In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Model de mandat pentru incapacitate

Model de mandat pentru incapacitate

Model de mandat pentru incapacitate[1]

 

     Subsemnatul …………………[2]desemnez pe……….[3], pentru ca, în calitate de tutore, să se îngrijească de persoana şi bunurile mele, în situaţia în care nu voi mai avea discernământul necesar pentru a mă îngriji de interesele mele, după ce voi fi pus sub interdicţie judecătorească, conform art. 164 Cod civil.

     În acest sens, după numirea tutorelui de către instanţa de tutelă în persoana celui desemnat de mine, acesta va avea următoarele puteri şi va putea îndeplini următoarele acte juridice ……..

     Prezentul mandat se înscrie pe cheltuiala subsemnatului în Registrul naţional notarial privind capacitatea persoanelor (RNCP).

Tehnoredactat la ………….., în …… exemplare, din care un exemplar pentru arhiva biroului notarial, un exemplar pentru RNCP şi  …… exemplare s-au eliberat părţii.

                                                                                           Mandant,                                                                                                           Semnătura……..


[1]          Potrivit art.166 Cod civil, orice persoană care are capacitatea deplină de exerciţiu poate desemna prin act unilateral (procură/declaraţie) sau prin contract de mandat, toate încheiate în formă autentică, persoana/persoanele, care să se îngrijească de persoana şi bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicţie judecătorească.

Acest mandat îşi produce efecte după punerea sub interdicţie judecătorească a mandantului, iar puterile tutorelui sunt stabilite prin actul de numire emis de către instanţa de tutelă.

În acest caz se aplică regulile de la tutelă.

[2]Se va completa numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul.

[3]Se va completa numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul tutorelui.Pot fi desemnate mai multe persoane ca tutore fără vreo preferinţă, urmând ca instanţa de tutelă să hotărască. Tutori pot fi şi doi soţi.

Model de testament care cuprinde o dispoziţie de desemnare a tutorelui

Model de testament care cuprinde o dispoziţie de desemnare a tutorelui

Model de testament care cuprinde o dispoziţie de desemnare a tutorelui[1]

       Subsemnatul  ………..[2]în calitate de ……….[3]al minorului/minorilor…………[4] desemnez[5]pentru cazul în care va fi necesară instituirea tutelei minorului/minorilor, in conformitate cu art.114 Cod civil, pe ………….[6] să exercite sarcina tutelei pentru minorul/minorii susmenţionaţi.

     Am luat la cunoştinţă că prezenta desemnare poate fi revocată, conform art.114 alin. (3) Cod civil.

     Prezentul testament se înregistrează pe cheltuiala subsemnatului în Registrul naţional notarial privind capacitatea persoanelor(RNCP)[7].

     Tehnoredactat la ………….., în …… exemplare, din care un exemplar pentru arhiva biroului notarial, un exemplar pentru RNCP şi  …… exemplare s-au eliberat testatorului.                                                                                       

                                                                                           Testator,                                                                                                           Semnătura……..


[1]Această dispoziţie poate face obiectul unui testament de sine stătător sau poate fi inserată într-un testament conţinând şi alte dispoziţii testamentare.

[2]Se va completa numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul testatorului.

[3]Se va completa calitatea: tată sau mamă.

[4]Se va completa numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul.

[5]Dacă revocarea priveşte numai dispoziţia testamentară cu privire la desemnarea tutorelui, aceasta se va înscrie numai în Registrul naţional privind capacitatea persoanelor.

[6]Se va completa numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul tutorelui.Pot fi desemnate mai multe persoane ca tutore fără vreo preferinţă, urmând ca instanţa de tutelă să hotărască. Tutori pot fi şi doi soţi.

[7]Dacă testamentul cuprinde numai dispoziţia de desemnare a tutorelui, un exemplar al acestuia se va transmite la RNCP. În cazul în care testamentul cuprinde şi alte dispoziţii, acesta se va înscrie şi la RNL, fără a se mai transmite un exemplar al testamentului.

INFIINTARE INTREPRINDERI INDIVIDUALE

INFIINTARE INTREPRINDERI INDIVIDUALE

Intreprinderea individuala(II) este intreprinderea economica, fara personalitate juridica, organizata de un intreprinzator persoana fizica.
Persoanele fizice  care  desfasoara activitati economice ca întreprinzatori titulari ai unei întreprinderi individuale au obligatia ca înainte de începerea activitatii economice sa solicite înregistrarea în registrul comertului si autorizarea functionari

 

Principala diferenta dintre persoana fizica autorizata, denumita generic PFA si nou-aparuta intreprindere individuala aparea in art. 24. (OUG 44/ 2008) care prevedea urmatoarele

„Pentru organizarea si exploatarea întreprinderii sale, întreprinzatorul persoana fizica, în calitate de angajator persoana fizica, poate angaja terte persoane cu contract individual de munca, înregistrat la inspectoratul teritorial de munca, potrivit legii”.Cu toate acestea, potrivit modificarilor aduse Ordonantei 44/2008 prin Ordonanta de Urgenta 46/2011, persoanele fizice autorizate care desfasoara activitati economice in mod independent pot acum angaja persoane cu contract individual de munca pentru desfasurarea activitatilor pentru care s-a obtinut autorizatia dar nu vor putea fi in continuare angajate ale unor terte persoane cu care colaboreaza.

