In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Scandal Enel facturi:Ponta „Cred ca din 2007 suntem furati”.Incredibil

Enel nu şi-a realizat investiţiile asumate la privatizarea Electrica Muntenia Sud, care trebuiau să fie în cuantum total de 220 de milioane de euro în perioada 2009-2011, „cu acordul tacit al autorităţilor române din cadrul ANRE“, iar investiţiile parţiale au fost acceptate „fără procedurile de verificare şi control din partea reprezentanţilor ANRE“, în schimbul unor mite date persoanelor din comisiile de control şi recepţie. citeaza adevarul.ro

AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU
AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Mult prea puţine reacţii şi zero responsabilităţi asumate în cazul vicepreşedintelui Autorităţii din Energie, arestat după ce a încărcat, la propriu, tarifele cetăţenilor pentru o şpagă.

Nu intru foarte mult în complicatul caz al taxării duble pentru certificate verzi, dar, dacă în ultimii doi ani aţi simţit că v-a crescut factura la curent, ar fi trebuit de acum să ştiţi că aţi fost păcăliţi, şi să judecaţi şi singuri cine este responsabil pentru asta.

Prin cele trei distribuţii ale sale – Dobrogea, Banat şi Muntenia Sud care include şi Capitala – Enel face, în România, aproape jumătate de miliarde de euro pe an. În 2012, tarifele au crescut cu 10%, în 2013, au crescut cu 7,5%. Nu e clar până în acest moment câţi bani a luat ENEL de la consumatori, dar sumele sunt de ordinul zecilor de milioane

Pe de altă parte, hoţia pe factură la toate companiile de distribuţie este de ordinul zecilor sau poate chiar sutelor de milioane de euro. Este de neiertat şi este incredibil modul în care nimeni nu răspunde pentru ea. Nu sunt sigur dacă ea intră sau nu în sfera DNA-ului, dar cineva trebuie să ia rapid o decizie!

Noi toţi banii i-am dat. Acum cine  plăteşte?

declara Havrilet

Pentru detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Proces impotriva ENEL pentru facturile marite – Cum fac?

Furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de furnizor cu consumatorul. Contractul de furnizare stabilește raporturile dintre un furnizor și un consumator cu privire la furnizarea energiei electrice, inclusiv facturarea și plata energiei electrice.

Acesta este un contract ce intra sub incidenta legii 193/2000 privind consumatorii

 

ENEL ne acorda si un calculator de calculare energie electrica

https://www.enel.ro/crosweb/calculator/index

 

Raspunderea este una contractuala

 

VEZI AICI

 

 

La articolul 6 litera c Furnizorul are obligatia de a respecta tariful legal si sa nu mareasca acest tarif  ilegal.

 

Noi propunem urmatoarele:

– O actiune contractuala,comuna intemeiata pe legea 193/2000 modificarea acestei clauze si specificarea in mod concret si transparent a formarii tarifului

– Acesta clauza este una abuziva

– Actiunea intemeiata pe legea 193/2000 este scutita de taxa de timbru

– Restituirea sumelor incasate ilegal

Aceasta actiune nu se suspeda pana se judeca dosarul penal,pentru ca in NCPC actiunea civila este independenta de actiunea penala(Deci nu mai exista principiul „penalul tine in loc civilul?

 

Deci se poate initia o astfel de actiune.Mai mult decat atat este destul de simplu pentru ca acest contract este acelasi pentru toti consumatorii fiind nevoie decat de mentionarea Numelui si datelor de contact pentru fiecare.

 

Pentru detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro