In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Gratiere colectiva-Proiect de lege pentru amnistierea unor infractiuni minore si gratierea unor pedepse

Deputaţii Madalin Voicu (PSD) şi Nicolae Păun (Partida Romilor Europa) au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse pentru ca România să poată intra în rândul ţărilor europene în privinţa condiţiilor de detenţie din închisorile naţionale, în care capacitatea legală de cazare este depăşită cu 40%.

Cu privire la acest ultim aspect, e de precizat ca anual Romania este condamnata in zeci de cauze la CEDO de la Strasbourg pentru conditiile improprii de detentie, statul fiind obligat la plata unor despagubiri importante chiar catre autorii unor infractiuni, detinuti in conditii umilitoare. Supraglomerarea din inchisorile romanesti si faptul ca orice detinut care se plange la CEDO pentru conditiile improprii face ca toate procesele intentate contra Romaniei la CEDO sa fie pierdute de statul roman. In plus, in opinia multor sefi de penitenciare, foarte multe persoane condamnate la privarea de libertate nu ar trebui sa fie detinute, reeducarea lor putandu-se face mult mai eficient prin alte metode alternative.

Expunerea de motive a proiectului

In proiectul depus la Camera si inaintat la Senat in aceeasi zi de 12 februarie 2013, initiatorii justifica urmatoarele: “Pentru infaptuirea unei politici penale corecte, propunerea legislativa privind amnistierea unor infractiuni, gratierea si reducerea unor pedepse ofera posibilitatea persoanelor condamnate, care au savarsit infractiuni ce nu prezinta un pericol social ridicat si cei care in timpul executarii pedepsei au dat dovezi temeinice de indreptare, sa beneficieze de clementa legiuitorului in sensul amnistierii si gratierii pedepselor aplicate de instantele de judecata.

In prezent, in unitatile din sistemul penitenciar este depasita capacitatea legala de cazare, in medie cu peste 40%, ceea ce contravine normelor europene in domeniu (…) penitenciarele se confrunta cu un numar tot mai mare de condamnati, cazati in spatii care nu asigura norma, cubajul de aer, numarul instalatiilor sanitare, fapt ce poate determina, in conditiile supraaglomerarii, conflicte intre detinuti sau raspandirea unor boli (…) se justifica punerea in libertate a acelor detinuti care au fost condamnati pentru fapte cu pericol social relativ redus. Mentionam ca potrivit propunerii legislative, masura gratierii nu poate fi aplicata persoanelor aflate in stare de recidiva si nici acelor persoane care au comis infractiuni deosebit de grave si periculoase…”

Iata continutul proiectului aflat in dezbatere la Senat

LEGE

privind amnistierea unor infractiuni si gratierea unor pedepselor

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Art. 1 – Se amnistiaza infractiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevad o pedeapsa privativa de libertate pana la 4 ani inclusiv sau amenda.

Art. 2 – (1) Se gratiaza in intregime pedepsele cu inchisoare de pana la 6 ani inclusiv, precum si pedepsele cu amenda, aplicate de instanta de judecata.

(2) Prevederile alin. (1) se aplica indiferent de modalitatea de executare a pedepsei inchisorii dispusa de instanta.

(3) Se gratiaza in intregime masura internarii intr-un centru de reeducare, luata fata de minori de catre instantele de judecata.

Art. 3 – Se gratiaza in parte:

a) cu 1/3 pedepsele cu inchisoare intre 6 si 8 ani inclusiv;

b) cu 1/5 pedepsele cu inchisoare intre 8 si 10 ani inclusiv;

Art. 4 – (1) Prevederile art. 1 – 3 nu se aplica celor condamnati pentru infractiuni savarsite in stare de recidiva si celor care sunt recidivisti prin condamnari anterioare.

