere, in scopul finalizarii studiilor, pentru o perioada de maximum un an.

Termene pentru permisul de sedere

Permisul de sedere se reinnoieste cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea celui anterior.

Cererea de acordare sau prelungire a dreptului de sedere va fi solutionata in termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. In cazurile in care sunt necesare verificari suplimentare, termenul de solutionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.

Dreptul de sedere temporara pentru studii se prelungeste succesiv pentru perioade de 1 an. Permisele de sedere pentru bursierii statului roman se acorda pe o perioadã egala cu durata totala a studiilor.

Dreptul de sedere se poate prelungi cu cel mult 90 de zile dupa absolvirea studiilor, in vederea definitivarii situatiei scolare sau universitare si a avizarii documentelor de studii.

Schimbarea profilului de studiu

Va puteti schimba profilul de studiu sau specializarea profesionala daca durata totala pentru studiile initiale nu este depasita. In cazul in care noua optiune necesita o perioada mai mare de timp este necesara obtinerea unei noi vize de lunga sedere in scop de studii.

Angajarea in timpul studiilor

Daca studiati in Romania si detineti un permis de sedere in acest scop puteti lucra numai cu program redus (4 ore pe zi). Pentru aceasta trebuie sa obtineti o autorizatie de munca

SEDEREA IN ROMANIA PENTRU MUNCA

SEDEREA IN ROMANIA PENTRU MUNCA

Doriti sa munciti in Romania si aveti cetatenia unui stat din afara Uniunii Europene si Spatiului Economic European? Trebuie sa gasiti un angajator si sa sustineti probele impuse de acesta. Daca se decide sa va angajeze, acesta va obtine pentru dumneavoastra o autorizatie de munca. Puteti fi angajat in Romania la un singur angajator, persoana fizica sau juridica.

 

Angajatorul va obtine autorizatia de munca de la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care are sediul social. Pentru aceasta, va depune o serie de documente.

 

Conditii pentru obtinerea autorizatiei

La eliberarea autorizatiei de munca, angajatorul va plati astfel:

 

v       autorizatiile de munca pentru lucrator permanent, detasat, transfrontalier, stagiar,

nominal, sportiv, angajatorul va achita echivalentul in lei a 200 euro;

v       autorizatiile pentru lucrator permanent-studii si sezonier, angajatorul va achita echivalentul in lei a 50 euro;

v       chitanta se va prezenta in original, cu semnatura si stampila unitatii de trezorerie, platita in contul cu nr. 20360150.

 

Daca nu aveti cetatenia romana sau cetatenia unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al

Spatiului Economic European va puteti angaja in Romania, cu autorizatie de munca, daca sunt

indeplinite urmatoarele conditii:

 

1. Locurile de munca vacante nu pot fi ocupate de cetateni romani, ai statelor membre

UE/SEE sau de rezidenti permanenti pe teritoriul Romaniei;

 

2. Indepliniti conditiile speciale de pregatire profesionala, experienta in activitate si

autorizare;

 

3. Faceti dovada faptului ca sunteti apt din punct de vedere medical sa desfasurati

activitatea respectiva;

 

4. Nu aveti antecedente penale care sa fie incompatibile cu activitatea pe care o

desfasurati sau urmeaza sa o desfasurati pe teritoriul Romaniei;

 

4. Va incadrati in contingentul anual aprobat prin Hotarare a Guvernului;

 

5. Angajatorul are achitate la zi obligatiile catre bugetul de stat;

 

6. Angajatorul desfasoara efectiv activitatea pentru care se solicita eliberarea autorizatiei

de munca;

 

7. Angajatorul sa nu fi fost sanctionat anterior pentru munca nedeclarata sau angajare ilegala.

 

 

Nu trebuie indeplinite prevederile punctului nr.1 de mai sus daca va incadrati in urmatoarele categorii:

 

v       detineti functia de administrator intr-o societate comerciala cu participare straina si sunteti singura persoana numita in aceasta functie;

v       sunteti sportiv profesionist si aveti dovezi ca ati desfasurat o activitate similara in alta

tara;

v       solicitanti o autorizatie de munca nominala;

v       solicitati o autorizatie de munca pentru lucratori transfrontalieri;

v       sunteti posesorul unui drept de sedere in scop de studii.

Aveti nevoie de autorizatie de munca pentru a putea fi angajat pe teritoriul Romaniei

chiar daca va aflati in urmatoarele situatii:

v       proveniti dint-un stat ai caror cetateni nu au nevoie de viza pentru a intra in Romania;

v       aveti drept de sedere temporara in scop de studii si doriti sa va angajati (puteti lucra doar in baza unui contract individual de munca cu timp partial, cu program de maximum 4 ore pe zi);

v       aveti drept de sedere pentru reintregirea familiei;

v       sunteti detasat pe teritoriul Romaniei.

 

Categorii de lucratori

 

In functie de tipul activitatii pe care doriti sa o desfasurati in Romania, va puteti angaja ca:

 

Lucrator permanent – va angajati in Romania pe baza unui contract individual de munca, la o

singura persoana fizica sau juridica din Romania, ori la o reprezentanta, sucursala sau filiala din Romania a unei persoane juridice cu sediul in strainatate.

 

Lucrator stagiar – sunteti incadrat in munca, iar prezenta dumneavoastra pe teritoriul Romaniei este strict determinata in timp si are drept scop imbunatatirea pregatirii profesionale, a cunostintelor lingvistice si culturale.

 

Lucrator sezonier – sunteti angajat pe teritoriul Romaniei, in baza unui contract individual de

munca incheiat pe perioada determinata, care nu poate depasi 6 luni intr-un interval de 12 luni.