 

ACTE NECESARE

Pentru infiintare intreprindere individuala(II) trebuie sa ne puneti la dispozitie  urmatoarele documente:

1.Copie C.I./B.I./Pasaport;
2.Actul de proprietate al imobilului unde isi  va avea sediul intreprinderea individuala;
3.Contract de comodat, contract de inchiriere, declaratie de luare in spatiu sau orice alt act juridic care confera dreptul de folosinta asupra spatiului in care se va stabili sediul II;
4.Acordul asociatiei de proprietari si al vecinilor ;
5.Documente care sa ateste pregatirea profesionala sau, dupa caz, experienta profesionala;
6.Specimenul de semnatura al titularului intreprinderii individuale.

Model cerere restituire/evitare timbru de mediu

TRIBUNALUL …………

RECLAMANT:

PARAT : ADMINISTRATIA FINANCIARA A ……PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE….

OBIECT: CONTESTATIE ACT ADMINISTRATIV

DOMNULE PRESEDINTE,

            Subscrisa ………………………….. avand domiciliul procesual ales la CA Coltuc Marius in Calea Rahovei, nr. 266-268, cladirea 60, et. 2, camera 08, Electromagnetica Business Park, Sector 5, Bucuresti, CA Coltuc Marius, formulez prezenta:

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

A  Administratiei Financiare ……….prin Directia Generala a Finantelor Publice…., cu sediul in ………………………, prin care solicitam:

–       Anularea  actului administrativ Decizia de calcul nr.  ……………..   

–       Restituirea sumei  inscrise in actul administrativ contestat achitata potrivit chitantei seria …………..nr. ……… plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei si pana in momentul perceperii taxei pana la momentul restituirii ei .

–       Obligarea paratilor potrivit dispozitiilor art. 451 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).

 

ASPECTE PRELIMINARII

Luand in considerare caracterul litigiului dedus judecatii, si anume contencios administrativ, reclamanta si-a indeplinit obligatia prealabila potrivit Legii 554/2004 prin depunerea plangerii prealabile catre Admnistratia Finantelor Publice ………… .

Prin plangerile prealabile am solicitat anularea actului Administrativ si restituirea sumei calculate ca fiind timbru de mediu.

Ca raspuns la solicitarea noastra,…………………………..

Concluzionand va aducem la cunostiinta faptul ca procedura prealabila a fost indeplinita de catre reclamanta in spiritul Legii 554/2004, astfel ca orice alte aspecte legate de lipsa plangerii prealabile va rugam sa le considerati neintemeiate.

Obiectul cererii de chemare in judecata se supune prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004 prin care “Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.

MOTIVELE CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA

MOTIVE DE FAPT

In fapt, subscrisa ……………………………………….., a fost obligata la plata timbrului de mediu in valoare de …………….. RON catre Administratia Finantelor Publice …………….. pentru un autoturism marca ……………. Categ_auto ……… Norme poluare ………….., Serie sasiu ………….Nr. identificare ……………….. An fabricatie ………. Serie carte auto ……………. Data primei inmatriculari …………., conform  OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicole.                                                                                                                             

MOTIVE DE DREPT

  1. CADRU LEGISLATIV NATIONAL
  1. Constitutia Romaniei
  2. Noul Cod Civil
  3. Codul de procedura fiscala

  1. CADRU LEGISLATIV INTERNATIONAL
  • Conventia Europeana ale Drepturilor Omului
  • Tratatul de Functionare a Uniunii Europene

 

 

APARARI DE FOND

Pe fondul cauzei, solicit admiterea cererii asa cum a fost formulata, obligarea paratei la anularea deciziei de calcul si restituirea sumei  inscrise in actul administrativ contestat plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei si la momentul restituirii ei .

Onorata Instanta va rugam sa aveti in vedere faptul ca sesizarea instantei de judecata justifica interes, in sensul ca la data introducerii cererii de chemare in judecata interesul reclamantei este legitim corespunzator cerintelor legii materiale si procesuale. Interesul este legitim atunci cand se urmareste afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege si potrivit scopului economic si social pentru care a fost recunoscut.

Interesul este personal si direct, adica folosul practice urmarit prin declansarea procedurii judiciare sa apartina celui care recurge la actiune. Si de asemenea interesul este nascut si actual, exista in momentul in care este formulata cererea. Prin stabilirea acestei taxe pe poluare legea incalca dreptul de proprietate, aparat atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Dreptul de proprietate, cel mai complet drept real, intruneste in mainile titularului toate atributele care, conform legii, il compun:dreptul de folosinta, dreptul de a culege fructele si dreptul de dispozitie, iar prin faptul ca se impune o taxa care este foarte mare il determina pe reclamant sa nu poata vinde autoturismul achizitionat  si dispune de acesta potrivit atributelor conferite.

Potrivit art. 555 dreptul de proprietate privata este definit ca fiind dreptul titularului de a poseda , folosi  si dispune  de un bun in mod exclusiv , absolut si perpetuu , in limitele stabilite de lege.” Insa prin stabilirea acestei taxe autoturismul este scos din circuitul civil , in mod indirect, avand in vedere ca proprietarul nu va mai fi capabil sa o vanda, stabilindu-se o suma foarte mare reprezentand timbru de mediu.  Limitele stabilite dreptului de propritate nu inseamna ca pot sa scoata un bun din circuitul civil fara a exista un motiv bine intemeiat , iar poluare nu poate duce la scoaterea unui autovehicol din circuitul civil, ducandu-se pe aceasta cale la statica economica, astfel nerealizandu-se interesele de ordin economic atat la nicel particular , dar si la nivel national. Prin stabilirea unei taxe atat de mari pentru masinile vechi se realizeaza o discriminare intre proprietari de masini si societatile comerciale care se ocupa de comercializarea masinilor noi.

Circuitul civil este liber , iar prin stabilirea acestei limite se incalca si principiul liberei circulatii a marfurilor, art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Articolul 36 TFUE enumeră elementele care pot fi utilizate de statele membre pentru a justifica măsurile naționale care obstrucționează comerțul transfrontalier: „Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale.”

Jurisprudența Curții prevede și existența așa-numitelor cerințe imperative (precum cele privind protecția mediului) pe care statele membre le pot utiliza pentru a justifica măsuri naționale. Curtea de Justiție interpretează în mod restrictivlista de derogări prevăzută la articolul 36 TFUE, toate acestea referindu-se la interese neeconomice. În plus, orice măsură trebuie să respecte principiul proporționalității. Sarcina probei pentru justificarea măsurilor adoptate în conformitate cu articolul 36 TFUE revine statului membru dar, atunci când un stat membru oferă o justificare convingătoare, Comisia este cea care trebuie să demonstreze că măsurile adoptate nu sunt adecvate în acel caz specific. Iar avand in vedere ca masura luata de catre Guvern prin aplicarea acestor norme incalca principiul proportionalitatii , incalcand dispozitiile normelor comunitare .

3.         Avand in vedere ca OUG 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicole, a fost promulgata si produce efecte directe, raportat la Legea 24/2000  privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, Constitutia Romaniei, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, Legislatia UE se pot constata urmatoarele :

  1. OUG9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicole, incalca principiul poluatorul plateste , nu se paote aplica in forma promulgata fiind discriminatorie, abuziva si confuza.

Elementele de discriminare sesizate de catre instantele de judecata nationale in numeroase hotarari, raportate la deciziile date de catre Instantele Europene , retinute in Hotararea data de Inalta Curte de Casatie si Justie, a ramas si produce aceleasi efecte in mod indirect , efecte care favoreaza autovehiculele deja inmatriculate pe Teritoriul Romaniei fata de cele ce urmeaza sa fie inmatriculate, respectiv importate.

  • OUG 9/2013 este in totala contradictie cu legislatia UE , dar si cu legislatia nationala in vigoare.
  • Art. 4 din OUG 9/2013 prevede: „ Obligatia de plata a timbrului intervine o singura data si anume:
  1. Cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare;
  2. La reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduala a timbrului, in conformitate cu prevederile art. 7;
  3. Cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii;
  4. Cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situatia autovehiculelor pentru care s-a dispus de catre instante restituirea sau inmatricularea fara plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.”

Tranzactiile cu autovehicule interne sunt favorizate fata de importuri atata timp cat cele interne care privesc autovehicule pentru care nu s-a achitat nici o taxa pe poluare pot ocoli cu usurinta transferul „oficial de proprietate  astfel ca si taxa sa fie ocolita , in defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de trasfer de proprietate nu se pot ocoli in mod legal.

