In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Infiintare SRL-D – Acte si documente, pasi, costuri

Alba Iulia • Alexandria • Arad • Bacau • Baia Mare • Bistrita • Botosani • Braila • Brasov • Bucuresti • Buzau • Calarasi • Caransebes • Cluj Napoca • Constanta • Covasna • Craiova • Drobeta Turnu Severin • Focsani • Galati • Giurgiu • Hunedoara • Iasi • Miercurea Ciuc • Oradea • Piatra Neamt • Pitesti • Ploiesti • Ramnicu Valcea • Satu Mare • Sibiu • Slatina • Slobozia • Suceava • Targoviste • Targu Jiu • Targu Mures • Timisoara • Tulcea • Vaslui

https://www.google.ro/maps/uv?hl=ro&pb=!1s0x40b1ff9e0108ca45:0xe8e326b2390a235a!2m5!2m2!1i80!2i80!3m1!2i100!3m1!7e1!4shttps://plus.google.com/104580095601763669486/photos?hl%3Dro%26socfid%3Dweb:lu:kp:placepageimage%26socpid%3D1!5savocat+coltuc+-+C%C4%83utare+Google&sa=X&ei=D8YGVN7gIcK-O8e2gaAD&sqi=2&ved=0CIEBEKIqMAo

Înfiinţarea unei firme este acum mai uşoară ca niciodată. Pentru majoritatea întreprinzătorilor din România, înfiinţarea unui SRL reprezintă primul pas în lumea afacerilor, de cele mai multe ori, reprezentând şi prima lor societate comercială.

Înfiinţarea unui SRL-D este recomandat tuturor tinerilor de până la 35 de ani, care-şi deschid prima lor afacere. De ce, am explicat mai bine în acest articol. Actele necesare deschiderii unui SRL-D, documentele pe care trebuie să le aibă tânărul întreprinzător, paşii ce urmează a fi făcuţi dar şi costurile sau cheltuielile înfiinţării unui SRL-D le puteţi vedea în rândurile în care urmează.

De precizat că înfiinţarea unui SRL-D este similară cu înfiinţarea oricărui SRL şi ar trebui să nu dureze mai mult de 3 zile. Actele necesare înfiinţării unui SRL-D sunt: contract de comodat pentru sediul social, actul constitutiv, rezervarea de nume pe care o obţii de la Registrul Comerţului, chitanţa care atestă depunerea capitalului social (minimum 200 de lei) şi o serie de formulare pe care le vei primi şi completa pe loc la Registrul Comerţului. Şi pentru că vrem să te ajutăm cu documentele necesare înfiinţării firmei, mai jos ai ataşate şi două modele de contract de comodat, respectiv de act constitutiv.

Costurile sau taxele pentru înfiinţarea unui SRL-D sunt zero. Fii totuşi pregătit cu un timbru fiscal de 4 lei, necesar a fi adăugat la dosarul (cu şină) depus la Registrul Comerţului.

Paşii de urmat pentru înfiinţare a unui SRL-D sunt următorii:

Ziua 1:

-Mergi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul judeţului în care vei avea sediul social al firmei, pentru rezervarea numelui firmei. Fii pregătit cu cel puţin 5-10 variante de nume. De obicei, vei obţine rezervarea de nume pe loc.

-Completează şi încheie contractul de comodat şi actul constitutiv (nu uita că nu ai voie să alegi mai mult de 5 grupe CAEN) şi împreună cu rezervarea de nume te duci la orice bancă pentru depunerea capitalului social.

-Cu chitanţa care atestă plata capitalului social, dar şi cu celelalte documente(act constitutiv, contract de comodat, copie dupa actul de proprietate al celui cu care ai incheiat contractul de comodat) te întorci la Registrul Comerţului, unde completezi formularele necesare dosarului de înfiinţare. Acestea le primeşti la biroul de Informaţii al Registrului Comerţului. De asemenea, în orice oficiu al Registrului Comerţului vei găsi toate aceste formulare şi completate sub formă de exemplu, fiind relativ facilă completarea acestora de către oricine. De asemenea, nu uita sa atasezi si o dovada de proprietate a spatiului pe care s-a facut contractul de comodat.

-Cu dosarul completat, te prezinţi la ghişeul destinat depunerii acestuia. Şi cam asta a fost. Într-o zi, în cel mai bun caz, actele înfiinţării unei firme au fost rezolvate.

Ziua 2:

-Acum aştepţi înfiinţarea firmei.

Ziua 3:

-Teoretic, în a 3-a zi, dacă nu sunt probleme în dosar, actele oficiale ale firmei ar trebui să fie gata, putând ridica de la Registrul Comerţului, Certificatul de Înregistrare. Odată acesta obţinut, poţi merge la orice magazin specializat pentru a-ţi realiza prima ştampilă.

Nu uita însă, că una din obligaţiile SRL-D-ului, este ca în termen de 10 zile de înfiinţare, să înştiinţezi Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri printr-un email către Oficiul teritorial de care aparţine noua firmă. Acesta trebuie să conţină o copie după CI a întreprinzătorului, copie a Certificatului de Înregistrare şi o notificare scrisă, de înştiinţare, semnată şi stampilată. Modelul il regăsiţi mai jos.

De precizat că şi în cazul înfiinţării unui SRL normal, procedura este în mare parte la fel, diferenţa principală constând în plata unor taxe de înfiinţare (de aproximativ 400-500 de lei). De asemenea, durata de înfiinţare poate să fie un pic mai mare în cazul unor evenimente neprevăzute sau dacă de exemplu, sediul social va fi la bloc, unde va fi necesară obţinerea acordului din partea tuturor vecinilor.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!