Locul de munca este bine definit, intr-un sector de activitate care se desfasoara in functie de

succesiunea anotimpurilor.

 

Lucrator transfrontalier – sunteti angajat intr-o localitate de frontiera de pe teritoriul Romaniei

si va intoarceti in fiecare zi sau cel putin o data pe saptamana in statul in care aveti domiciliul si al carui cetatean sunteti si care are frontiera comuna cu Romania.

 

Lucrator detasat – sunteti angajat al unei persoane juridice straine, care poate sa desfasoare

activitate pe teritoriul Romaniei. Exista urmatoarele situatii:

 

1. sunteti detasat pe teritoriul Romaniei, in numele companiei angajatoare, in

cadrul unui contract incheiat intre intreprinderea care face detasarea si

beneficiarul prestarii de servicii care isi desfasoara activitatea in Romania;

2. sunteti detasat la o unitate situata pe teritoriul Romaniei sau la o intreprindere

care apartine unui grup de intreprinderi, situata pe teritoriul Romaniei.

 

Lucrator inalt calificati – sunteti angajat in baza unui contract de munca valabil, incheiat pe o perioada de cel putin 1 an, la o persoana fizica sau juridica din Romania, pe un loc de munca inalt calificat;

 

Consultati conditiile si documentele necesare pentru obtinerea autorizatiei de munca, in functie de tipul acesteia:

 

 

1.autorizatia de munca pentru lucratorii permanenti

2.autorizatia de munca pentru lucratorii detasati

3. autorizatia de munca pentru lucratorii sezonieri

4. autorizatia de munca pentru lucratorii stagiari

5.autorizatia de munca pentru sportivi

6. autorizatia de munca pentru lucratoriitransfrontalieri

7. autorizatia de munca nominala

8. autorizatia de muna pentru lucratorii inalt calificati

 

Termene pentru autorizatia de munca

 

•  Inspectoratul General pentru Imigrari solutioneaza cererea pentru eliberarea autorizatiei de munca in termen de 30 de zile de la data inregistrarii acesteia. In cazurile in care sunt necesare verificari suplimentare, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.

 

• Autorizatia de munca se elibereaza pentru o perioada de cel mult un an, cu exceptia autorizatiei de munca pentru lucratori sezonieri si autorizatia de munca nominala.

• Angajatorul are obligatia sa inregistreze contractul individual de munca incheiat in baza autorizatiei de munca la inspectoratul teritorial de munca, in termenul prevazut de lege.

 

• Angajatorul la care s-a dispus detasarea transmite inspectoratului teritorial de munca in a carui raza teritoriala isi are sediul o comunicare privind detasarea salariatilor straini pentru al caror acces pe piata muncii din Romania este necesara autorizatia de munca, cu cel putin 5 zile anterioare inceperii activitatii acestora pe teritoriul Romaniei, dar nu mai tarziu de prima zi de activitate. Orice modificare a elementelor prevazute in comunicare se transmite inspectoratului teritorial de munca in termen de 5 zile de la data producerii acesteia

 

• Pierderea autorizatiei de munca se comunica Inspectoratului General  pentru Imigrari, in termen de 3 zile de la data constatarii pierderii. In acelasi termen se comunica Inspectoratului General pentru Imigrari deteriorarea sau distrugerea permisului de sedere in scop de munca.

 

• La cererea titularului,Inspectoratul General pentru Imigrari va elibera un duplicat al autorizatiei de munca pierdute, deteriorate sau distruse.

 

• Autorizatia de munca se pastreaza de catre angajat. Pentru a face dovada legalitatii incadrarii in munca a strainului, angajatorul trebuie sa detina o copie legalizata a autorizatiei de munca sau a permisului de sedere in scop de munca, dupa caz.

 

• Angajatorul care are incadrat in munca un strain caruia nu ii este necesara autorizatia de munca are obligatia de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrari copia contractului individual de munca, copia actului de detasare, precum si a inscrisurilor care atesta apartenenta la una dintre categoriile prevazute la art. 5 lit. g) si h), dupa caz.

 

• Angajatorul care are incadrat in munca un strain are obligatia de a comunica Inspectoratului General pentru Imigrari, in termen de 10 zile, modificarea sau incetarea contractului individual de munca incheiat cu strainul caruia nu ii este necesara autorizatia de munca ori, dupa caz, incetarea detasarii acestuia.

 

• Autorizatia isi pierde valabilitatea, atragand dupa sine anularea acesteia, in cazul in care se depasesc cele 30 zile de la data programarii pentru eliberare, conform art.2, alin.1, lit.e din OUG 56/2007.

 

 

Dupa obtinerea autorizatiei de munca, angajatorul trebuie sa va trimita acest document, iar dumneavoastra veti obtine viza de lunga sedere pentru angajare de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei. (Consultati lista acestora).

 

Viza de lunga sedere

Pentru obtinerea vizei de lunga sedere pentru angajare trebuie sa depuneti urmatoarele documente:

– copia autorizatiei de munca, eliberata de Inspectoratul General pentru Imigrari sau, dupa caz, documente prin care sa se faca dovada ca solicitantul se incadreaza in categoriile de cetateni straini care pot fi incadrati fara autorizatie de munca;

– dovada mijloacelor de intretinere la nivelul salariului minim brut garantat in plata pentru intreaga perioada inscrisa in viza;

– certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autoritatile din statul de domiciliu sau de resedinta;

– asigurarea medicala pe perioada valabilitatii vizei.