(2) Nu beneficiaza de prevederile art. 1 – 3 cei care au savarsit urmatoarele infractiuni:

A. Infractiuni reglementate de Codul Penal:

1) infractiuni contra sigurantei nationale prevazute in art. 155 – 173;

2) infractiunile de omor, prevazute in art. 174 – 176;

3) vatamarea corporala prevazuta in art. 182;

4) lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte prevazute in art. 183;

5) lipsirea de libertate in mod ilegal, prevazuta in art 189;

6) violul prevazut in art. 197;

7) actul sexual cu un minor prevazut in art. 198, alin 2-4;

8) perversiunea sexuala prevazuta in art. 201, alin 2-5;

9) incestul prevazut in art. 203;

10) talharia prevazuta in art. 211;

11) inselaciunea prevazuta in art. 215, alin. 2-5;

12) delapidarea prevazuta in art. 215, indice 1, alin. 2;

13) ultrajul prevazut in art. 239, alin. 2 si 3;

14) tortura prevazuta in art. 267 indice 1;

15) represiunea nedreapta prevazuta in art. 268;

16) evadarea prevazuta in art. 269;

17) inlesnirea evadarii prevazuta in art. 270;

18) parasirea postului si prezenta la serviciu in stare de ebrietate prevazute in art. 275, alin. 3;

19) nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive prevazuta in art. 279 indice 1;

20) falsificarea de monede sau alte valori prevazuta in art. 282;

21) falsificarea de valori straine prevazuta in art. 284;

22) detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori prevazuta in art. 285;

23) nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri prevazuta in art. 302, indice 2, alin. 2;

24) traficul de stupefiante prevazut in art. 312;

25) falsificarea de alimente sau alte produse prevazuta in art. 313;

26) punerea in primejdie a unei persoane in neputinta a se ingriji prevazuta in art. 314;

27) relele tratamente aplicate minorului prevazute in art. 306;

28) proxenetismul prevazut in art. 329.

B. Infractiunile reglementate de legi speciale

1) infractiunile prevazute in art. 19 – 16 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei;

2) infractiunile prevazute in art. 11 – 16 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare;

3) infractiunile prevazute in art. 2 – 8 si art. 10 – 14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, cu modificarile si completarile ulterioare;

Art. 5 – Faptele care, potrivit art. 18, indice 1, din Codul Penal, nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, nu se mai sanctioneaza, iar amenzile si celelalte sanctiuni cu caracter administrativ aplicate pentru asemenea fapte nu se mai executa, in masura in care nu au fost executate;

Art. 6 – In cazul aplicarii in mod succesiv a unor dispozitii de gratiere, cu privire la aceeasi pedeapsa, se va lua in considerare numai dispozitia de gratiere mai favorabila condamnatului;

Art. 7 – Gratierea nu se aplica celor care nu au inceput executarea pedepsei inchisorii, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum si celor care au inceput executarea, dar ulterior s-au sustras;

Art. 8 – Persoanele gratiate care, in decurs de 3 ani, savarsesc cu intentie o infractiune vor executa, pe langa pedeapsa stabilita pentru acea infractiune si pedeapsa sau restul de pedeapsa ramas neexecutat ca urmare a aplicarii prezentei legi.

Art. 9 – Dispozitiile prezentei legi se aplica numai faptelor comise pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

Blog achizitii publice – Stadiul proiectelor PPP in Romania

Baza de date pe care Unitatea Centrală pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat trebuia să o constituie cu toate proiectele de parteneriat public-privat conţine 23 de proiecte propuse de către 8 primării, dintre care 5 au legătură cu ecologia:

dezvoltarea unui parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 9 ha în Blaj şi în valoare de 3 până la 4 milioane de Euro, a cărui energie electrică rezultată se doreşte să asigure iluminatul public şi consumul energiei in cadrul institutiilor publice, iar surplusul să fie valorificat in sistemul national energetic pe piata libera;
crearea unei centrale de cogenerare de înală eficienţă în municipiul Tulcea;
cumpărarea de vehicule nepoluante pentru transportul public de călători în municipiul Tulcea;
realizarea unui sistem de iluminat public stradal „eco-eficient” (N.B.: pare un concept nou, care merge mai departe de eficienţa energetică; să vedem despre ce este vorba) în municipiul Brăila;
realizarea unui sistem de transport public local ecologic tot în municipiul Brăila.

Stadiul dezvoltării acestor proiecte apropiate de domeniul ecologiei este incipient: toate sunt la prima fază de exprimare a ideii, cu excepţia proiectului legat de parcurile fotovoltaice din Blaj, care a avansat către următorul pas – cel de definire a oportunităţii.