 

Urmatoarelor categorii de straini pot fi incadrati in munca sau pot presta munca la persoane fizice sau juridice din Romania fara autorizatie de munca:

 

a) detineti un drept de sedere permanenta pe teritoriul Romaniei;

b) faceti parte din categoria de cetateni straini al caror acces pe piata muncii din Romania este

reglementat prin acorduri, conventii sau intelegeri bilaterale incheiate de Romania cu alte state, daca aceasta posibilitate este stabilita prin textul acordului, conventiei sau intelegerii la care Romania este parte;

c) ati dobandit o forma de protectie in Romania;

d) desfasurati activitati didactice, stiintifice sau alte categorii de activitati specifice cu caracter

temporar in institutii de profil acreditate din Romania, in baza unor acorduri bilaterale, sau ca

titular al unui drept de sedere pentru desfasurarea de activitati de cercetare stiintifica si

personal inalt calificat, in baza ordinului ministrului educatiei, cercetarii si tineretului, precum si strainii care desfasoara activitati artistice in institutii de cultura din Romania, in baza ordinului ministrului culturii si patrimoniului national;

e) urmeaza sa desfasurati pe teritoriul Romaniei activitati temporare solicitate de ministere ori

de alte institutii ale administratiei publice centrale sau locale ori de autoritati administrative

autonome;

f) sunteti numit sef de filiala, reprezentanta sau de sucursala pe teritoriul Romaniei a unei

companii care are sediul in strainatate, in conformitate cu actele prevazute de legislatia

romana in acest sens;

g) sunteti membru de familie al unui cetatean roman;

h) sunteti angajat al unei companii cu sediul in unul dintre statele membre UE/SEE ori in Confederatia Elvetiana si sunteti detasat in Romania (va trebui sa prezentati permisul de sedere din acel stat).

i) sunteti solicitanti de azil, dupa un an de la data depunerii cererii de azil, daca va mai aflati in procedura de de terminare a unei forme de protectie;

j) daca sunteti tolerati, pe perioada cat vi s-a aprobat tolerarea ramanerii pe teritoriul Romaniei;

 

Taxa de viza este de 120 Euro si se achita in statul in care faceti solicitarea.

 

Puteti solicita viza de lunga sedere pentru angajare in termen de 60 de zile de la eliberarea autorizatiei, in caz contrar aceasta pierzandu-si valabilitatea. Perioada de valabilitate a autorizatiei se refera doar la obtinerea vizei de lunga sedere, obtinerea permisului de sedere nefiind conditionata de aceasta.

 

Ca si procedura interna, viza de lunga sedere pentru angajare primeste aprobarea Centrului National de Vize, fara a mai fi necesar si avizul Inspectoratului general pentru Imigrari. Pentru categoriile care desfasoara activitati lucrative fara autorizatie de munca, viza se acorda cu avizul Inspectoratului General pentru Imigrari.

 

Viza de lunga sedere se acorda pentru o perioada de 90 de zile, cu una sau mai multe calatorii.

Permisul de sedere

Dupa intrarea in Romania trebuie sa obtineti un permis de sedere. Veti depune documentele personal (vi se va prelua si imaginea) la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti, cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea dreptului de sedere acordat de viza.

Pentru prima prelungire a dreptului de sedere (obtinerea primului permis de sedere) pentru angajare trebuie sa prezentati urmatoarele documente:
– cerere;
– documentul de trecere a frontierei (pasaportul, titlul de calatorie, etc.) in original si copie;
– dovada detinerii legale a spatiului de locuit in original si copie;
– autorizatia de munca;
– contractual individual de munca;
-salariul inscris
– actul medical de atestare a starii de sanatate, din care sa rezulte ca sunteti apt pentru a fi incadrat in munca (cerificat eliberat de cabinete, de stat sau particulare, de Medicina Muncii);
– copia actului de identitate sau, dupa caz, a autorizatiei sau a altui document legal care sa ateste exercitarea unei activitati ori profesii independente, in cazul in care angajatorul este o persoana fizica;
– adeverinta medicala
-taxe.
Permisul de sedere se reinnoieste cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea celui anterior. O data cu acesta se prelungeste si autorizatia de munca, daca ati ramas la acelasi angajator. Pentru prelungirea ulterioara a dreptului de sedere (obtinerea unui nou permis de sedere) trebuie sa depuneti urmatoarele documente:
– cerere;
– documentul de trecere a frontierei (pasaportul, titlul de calatorie, etc.) in original si copie;
– dovada detinerii legale a spatiului de locuit in original si copie;
– contractual individual de munca;
-salariul inscris;
– certificatul de atestare fiscala;
– copia actului de identitate sau, dupa caz, a autorizatiei sau a altui document legal care sa ateste exercitarea unei activitati ori profesii independente, in cazul in care angajatorul este o persoana fizica;
– adeverinta medicala
– actul medical de atestare a starii de sanatate
-taxe.
Alte categorii de cetateni straini, carora li se prelungeste dreptul de sedere:
1. Straini detasati:
a)      cerere
b)      documentul de trecere a frontierei (original si copie);
c)       autorizatia de munca pentru lucratori detasati(original si copie);
d)      decizia de detasare tradusa si legalizata;
e)      dovada detinerii legale a spatiului de locuit (original si copie);
f)        dovada mijloacelor de intretinere cel putin la nivelul salariului mediu brut pe economie;
g)      dovada asigurarii sociale de sanatate;
h)      adeverinta medicala din care sa reiasa ca nu sufera de boli care sa puna in pericol sanatatea publica;
i)        taxe (taxa consulara in valoare de 120 euro, 260 lei – contravaloarea permisului de sedere, 4 lei – taxa extrajudiciara de timbru).
2. Strainii angajati ai unei persoane juridice cu sediul intr-un stat membru U.E. sau S.E.E., detasati in romania:
a)      cerere
b)      documentul de trecere a frontierei (original si copie);
c)       decizie de detasare tradusa si legalizata;
d)      copie permis de sedere din statul membru UE sau SEE;
e)      dovada detinerii legale a spatiului de locuit (original si copie);
f)        dovada mijloacelor de intretinere cel putin la nivelul salariului mediu brut pe economie;
g)      dovada asigurarii sociale de sanatate;
h)      adeverinta medicala din care sa reiasa ca nu sufera de boli care sa puna in pericol sanatatea publica;
i)        taxe(taxa consulara in valoare de 120 euro, 260 lei – contravaloarea permisului de sedere, 4 lei – taxa extrajudiciara de timbru).
3. SEFII DE REPREZENTANTA
a)      cerere
b)      autorizatia de functionare;
c)       dovada existentei raporturilor juridice intre solicitant si reprezentanta;
d)      dovada detinerii legale a spatiului pentru sediul social;
e)      actul medical de atestare a starii de sanatate, din care sa rezulte ca strainul este apt pentru a fi incadrat in munca (certificat eliberat de cabinete de Medicina Muncii, de stat sau particulare);
f)        dovada mijloacelor de intretinere;
g)      adeverinta medicala din care sa reiasa ca nu sufera de boli care sa puna in pericol sanatatea publica;
h)      dovada detinerii legale a spatiului de locuit;
i)        dovada asigurarii sociale de sanatate;
j)        taxe (taxa consulara in valoare de 120 euro, 260 lei – contravaloarea permisului de sedere, 4 lei – taxa extrajudiciara de timbru).
4. SEFII DE SUCURSALA/FILIALA
a)      cerere
b)      certificatul constatator eliberat de O.N.R.C.;
c)       dovada existentei raporturilor juridice intre solicitant si reprezentanta;
d)      dovada detinerii legale a spatiului pentru sediul social;
e)      actul medical de atestare a starii de sanatate, din care sa rezulte ca strainul este apt pentru a fi incadrat in munca (certificat eliberat de cabinete de Medicina Muncii, de stat sau particulare);
f)        adeverinta medicala din care sa reiasa ca nu sufera de boli care sa puna in pericol sanatatea publica;
g)      dovada mijloacelor de intretinere;
h)      dovada detinerii legale a spatiului de locuit;
i)        dovada asigurarii sociale de sanatate;
j)        taxe (taxa consulara in valoare de 120 euro, 260 lei – contravaloarea permisului de sedere, 4 lei – taxa extrajudiciara de timbru).
Cererea de acordare sau prelungire a dreptului de sedere pentru angajare va fi solutionata in termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. In cazul in care sunt necesare verificari suplimentare, termenul de solutionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
Dreptul de sedere temporara pentru angajare se prelungeste succesiv, iar perioada pentru care se acorda este de cel mult 1 an.

Venirea/calatoria in Romania

VIZA DE SCURTA SEDERE.Daca sunteti cetatean al unui stat care nu face parte din Uniunea Europeana sau din Spatiul Economic European si doriti sa calatoriti in Romania pentru o perioada scurta de timp, trebuie sa obtineti mai intai o viza de intrare in cazul in care veniti dintr-un stat pentru care este nevoie de viza.

 

Viza de scurta sedere va permite sa solicitati intrarea pe teritoriul Romaniei, pentru alte motive decat imigrarea, in vederea unei sederi neintrerupte sau a mai multor sederi a caror durata sa nu depaseasca 90 de zile, in decurs de 6 luni de la data primei intrari. Acest tip de viza poate fi eliberat cu una sau mai multe intrari.

 

Consultati lista statelor ai caror cetateni nu au nevoie de viza pentru a intra in Romania.

Consultati lista statelor ai caror cetateni au nevoie de viza pentru a intra in Romania.

 

Dintre statele ai caror cetateni au nevoie de viza pentru a intra in Romania exista unele pentru ai caror cetateni este necesara obtinerea unei invitatii avizata de Inspectoratul General pentru Imigrari. Invitatia poate fi facuta de o persoana fizica sau juridica, cetatean roman sau strain cu resedinta in Romania. (Consultati lista statelor ai caror cetateni au nevoie de invitatie pentru a obtine viza de intrare in Romania).

 

Viza de scurta sedere va da dreptul sa vizitati Romania pentru o perioada limitata de timp si nu poate fi prelungita. Daca doriti sa ramaneti o perioada mai mare de timp pe teritoriul Romaniei, trebuie sa obtineti o viza de lunga sedere si, ulterior, un permis de sedere pe teritoriul Romaniei.

 

Puteti obtine o viza de scurta sedere de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei. (Consultati lista acestora).

 

Dreptul de sedere pe teritoriul Romaniei, ce va este conferit prin viza de scurta sedere, nu poate fi prelungit. Totusi, in cazul in care, din motive obiective, nu puteti parasi teritoriul Romaniei in termenul acordat de viza, puteti obtine o decizie de returnare de la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari, document care va permite sa mai ramaneti in Romania pentru cel mult 15 zile.

 

Taxa de viza este de 60 Euro si se achita in statul in care faceti solicitarea.

 

Tipuri de viza

Consultati lista documentelor necesare obtinerii vizei de scurta sedere, in functie de scopul venirii dumneavoastra in Romania:

Turism

Vizita

Afaceri

Transport

Activitati sportive

Activitati culturale, stiintifice, umanitare, tratament medical de scurta durata sau alte activitati care nu contravin legilor romane
Cand viza de scurta sedere este conditionata de obtinerea invitatiei

Daca sunteti posesorul unui pasaport simplu, puteti obtine viza de scurta sedere cu una sau mai multe calatorii daca prezentati misiunilor diplomatice si oficiilor consulare o invitatie scrisa (model aici), avizata de Inspectoratul General pentru Imigrari, din partea unei persoane fizice sau juridice din Romania.