Aşadar, deocamdată, în legătură cu niciun proiect nu a fost demarată procedura de lansare şi nici nu s-a încheiat vreun contract de parteneriat public-privat. Şi este greu de prognozat o dată la care să le vedem funcţionale, din moment ce nu a fost dat încă ordinul secretarului general al Guvernului care să creeze comisia de analiză a fezabilităţii acestor proiecte. Iar fără decizia acestei comisii niciun proiect de parteneriat public-privat nu poate fi iniţiat, potrivit art. 38 indice 1 teza finală din Legea nr. 178/2010.

Cu alte cuvinte, în balanţa dintre centralizare şi descentralizare, primăriile pot avea idei multe, însă dacă nu sunt admise la nivel central, degeaba. De aici rolul mai mult decât important al Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat, care nu numai că monitorizează şi coordonează (aşa cum îi sunt trasate atribuţiile în art. 38 din Legea nr. 178/2010), ci chiar se exprimă cu privire la oportunitatea unui proiect.

Consultanta achizitii publice – Noutati legislative

La data de 10.12.2012, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 827, OUG nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Ordonanţa se va aplica începând cu 01.01.2013.

Actul normativ conţine 5 articole. Dar cel mai important este art.I cu 81 de puncte prin care se introduc noi prevederi legislative şi se completează o parte din cele existente.
Din categoria noutăţilor amintim:
– definirea fişei de date şi a persoanelor cu funcţii de decizie;
– obligaţia autorităţii contractante de a transmite în SEAP o notificare cu privire la achiziţia directă peste 5.000 euro fără TVA;
– includerea în valoarea estimată şi a cuantumului aferent procentului de diverse şi neprevăzute din devizul general;
– considerarea drept clauze nescrise a cerinţelor de calificare şi factorilor de evaluare ce se regăsesc doar în caietul de sarcini;
– obligaţia autorităţii contractante de a publica o erată şi în cazul modificării/completării informaţiile din invitaţia de participare nu doar din anunţul de participare;
– obligaţia prelungirii perioadei de depunere în cazul modificării cerinţelor de calificare;
– obligaţia autorităţii contractante de a publica în SEAP datele de identificare ale ofertantului/ candidatului/ ofertantului asociat/ subcontractantului/ terţului susţinător, în termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor;
– înştiinţarea operatorilor implicati în procedură asupra prelungirea perioadei de evaluarea a ofertelor;
– raportarea termenelor de aşteptare la valoarea estimată a fiecărui lot;
– posibilitatea elaborării, pentru fiecare lot, a câte unui raport al procedurii de atribuire;
– obligaţia autorităţii contractante de a publica decizia motivată emisă de CNSC, în SEAP, în termen de 5 zile. Principalele modificări se referă la:
– alinierea pragurilor valorice din OUG nr. 34/2006 la cele instituite de Regulamentul CE nr. 1251/2011: 130.000 pentru contracte de furnizare şi servicii/ 5.000.000 pentru contracte de lucrări;
– recunoaşterea fişei de date ca parte integrantă a documentaţiei de atribuire;
– reducerea termenelor de verificare a documentaţiei de atribuire şi a eratelor de către ANRMAP;
– noi posibilităţi de prelungire a perioadelor de depunere a ofertelor;
– dreptul ofertantului de a preciza în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală;
– posibilitatea modificării/completării cerinţelor de calificare prin măsuri de remediere dispuse de autoritatea contractantă, doar în anumite condiţii;
– mărirea perioada de evaluare la 25 de zile, fără limitarea numărului de prelungiri în cazul deciziilor de reevaluare dispuse de CNSC ori a recomandărilor observatorilor UCVAP;
– posibilitatea anulării procedurii în cazul modificării criteriilor de calificare sau a factorilor de evaluare;
– extinderea sferei abaterilor grave de la legislaţie: evaluarea în baza unor cerinţe de calificare ce nu se regăsesc în fişa de date/invitaţia de participare/anunţul de participare;

Avocat achizitii publice – Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor

Adresa de corespondenta:
Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3,
Cod Postal 030084, Bucureşti, România
Certificat de Inregistrare Fiscala (CIF): 20329980
Bucuresti

Email:     office@cnsc.ro
Telefon:     tel.: +4021.310.46.41
Numărul de fax:     fax.: +4021.310.46.42, +4021.890.07.45

Program depunere contestaţii C.N.S.C

Depunerea unei contestaţii la registratura C.N.S.C.

În timpul programului de lucru:

Luni – Vineri între orele 9-16

La sediul nostru din:

Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3,
Bucureşti, România

Depunerea unei contestaţii prin FAX

În timpul programului de lucru:

Luni – Vineri între orele 9-16

La nr. Fax: (004) 021 3104642

                 (004) 021 8900745

Atenţie!

În cazul documentelor transmise prin fax, originalul transmis urmează să fie expediat pe adresa de corespondenţă a C.N.S.C. sau depus la registratura C.N.S.C.

Program de studiere a dosarului

Luni – Vineri între orele 10 – 14

La sediul nostru din:

Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3,

Bucureşti, Romania

Depunerea unei contestaţii prin Serviciu Poştal

La adresa noastră:

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3,
Cod Postal 030084, Bucureşti, România

Depunerea unei contestaţii prin E-mail

În timpul programului de lucru:

Luni – Vineri între orele 9-16

La adresa de e-mail: office@cnsc.ro

Atenţie!

* Orice document primit pe e-mail în afara orelor de program va putea fi înregistrat în registrul de intrari şi C.N.S.C. va lua la cunoştiinţă doar în prima zi (la prima oră) cu program de lucru.

* În cazul documentelor transmise prin e-mail originalul transmis urmează să fie expediat pe adresa de corespondenţă a C.N.S.C. sau depus la registratura C.N.S.C.

* Orice document transmis pe o altă adresă de e-mail decât cea indicată mai sus va putea fi înregistrat în registrul de intrări şi C.N.S.C. va lua la cunoştiinţă doar în momentul aducerii acestuia la registratura C.N.S.C. Întreaga răspundere pentru decalajele de timp între transmiterea acestora şi înregistrarea acestora la registratură o va purta expeditorul.

Anunturi importante CNSC – avocat achizitii publice

Începând cu data de 19.01.2012 programul de studiere a dosarului de către părţile interesate se va efectua în zilele de Luni, Marţi Miercuri, Joi, Vineri în intervalul orar 10 – 14, la Registratura C.N.S.C.

 

Fotocopierea documentelor din dosar se asigură la cerere, contra cost, în zilele de Marţi şi Joi în intervalul orar 10 – 14.

 

Sursa: CNSC

Depunere contestatii CNSC – Elementele contestatiei

Art. 270 alin.(1) din OUG nr. 34/2006 prevede elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă o contestaţie, respectiv:

a) numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor şi codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le reprezintă şi în ce calitate;

b) denumirea şi sediul autorităţii contractante;

c) denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicată;

d) obiectul contestaţiei;

e) motivarea în fapt şi în drept a cererii;

f) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil;

g) semnătura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice.

La redactarea şi depunerea contestaţiei veţi avea în vedere şi următoarele recomandări:

– contestaţia se formulează în limba română, în caz contrar urmând a fi însoţită de traducerea ei în limba română;

– pentru contestatorii cu domiciliul/reşedinţa/sediul în străinătate este utilă indicarea unei adrese de corespondenţă din România, pentru a nu fi afectată celeritatea soluţionării contestaţiei;

– în contestaţie se vor menţiona şi alte date de contract ale contestatorului şi autorităţii contractante, respectiv numerele de telefon şi fax, adresele de e-mail;

– procedurile de atribuire sunt cele enumerate de OUG nr. 34/2006: licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluţii;

– obiectul contestaţiei reprezintă solicitarea pe care contestatorul o adresează Consiliului, respectiv anularea unui act al autorităţii contractante, obligarea autorităţii la a emite un act, obligarea autorităţii la a lua o anumită măsură de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim etc., conform art. 255 alin. (1) şi art. 256 ind. 2 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Obiectul contestaţiei nu trebuie confundat cu actul autorităţii contractante care este atacat;

– se va preciza care este actul atacat prin contestaţie şi data luării lui la cunoştinţă de către contestator. Prin act al autorităţii contractante se înţelege orice act administrativ, orice altă operaţiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de OUG nr. 34/2006, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire;

– la motivarea în drept a contestaţiei se vor arăta care sunt textele legale pe care le-a încălcat autoritatea contractantă prin actul atacat prin contestaţie;

– în cadrul mijloacelor de probă anexate la contestaţie se va depune şi copia actului atacat, dacă este posibil;

– semnătura persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice contestatoare trebuie să fie olografă şi în original. Când contestaţia este formulată prin împuternicit (mandatar), este necesară anexarea originalului împuternicirii de semnare a contestaţiei în numele contestatorului.

Sursa:Consultanta Achizitii

Decizii 2013 CNSC – Numele contestatarului

Decizii 2013 CNSC

 Numele contestatarului  Numarul contestatiei  Decizia C.N.S.C.
-SC VALVE INTERNATIONAL SA SC GERPE CONTRATAS Y CONSTRUCCIONES SL 38010/29.11.2012 decizie_4732a.pdf
-SC MEGA EDIL SRL 34633/06.11.2012 decizie_4540a.pdf
-SC ELECTROVALCEA SRL 41111/21.12.2012 decizie_4768.pdf
-SC TOPAUTO COM SA 41112/21.12.2012 decizie_4767.pdf
-SC MORANI IMPEX SRL 39336/10.12.2012 decizie_4766.pdf
-SC NEPTUN SA 41057/21.12.2012 decizie_4765.pdf
-SC WING COMPUTER GROUP SRL ASOCIEREA SC SMART CONTROL SRL SC BEST LEARU CONSULTING SRL 40204/17.12.2012 40439/18.12.2012 decizie_4764.pdf
-SC SIRIUS PROIECTARE STUDII SRL SC BODO INVEST SRL 40290/17.12.2012 40304/17.12.2012 decizie_4763.pdf
-SC CONSAL SRL 38238/03.12.2012 decizie_4762.pdf
-SC INSTHAR SA 38239/03.12.2012 decizie_4761.pdf
-SC LIVIANUS COM SRL 38536/04.12.2012 decizie_4760.pdf
-SC CONTINA SRL 37943/29.11.2012 decizie_4759.pdf
-SC EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL 38504/04.12.2012 decizie_4758.pdf
-SC EURO 5 SRL 38130/03.12.2012 decizie_4757.pdf
-SC PRAGOSA ROMANIA SRL 37272/26.11.2012 decizie_4756.pdf
-SC TRANS BITUM SRL 35745/13.11.2012 decizie_4755.pdf
-SC ADVANCED TECHNOLOGY SYSTEMS SRL 37198/23.11.2012 decizie_4754.pdf
-SC TEHSYS GRUP COMPANY SRL 38307/03.12.2012 decizie_4753.pdf
-SC TOTAL STRADA SRL SC AEDILLIA CONSTRUCT 90 SRL 36442/19.11.2012 36454/19.11.2012 decizie_4752.pdf
-SC BGM BUSINESS SOLUTIONS SRL 40827/20.12.2012 decizie_4751.pdf
-SC CIV GROUP SRL 40080/14.12.2012 decizie_4750.pdf
-SC TERMOPRO EDIL SRL 38484/04.12.2012 decizie_4749.pdf
-SC ENERGOCONSTRUCT SRL ASOCIEREA SC VIACONS RUTIER SRL SC I & G ROAD PROJECT SRL SC ENERGOCONSTRUCT SRL 33625/29.10.2012 37341/26.11.2012 37342/26.11.2012 decizie_4748.pdf
-SC CORTECH MED SRL SC SIEMENS SRL 38215/03.12.2012 38971/06.12.2012 decizie_4747.pdf
-SC FREETRADE SWEETS SRL 33399/26.10.2012 decizie_4746.pdf
-PROGER SPA SC SOLAGRI NICOS SRL SC REP CONS VODICA SRL 37388/26.11.2012 38849/06.12.2012 39015/07.12.2012 decizie_4745.pdf
-SC ELECTROVALCEA SRL 39398/10.12.2012 decizie_4744.pdf
-ASOCIEREA SC ANTREPRIZA CONSTRUCTII MONTAJ NR 4 BUCURESTI SA SNC LAVALIN ROMANIA SRL 37916/28.11.2012 decizie_4743.pdf
-SC APEL INDUSTRIES SRL 37121/23.11.2012 decizie_4742.pdf
-SC RADIMED SRL 37224/23.11.2012 decizie_4741.pdf
-ASOCIEREA SC UNIVERS SA SC STILINVEST COMPANY SRL, SC TIMISOREANA SA, SC ZADA SA 38834/06.12.2012 decizie_4740.pdf
-SC SPECIALIST CONSULTING SRL 38739/05.12.2012 decizie_4739.pdf
-ASOCIEREA SC CONEST SA SC TMUCB SA ASOCIEREA SC CONEST SA SC TMUCB SA 38549/04.12.2012 38550/04.12.2012 decizie_4738.pdf
-SC NORD PROIECT SA 39400/10.12.2012 decizie_4737.pdf
-ASOCIEREA SC CHINTOFLOR CONSTRUCT SRL, SC EURAS SRL, SC TERM SRL ASOCIEREA SC LUCSTAR PROFI SRL SC STACONS SRL 35477/12.11.2012 35846/14.11.2012 decizie_4736.pdf
-SC DIGITRONIX TECHNOLOGY SRL SC AMERILEX SRL 40131/14.12.2012 40132/14.12.2012 decizie_4735.pdf
-SC MASTER PRINT SUPER OFFSET SRL 40055/14.12.2012 decizie_4734.pdf
-SC MEDIMPACT SA 39917/13.12.2012 decizie_4733.pdf
-SC VALVE INTERNATIONAL SA SC GERPE CONTRATAS Y CONSTRUCCIONES SL 38010/29.11.2012 decizie_4732.pdf