 

Invitatia, insotita de o serie de documente, in functie de scop, se ridica, se completeaza in doua exemplare si se depune la sediul formatiunilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari, in vederea aprobarii. Consultati lista documentelor necesare avizarii invitatiei in functie de scopul venirii in Romania: vizita , turism ,afaceri

 

Invitatiile se aproba in 60 de zile de la data depunerii.

 

In cazul aprobarii, un exemplar al invitatiei va fi inmanat invitatorului, care o va transmite catre dumneavoastra. Veti prezenta invitatia, in original, la misiunea diplomatica sau la oficiul consular, insotita de celelate documente, pentru obtinerea vizei romane. Trebuie sa aplicati pentru viza in termen de 30 de zile de la aprobarea invitatiei, in caz contrar aceasta pierzandu-si valabilitatea.

 

Invitatorul, persoana fizica sau juridica va suporta cheltuielile ocazionate de indepartarea de pe teritoriul Romaniei a strainilor invitati. Invitatia constituie titlu executoriu in situatia in care strainul invitat nu paraseste Romania pana la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza.

 

 

Exceptii pentru viza de scurta sedere

Exista anumite situatii cand pentru obtinerea unei vize de scurta sedere nu mai aveti nevoie de invitatie avizata de Inspectoratul General pentru Imigrari, situatie in care solicitati viza de la reprezentantele diplomatice sau oficiile consulare cu o invitatie autentificata notarial. (Consultati exceptiile de la procedura invitatiei).

Pentru obtinerea unei vize de scurta sedere, Ministerul Afacerilor Externe solicita, de obicei, avizul Inspectoratului General pentru Imigrari (aceasta este o procedura interna), marindu-se astfel termenul de acordare a vizei. Inspectoratul General pentru Imigrari emite avizul pentru viza de scurta sedere in 7 zile lucratoare de la data primirii solicitarii, iar in situatii temeinic justificate termenul poate fi prelungit cu inca 7 zile lucratoare. Exista insa si situatii in care nu mai este nevoie de acest aviz. (Consultati lista exceptiilor de la avizul I.G.I.)

 

Puteti intra in Romania fara viza daca va regasiti in una dintre urmatoarele situatii:

– sunteti membru de familie al unui cetatean UE/SEE si detineti un permis de sedere pentru acest scop intr-un stat membru UE/SEE;

– detineti un permis valabil de sedere permanenta intr-un stat membru UE/SEE;

– detineti o viza valabila pentru un stat din spatiul Schengen, situatie in care puteti tranzita teritoriul Romaniei (sedere de maxim 5 zile).

– sunteţi posesorul unui permis de mic trafic, eliberat în conformitate cu O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1931/2006 din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la  micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre şi de modificare a Convenţiei Schengen, în condiţiile în care vă exercitaţi dreptul de circulaţie, în concordanţă cu regimul de mic trafic de frontiera.

Documente necesare in vederea acordarii rezidentei permanente

REZIDENTA PERMANENTA.Daca sunteti cetatean UE/SEE/ sau membru de familie al acestuia si aveti o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei pentru o perioada mai mare de 5 ani puteti solicita acordarea rezidentei permanente.

Valabilitatea cartii de rezidenta permanenta  este de 10 ani de la data emiterii, cu exceptia celor care se elibereaza persoanelor cu varsta de pană la 14 ani, a caror valabilitate este de 5 ani de la data emiterii.

Pentru obtinerea cartii de rezidenta permanenta (documentul care atesta rezidenta permanenta pe teritoriul Romaniei) trebuie sa depuneti la serviciile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti urmatoarele documente:

1. Pentru cetatenii UE/SEE/Confederatia Elvetiana

a.     cerere tip;

b.    cartea de identitate sau pasaportul (valabile) in original si copie;

c.     certificatul de inregistrare in original si copie;

d.    acte si documente care sa faca dovada indeplinirii conditiilor prevazute de lege cu privire la legalitatea si continuitatea rezidentei*, in vederea obtinerii dreptului de rezidenta permanenta;

e.   taxe.

2. Pentru membrii de familie (din state nonUE/SEE/Confederatia Elvetiana)

a.     cerere tip;

b.    pasaportul (valabil) in original si copie;

c.     cartea de rezidenta in original si copie;

d.    acte si documente care sa faca dovada indeplinirii conditiilor prevazute de lege cu privire la legalitatea si continuitatea rezidentei*, in vederea obtinerii dreptului de rezidenta permanenta;

e.    taxe.

*Conditia legalitatii si continuitatii rezidentei

Conditia referitoare la legalitate este considerata indeplinita atunci cand:

a.     ati avut, pana la 31.12.2006, un drept de sedere pe teritoriul Romaniei in conformitate cu prevederile OUG 194/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, iar dupa data de 01.01.2007 v-ati exercitat dreptul de libera circulatie si rezidenta potrivit prevederilor OUG 102/2005 cu modificarile si completarile ulterioare.

b.    impotriva dumneavoastra nu a fost dispusa nici o masura de indepartare de pe teritoriul Romaniei potrivit OUG 194/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, sau o masura de limitare sau restrangere a dreptului la libera circulatie si rezidenta potrivit OUG 102/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.