-ASOCIEREA SC INTECO HOLDING SRL SC RADEXIM TRANS SRL 38321/03.12.2012 decizie_4731.pdf
-SC GRUP 4 INSTALATII SA 37362/26.11.2012 decizie_4730.pdf
-SC PROJECT IMPACT SRL 40627/19.12.2012 decizie_4729.pdf
-SC MEDOS CONSTRUCT & CONSULTING SRL 40213/17.12.2012 decizie_4728.pdf
-SC CONSIM INVEST SRL 37933/29.11.2012 decizie_4727.pdf
-SC FAUR SA 39460/11.12.2012 decizie_4726.pdf
-SC ROMSIT CONSTRUCT SRL 40382/18.12.2012 decizie_4725.pdf
-SC RECON SI DOJE SRL 40371/17.12.2012 decizie_4724.pdf
-SC ECOLOGIC SOLUTION SRL 36704/21.11.2012 decizie_4723.pdf
-SC IONESCU SI ASOCIATII SRL SC TOPOGEOTEHNICS SRL SC URBAN PROIECT SRL 40323/17.12.2012 40361/17.12.2012 40364/17.12.2012 decizie_4722.pdf
-SC TIPOGRAFIA REAL SRL 38888/06.12.2012 decizie_4721.pdf
-SC HISTRIA INTERNATIONAL SRL 38104/29.11.2012 decizie_4720.pdf
-SC MECANICA CEAHLAU SA 39113/07.12.2012 decizie_4719.pdf
-ASOCIEREA SC SINECON SRL SC CONSTRUCTII SA 38137/03.12.2012 decizie_4718.pdf
-SC TECNA GENERAL CONSTRUCT SRL 39280/10.12.2012 decizie_4717.pdf
-SC MARC TELECOM HOLDING SRL 40141/14.12.2012 decizie_4716.pdf
-ASOCIEREA SC TELOXIM CON SRL SC RUTEXPERT SRL, SC PRO CONS XXI SRL 37774/28.11.2012 decizie_4715.pdf
-SC GENERAL SERVICE GRUP 98 SRL 40100/14.12.2012 decizie_4714.pdf
-SC CONSIROM SRL 38426/04.12.2012 decizie_4713.pdf
-SC INCOM SA 40565/19.12.2012 decizie_4712.pdf
-SC NITECH SRL 38446/04.12.2012 decizie_4711.pdf
-SC CONDOR PADURARU SRL 37602/27.11.2012 decizie_4710.pdf
-SC UNICOM TRANZIT SA 40563/19.12.2012 decizie_4709.pdf
-SC DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA 38719/05.12.2012 decizie_4708.pdf
-SC ROM GAN CONSTRUCT SRL 36424/19.11.2012 decizie_4707.pdf
-ASOCIEREA SC MULTIPLAND SRL SC TERRA SA, SC ALCONEP SRL ASOCIEREA SC RUTIER CONEX XXI SRL SC CONEXTRUST SA ASOCIEREA SC ROM GAN CONSTRUCT SRL SC ROUETTE CONSTRUCT SRL 35297/09.11.2012 35347/09.11.2012 35446/12.11.2012 decizie_4706.pdf
-SC DUMEXIM SRL 34379/02.11.2012 decizie_4705.pdf
-SC CONTINA SRL 37289/26.11.2012 decizie_4704.pdf
-SC ELECTRO ENERGETICA SA 38977/06.12.2012 decizie_4703.pdf
-SC TEOMARG CONSULT 2004 SRL 38367/04.12.2012 decizie_4702.pdf
-SC MONITO INSTAL SRL 37051/23.11.2012 decizie_4701.pdf
-SC INTECO HOLDING SRL SC AQUA VEST SRL 37909/28.11.2012 38230/03.12.2012 decizie_4700.pdf
-SC AVEMAR SRL 38832/06.12.2012 decizie_4699.pdf
-SC PKF ECONOMETRICA SRL 38631/05.12.2012 decizie_4698.pdf
-SC ADVANCED TECHNOLOGY SYSTEMS SRL 36336/19.11.2012 decizie_4697.pdf
-SC NORD CONFOREST SA 38088/29.11.2012 decizie_4696.pdf
-SC STRATEGIC REEA SRL 39532/11.12.2012 decizie_4695.pdf
-SC ASTRA BUCURESTI & CO PROD SRL SC RISK COM SRL SC ALBALACT SA 37635/27.11.2012 37955/29.11.2012 38745/05.12.2012 decizie_4694.pdf
-SC OUTPUT INPUT SRL 39009/07.12.2012 decizie_4693.pdf
-ASOCIEREA SC PORR BAU GMBH SC ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII MONTAJ NR 4 BUCURESTI SA 38101/29.11.2012 decizie_4692.pdf
-ASOCIEREA SC DELTA SRL SC SUCT SA AGLOMANCHA EMPRESA CONSTRUCTORA SA ASOCIEREA SC TORA SRL SC ASTOR COM SRL 38106/29.11.2012 38275/03.12.2012 decizie_4691.pdf
-SC CORAL IMPEX SRL 38329/03.12.2012 decizie_4690.pdf