La stabilirea continuitatii sederii in Romania nu sunt considerate intreruperi urmatoarele situatii: absentele temporare de pe teritoriul Romaniei care nu depasesc 6 luni, absenta pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, absenta motivata de starea de graviditate si de nastere, datorata unei boli grave. Nu sunt considerate inreruperi nici absentele pentru participarea la programe de invatamant sau pregatire profesionala ori mutarea in interes de serviciu intr-un alt stat membru sau tara terta, pentru o perioada de maximum 12 luni consecutive.

Dovada continuitatii rezidentei cade in sarcina solicitantului si poate fi facuta prin orice mijloc de proba.

Dreptul de rezidenta permanenta se pierde in cazul unei absente de pe teritoriul Romaniei pentru o perioada mai mare de 2 ani consecutivi.

La preschimbarea cartii de rezidenta permanenta ca urmare a expirarii, solicitantul trebuie sa depuna cu 30 de zile inainte de expirarea documentului urmatoarele:

a) cerere tip (dupa caz);

b) pasaportul valabil sau cartea de identitate valabila, in cazul cetateanului Uniunii Europene;

c) cartea de rezidenta permanenta;

d) taxe;

 

În situatia preschimbarii cartii de rezidenta permanenta ca urmare a modificarilor intervenite cu privire la nume, prenume, cetatenie si adresa de rezidenta, solicitantul va depune:

  1. cerere tip (dupa caz);
  2. pasaportul sau carte de identitate (valabile) in original si copie;
  3. cartea de rezidenta permanenta;
  4. dovada modificarii survenite (cu exceptia adresei de rezidentă care se declara);

e.     taxe;

Inregistrarea rezidentei pe teritoriul Romaniei

Rezidenta in Romania a cetatenilor din statele UE/SEE/Confederatia Elvetiana si a membrilor de familie.Sunteti cetatean al unui stat din Uniunea Europeana, Spatiul Economic European sau Confederatia Elvetiana si doriti sa stati mai mult de 3 luni pe teritoriul Romaniei? Atunci trebuie sa va inregistrati rezidenta la fomatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti.

 

Documentele emise de Inspectoratul General pentru Imigrari care atesta rezidenta in Romania sunt: certificat de inregistrare (pentru cetatenii UE/SEE/Confederatiei Elvetiene), carte de rezidenta (pentru membrii de familie ai cetatenilor UE/SEE/Confederatia Elvetiana), carte de rezidenta permanenta (atat pentru cetatenii UE/SEE/Confederatia Elvetiana, cat si pentru membrii lor de familie).

Cetatenii UE/SEE/Confederatiei Elvetiene si membrii lor de familie pot lucra pe teritoriul Romaniei in mod dependent/independent in aceleasi conditii ca si cetatenii romani (pe baza unui contract individual de munca, contract de detasare, aviz, etc.).

Pentru obtinerea certificatului de inregistrare/cartii de rezidenta trebuie sa prezentati, la formatiunile teritoriale ale IGI din judetul in care locuiti, o serie de documente, in functie de scopul sederii in Romania. Certificatul de inregistrare se emite in aceeasi zi si este valabil pentru o perioada de pana la 5 ani dar nu mai mica de un an. Cartea de rezidenta se emite in 90 de zile de la data depunerii cererii. Valabilitatea cartii de rezidenta este de pâna la 5 ani de la data emiterii, dar nu mai mare decât perioada de rezidenta a cetateanului UE/SEE/Confederatiei Elvetiene al carui membru de familie este solicitantul. In cazul solicitarilor ulterioare, daca sunt îndeplinite prevederile OUG 102/2005 cu modificarile si completarile ulterioare, cartea de rezidenta se elibereaza în cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii.

 

Puteti desfasura activitati dependente sau independente pe teritoriul Romaniei, acestea neavand un caracter limitativ atata vreme cat se incadreaza in conditiile prevazute de legile romane.

 

 

1. Cetatenii din statele UE/SEE – pentru obtinerea certificatului de inregistrare depuneti urmatoarele documente, in functie de scop:

 

1.1. Lucratori

Enumerarea acestor activitati nu are caracter limitativ.

Pot fi inregistrati si cetatenii UE/SEE care desfasoara alte activitati pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii.

 

 

Angajare in munca

a) cerere tip;

b) carte de identitate /paşaport (original şi copie),

c) contract de munca (original şi copie) sau adeverinta eliberata de angajator (original),

d)„ print screen” din registrul general de evidenta a salariatilor, la secţiunea unde se regasesc datele referitoare la contractul de munca, stampilat şi semnat de catre angajator  pentru confirmarea veridicitatii documentului prezentat;

e) taxe.

 

Detasati

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) contractul de detasare, adresa de detasare traduse şi legalizate în conditiile legii si adresa din partea filialei / societatii din Romania prin care sa confirme faptul că este detasat pe perioada stipulata in contractul de detasare;

e) taxe.

 

Activitati Comerciale

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie),

c) certificatul constatator eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului, denumit in continuare ONRC prin care se poate face dovada ca desfasoara activitati comerciale in conditiile legii – are calitatea de administrator;

d) taxe.

 

Activitati economice

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) dovada faptului ca solicitantul poate exercita activitatea economica în conditiile stabilite de  OUG nr.44/2008 cu modificarile şi completarile ulterioare – Certificat constatator eliberat de O.N.R.C. (original şi copie);

d) taxe.

 

Activitati profesionale

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) dovada faptului ca solicitantul poate exercita activitatea profesionala – autorizatie sau aviz (original si copie) eliberat conform legii speciale;

d) taxe.

 

Voluntariat

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) contract de voluntariat(original si copie) încheiat cu organizatia gazda, în conformitate cu dispoziţiile legii speciale;

d) taxe.