Depunere contestatii – CNSC

Depunerea unei contestaţii la registratura C.N.S.C.

În timpul programului de lucru:

Luni – Vineri între orele 9-16

La sediul nostru din:

Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3,
Bucureşti, România

Depunerea unei contestaţii prin FAX

În timpul programului de lucru:

Luni – Vineri între orele 9-16

La nr. Fax: (004) 021 3104642

                 (004) 021 8900745

Atenţie!

În cazul documentelor transmise prin fax, originalul transmis urmează să fie expediat pe adresa de corespondenţă a C.N.S.C. sau depus la registratura C.N.S.C.

Program de studiere a dosarului

Luni – Vineri între orele 10 – 14

La sediul nostru din:

Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3,

Bucureşti, Romania

Depunerea unei contestaţii prin Serviciu Poştal

La adresa noastră:

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3,
Cod Postal 030084, Bucureşti, România

Depunerea unei contestaţii prin E-mail

În timpul programului de lucru:

Luni – Vineri între orele 9-16

La adresa de e-mail: office@cnsc.ro

Atenţie!

* Orice document primit pe e-mail în afara orelor de program va putea fi înregistrat în registrul de intrari şi C.N.S.C. va lua la cunoştiinţă doar în prima zi (la prima oră) cu program de lucru.

* În cazul documentelor transmise prin e-mail originalul transmis urmează să fie expediat pe adresa de corespondenţă a C.N.S.C. sau depus la registratura C.N.S.C.

* Orice document transmis pe o altă adresă de e-mail decât cea indicată mai sus va putea fi înregistrat în registrul de intrări şi C.N.S.C. va lua la cunoştiinţă doar în momentul aducerii acestuia la registratura C.N.S.C. Întreaga răspundere pentru decalajele de timp între transmiterea acestora şi înregistrarea acestora la registratură o va purta expeditorul.