 

Activitati umanitare

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) avizul Comisiei interdepartamentale pentru coordonarea si sprijinirea activitatilor umanitare din cadrul Ministerului Sanatatii Publice (original si copie);

d) adresa din partea organizatiei gazda prin care se confirma ca persoana în cauza desfăşoara activitati religioase în cadrul acesteia, daca avizul nu cuprinde aceasta precizare;

e) taxe.

 

Activitati religioase

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) avizul avizul Secretariatului de Stat  pentru Culte (original si copie);

d) adresa din partea organizatiei gazda prin care se confirma ca persoana in cauza desfasoara activitati religioase in cadrul acesteia, daca avizul nu cuprinde aceasta precizare;

e) taxe.

 

1.2. Rezidenta in baza mijloacelor de intretinere

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c)  dovada mijloacelor de intretinere;

d) dovada asigurarii de sanatate – cu exceptia persoanelor care au calitatea de asigurat fara plata contributiei potrivit art.213 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare;

e) taxe.

 

1.3. Studii

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) documente care atesta faptul ca este inscris la o institutie de invatamant acreditata;

d) dovada mijloacelor de intretinere;

e) dovada asigurarii de sanatate cu exceptia persoanelor care se incadreaza la art.213 alin.(1) lit. a) din Legea nr.95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;

f)  taxe.

 

 

1.4.A. Membrii de familie (cetateni UE/SEE/Confederatia Elvetiana)

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) copia cartii de identitate/documentului de calatorie si copia documentului care atesta rezidenta pe teritoriul national a cetateanului Uniunii Europene;

d) act de stare civila care atesta casatoria sau, dupa caz, documentele care atesta legatura de rudenie cu rezidentul;

e) dovada mijloacelor de intretinere;

f) dovada asigurarii de sanatate;

g) taxe.

 

1.4.B Membrii de familie ai cetateanului roman

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) act de stare civila care atesta casatoria sau, dupa caz, documentele care atesta legatura de    rudenie cu cetateanul roman;

d) cartea de identitate valabila a cetateanului roman in original si copie;

e) dovada asigurarii de sanatate;

f) taxe.

 

 

1.4.C. Parteneri si persoane aflate in intretinere (cetateni UE/SEE/Confederatia Elvetiana)

a) cerere tip;

b) carte de identitate sau pasaport (original si copie);

c) copia cartii de identitate/documentului de calatorie si copia documentului care atesta rezidenta pe teritoriul national a cetateanului Uniunii Europene;

d)  documente care atesta aceste calitati;

e) dovada mijloacelor de intretinere;

f)  dovada asigurarii de sanatate;

g) taxe.

 

2. Membrii de familie ai cetatenilor UE/SEE/Confederatia Elvetiana (din state nonUE/SEE/Confederatia Elvetiana) – pentru obtinerea cartii de rezidenta depuneti urmatoarele documente:

 

2.A. Membrii de familie

a) cerere tip;

b) pasaportul (valabil) in original si copie;

c) copia cartii de identitate/documentului de calatorie si copia documentului care atesta rezidenta pe teritoriul national a cetateanului Uniunii Europene;

d) act de stare civila  care atesta casatoria sau, dupa caz, documentele care atesta legatura de rudenie cu rezidentul;

e) dovada mijloacelor de intretinere;

f) dovada asigurarii de sanatate;

g)  taxe.

 

2.B. Parteneri si persoane aflate in intretinere

a) cerere tip;

b) pasaportul (valabil) in original si copie;

c) copia cartii de identitate/documentului de calatorie si copia documentului care atesta rezidenta pe teritoriul national a cetateanului Uniunii Europene;

d) documente care atesta aceste calitati;

e) dovada mijloacelor de intretinere;

f) dovada asigurarii de sanatate;

g) taxe.

 

 

3. Alte situatii

 

In cazul in care intervin modificari cu privire la nume, prenume, cetatenie, adresa de resedinta, precum si in cazul distrugerii sau deteriorarii documentului care atesta rezidenta, trebuie sa obtineti un alt certificat de inregistrare, respectiv carte de rezidenta. Pentru aceasta, depuneti urmatoarele documente la fomatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti:

 

a) cerere tip;

b) documntul de identitate/pasaportul (valabil) in original si copie;

c) certificatul de inregistrare/cartea de rezidenta;

d) dovada modificarii survenite (cu excepţia adresei de rezidenta care se declara);

e) taxe.

 

Alte documente corespunzatoare scopului declarat se vor prezenta numai în cazul în care exista schimbari fata de cererea anterioara (declara alt scop, declara alt loc de munca, inscrierea la altă institutie de invatamant etc.).

Prin exceptie, cetatenii UE/SEE/Confederatiei Elvetiene inregistrati in baza mijloacelor de întretinere trebuie sa faca dovada detinerii acestor mijloace si a asigurarii de sanatate la momentul depunerii noii cereri.

 

In cazul pierderii sau furtului documentului trebuie sa prezentati aceleasi documente de mai sus (fara documentul emis de IGI, bineinteles), in plus dovada pierderii sau furtului de la sectia de politie.