Contestatie cnsc

Cuprinsul contestaţiei:

Art. 270 alin.(1) din OUG nr. 34/2006 prevede elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă o contestaţie, respectiv:

a) numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor şi codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le reprezintă şi în ce calitate;

b) denumirea şi sediul autorităţii contractante;

c) denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicată;

d) obiectul contestaţiei;

e) motivarea în fapt şi în drept a cererii;

f) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil;

g) semnătura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice.

La redactarea şi depunerea contestaţiei veţi avea în vedere şi următoarele recomandări:

– contestaţia se formulează în limba română, în caz contrar urmând a fi însoţită de traducerea ei în limba română;

– pentru contestatorii cu domiciliul/reşedinţa/sediul în străinătate este utilă indicarea unei adrese de corespondenţă din România, pentru a nu fi afectată celeritatea soluţionării contestaţiei;

– în contestaţie se vor menţiona şi alte date de contract ale contestatorului şi autorităţii contractante, respectiv numerele de telefon şi fax, adresele de e-mail;

– procedurile de atribuire sunt cele enumerate de OUG nr. 34/2006: licitaţia deschisă, licitaţia restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluţii;

– obiectul contestaţiei reprezintă solicitarea pe care contestatorul o adresează Consiliului, respectiv anularea unui act al autorităţii contractante, obligarea autorităţii la a emite un act, obligarea autorităţii la a lua o anumită măsură de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim etc., conform art. 255 alin. (1) şi art. 256 ind. 2 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Obiectul contestaţiei nu trebuie confundat cu actul autorităţii contractante care este atacat;

– se va preciza care este actul atacat prin contestaţie şi data luării lui la cunoştinţă de către contestator. Prin act al autorităţii contractante se înţelege orice act administrativ, orice altă operaţiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de OUG nr. 34/2006, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire;

– la motivarea în drept a contestaţiei se vor arăta care sunt textele legale pe care le-a încălcat autoritatea contractantă prin actul atacat prin contestaţie;

– în cadrul mijloacelor de probă anexate la contestaţie se va depune şi copia actului atacat, dacă este posibil;

– semnătura persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice contestatoare trebuie să fie olografă şi în original. Când contestaţia este formulată prin împuternicit (mandatar), este necesară anexarea originalului împuternicirii de semnare a contestaţiei în numele contestatorului.

Important: Contestaţia trebuie transmisă în termenul legal atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante.

Plangerea formulata impotriva unei decizii a CNSC.Procedura

Potrivit art. 283 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, instanta de judecata competenta sa solutioneze plangerile formulate impotriva deciziilor CNSC este curtea de apel, sectia de contencios-administrativ si fiscal pe raza careia se afla sediul autoritatii contractante

Plangerea formulata impotriva unei decizii a CNSC considerata ilegala se inainteaza, in mod obligatoriu, direct Consiliului care va transmite dosarul curtii de apel competente in cel mult 3 zile de la expirarea termenului pentru exercitarea caii de atac (10 zile de la data cand s-a luat la cunostinta de decizia atacata). Neindeplinirea acestei obligatii se sanctioneaza cu nulitatea plangerii, potrivit art. 281 alin. (1) din OUG nr. 34/2006.
Obligativitatea depunerii plangerii direct la CNSC a fost introdusa prin OUG nr. 94/2007, fiind in spiritul dispozitiilor procedurale de drept comun conform carora caile de atac se depun la instanta a carei hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii (art. 288 si 302 din Codul de procedura civila). Aceasta masura legislativa prezinta avantajul practic ca in momentul in care vor fi sesizate cu plangerea, instantele de judecata vor avea la dispozitie intreg dosarul achizitiei publice, astfel cum aceasta a fost transmis la CNSC de catre autoritatea contractanta, precum si toate actele de procedura indeplinite de catre CNSC.
Partile in proces vor fi citate corespunzator de catre curtea de apel competenta pentru a se prezenta la termenul stabilit pentru judecata plangerii. Prin citatie, instanta poate dispune indeplinirea anumitor obligatii legale (timbrarea plangerii, depunerea intampinarii, completarea sau precizarea plangerii, depunerea de inscrisuri, etc.)
Plangerea formulata trebuie sa indeplineasca, ca orice cerere de chemare in judecata, urmatoarele cerinte de forma, conform dispozitiilor art. 281 alin. (2), 270 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 care se completeaza cu cele ale art. 112 Cod procedura civila

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!