Intrebari frecvente-EMIGRARI ROMANIA

Intrebari frecvente-EMIGRARI ROMANIA

1.      Sunt în străinătate şi aş dori să aflu cum pot să depun cerere de azil în România?
            Potrivit legislaţiei în domeniul azilului, cererea de azil se depune fie în punctele de trecere a frontierei române, fie după intrarea pe teritoriul României. Legea azilului prevede expres faptul că nu sunt admise cererile de azil depuse în afara teritoriului României.
2.      Am dreptul la un avocat în timpul interviului?
            Solicitantul de azil are dreptul de a fi asistat de un avocat pe parcursul interviului. Astfel, solicitantul de azil poate să îşi angajeze un avocat. În anumite situaţii, în cazurile selectate de către organizaţiile neguvernamentale, solicitanţii de azil pot fi asistaţi de un consilier din cadrul acestor organizaţii.
3.      Cine traduce interviul meu?
            Interviul este tradus de un interpret care este plătit de autorităţile în domeniul azilului.
4.      Unde depun plângerea dacă sunt respins?
            Plângerea este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura competentă a Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis hotărârea. Recursul este de competenţa tribunalului – secţia de contencios administrativ – în a cărui circumscripţie se află judecătoria a cărei hotărâre este atacată.
            Plângerea motivată se depune, la structura specializată pe probleme de azil a Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis hotărârea sau la instanţa competentă şi va fi însoţită de copia de pe hotărârea de respingere a cererii de azil, precum şi de înscrisurile sau orice alte elemente pe care se sprijină plângerea.
–          structurile Inspectoratului General pentru Imigrări cu competenţe în domeniul azilului;
–          Centrele Regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil BUCUREŞTI, TIMIŞOARA, GALAŢI, RĂDĂUŢI şi MARAMUREŞ;
5.       Locuiesc în Arad şi vreau să solicit azil în România. Unde trebuie să depun cererea de azil?

      Municipiul Arad este în raza de competenţă a Centrului regional de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil Timişoara. Prin urmare, dumneavoastră trebuie să depuneţi cererea de azil la acest Centru.

6.      Soţia şi copiii mei se află în Siria. Eu am statutul de refugiat în România, aş dori să îmi aduc familia aici şi nu ştiu cui să mă adresez.
            Întrucât sunteţi beneficiar al statutului de refugiat, puteţi să depuneţi cereri de azil în numele membrilor de familie aflaţi în afara teritoriului României (ceea ce înseamnă că aţi solicitat reunificarea familiei). Aceste cereri se depun la Direcţia Azil şi Integrare din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări. Pentru soluţionarea cât mai rapidă a cazului dvs. este foarte important să depuneţi documentele din care rezultă legătura de rudenie sau, după caz, de familie (acte de identitate ale soţiei şi copiilor, certificate de naştere ale acestora, certificat de căsătorie etc.). De asemenea, este necesar să depuneţi un document din care să rezulte că membrii de familie şi-au dat acordul cu privire la depunerea cererilor de azil în numele lor.
7.      Am cerut acum 5 ani statut de refugiat în România şi am fost respins. În prezent am primit veşti din ţara mea şi îmi este teamă să mă întorc acolo. Pot să solicit din nou protecţie în România?

            În prezent aveţi dreptul să solicitaţi accesul la o nouă procedură de azil, ceea ce înseamnă că doriţi să vă fie acordat accesul la o nouă procedură de azil pentru ca situaţia dvs. sa fie analizată aprofundat. Astfel, aveţi dreptul să depuneţi cerere de acordare a accesului la o nouă procedură de azil la oricare din Centrele regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil Bucureşti, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi şi Şomcuta Mare. În cererea dvs. este necesar sa menţionaţi motivele pentru care solicitaţi accesul la o nouă procedură de azil. Aceste motive pot fi evenimente, fapte noi care au apărut sau de care aţi aflat şi pe care nu aţi avut posibilitatea de a le prezenta în procedura anterioară sau modificări în ţara de origine care vă afectează în mod grav. De asemenea, alături de cerere depuneţi toate documentele care credeţi că vin în sprijinul solicitării dvs

AVOCAT EMIGRARE – Migrantii din UE vor beneficia pentru mai mult timp de ajutoare de somaj

AVOCAT-EMIGRARE – Migrantii din UE vor beneficia pentru mai mult timp de ajutoare de somaj

 

Astfel, alocatia de somaj acordata de tara de origine unui cetatean care cauta de lucru intr-un alt stat membru UE ar putea fi extinsa de la durata actuala obligatorie de trei luni pana la cel putin sase luni, se indica intr-o propunere care va fi prezentata joi de catre comisarul european pentru justitie, drepturi fundamentale si cetatenie, Viviane Reding. Planul intervine in contextul in care durata medie in care un imigrant isi gaseste de lucru in tara gazda este de aproximativ 16 luni.

Propunerea, consultata de Financial Times, are scopul de a incuraja libera circulatie a fortei de munca in intregul bloc comunitar.

Marea Britanie, Germania, Austria si Olanda au scris Comisiei Europene cerand o revizuire a directivei privind libertatea de circulatie, in contextul unei cresteri a temerilor privind impactul migratiei din UE asupra sistemelor lor de asistenta sociala, deja confruntate cu dificultati.

Potrivit FT, reactia statelor membre la extinderea perioadei de acordare a ajutoarelor de somaj pentru proprii cetateni vor fi probabil amestecate. In Marea Britanie, planul ar putea ajuta la diminuarea unei dezbateri politice aprinse cu privire la imigrare si la consecintele unui potential aflux potential de romani si bulgari, care s-ar indrepta spre aceasta tara atunci cand restrictiile temporare privind libera circulatie a noilor cetateni UE vor fi ridicate, la 1 ianuarie 2014.

De altfel, premierul britanic David Cameron a promis sa limiteze accesul migrantilor la ajutoare sociale, cum ar fi acordarea de locuintele sociale si asistenta medicala, in incercarea de a dezamorsa controversele. Cu toate acestea, cele mai multe guverne, inclusiv cel britanic, reduc, mai degraba decat extind, ajutoarele de somaj pentru proprii cetateni.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!