Prin urmare, ne aflam din nou intr-o situatie asemenatoare cu cea generata de prevederile OUG 50/2008 republicata, Legii 9/2012, specificul situatiei din speta fiind determinat de neconcordanta intre prevederea interna si cea comunitara, a carei analiza este recunoscuta de jurisprudenta Curtii Europene de Justitie de la Luxemburg in competenta instantei interne, care poate lasa neaplicata norma interna daca, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului calificat, se constata ca norma comunitara nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Astfel, argumentele instantei europene, nu tin de criteriile folosite de legiuitorul roman pentru detrminarea timbrului de mediu, pe care le declara corespunzatoare si conforme dreptului comunitar (paragraf 47 din Cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, in sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de crietriile de determinare, de cuantumul taxei si de scopul pentru care o asemenea taxa a fost instituita, Curtea a considerat ca o asemenea taxa are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.

De asemenea, insusi art. 4 din OUG 9/2013, instituie regului de la abaterea ordinii publice prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevazute la lit. c si d. Odata o taxa platita, odata data o sentinta prin care se arata faptul ca aceasta a fost nelegal perceputa, fapt atestat de o sentinta civila, nu se mai poate solicita inca odata acesasta plata.

Potrivit unei jurisprudente constante, interdictia prevazuta de art. 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare data cand un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizand produsele nationale. Acest lucru rezulta din interpretarea art. 4 lit. a din OUG9/2013.

 

APARARI PROCEDURALE

Notiunea de aparare, din punct de vedere procesual are cel putin doua intelesuri semnificative.

In sens larg, prin aparare se desemneaza toate mijloacele procesuale folosite de parti

pentru a-si atinge scopul lor procesual; prin urmare, pe parcursul unui proces nu numai paratul se apara, ci si reclamantul – toate actiunile sale incadrandu-se in apararea proprie, menita sa conduca, in final, la admiterea actiunii.

Pe cale de consecinta, considerand faptul ca am demonstrat ca taxa a fost in mod nelegal pretinsa de organele fiscale reclamantei, va solicitam sa ne admiteti actiunea raportat la cerintele art. 1 al.1,2 al. 2 si art. 8 al. 1 din legea nr. 554/2004 republicata, raportat la art. 148 al. 2 din Constituie si art. 110 din TFUE.

Sub aspectul probatoriului va rugam va ne incuviintati proba cu inscrisuri.

Solicitam judecarea cauzei si in lipsa, facand aplicarea art. 223 C. proc. Civ.

       DATA                                                                                                 SEMNATURA

Domnului Presedinte al Tribunalului ………………

 

P.S.Daca preluati va rog sa specificati sursa.

Model recuperari creante pana in 10000 lei -2013

Dosar nr. *:
Inregistrat la Judecatoria ……………………….. la: ……………. (ziua)/…………….(luna)/………………(anul)*
1. Carei judecatorii ii adresati cererea?
1.1. Denumirea si adresa judecatoriei: …………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………..

2. Identificarea partilor
2.1. Informatii privind reclamantul
2.1.1. Numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea: …………………………………………………………………..…………………………………………………………………..
2.1.2. Domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul: ……………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.1.3. Codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar1: ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………..
2.1.4. Numarul de telefon2: …………………………………………………………………………………………………………
2.1.5. Adresa de posta electronica3: ………………………………………………………………………………………………..
2.1.6. Numarul de fax4: ……………………………………………………………………………………………………………..
2.1.7. Numele, prenumele si calitatea reprezentantului dumneavoastra, iar, in cazul reprezentarii prin avocat, numele si prenumele acestuia si sediul sau profesional5: ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.1.8. Alte informatii6: ……………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.2. Informatii privind paratul
2.2.1. Numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea: ……………………………………………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………………………………
2.2.2. Domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul: ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.2.3. Codul numeric personal sau, dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice si contul bancar7: ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.2.4. Numarul de telefon8: ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.2.5. Adresa de posta electronica9: ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.2.6. Numarul de fax10: ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
2.2.7. Numele, prenumele si calitatea reprezentantului paratului, iar, in cazul reprezentarii prin avocat, numele si prenumele acestuia si sediul sau profesional11: ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………..
2.2.8. Alte informatii12 ………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
3. Informatii privind cererea introductiva
3.1. Cerere evaluabila in bani
3.1.1. Valoarea obligatiei principale (fara dobanzi, cheltuieli de judecata si alte venituri accesorii): ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………..
3.2. Cerere neevaluabila in bani
3.2.1. Obiectul cererii: ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………..
3.2.2. Valoarea estimativa a cererii: ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
3.3. Solicitati plata unor dobanzi?
Da     []
Nu     []
In caz afirmativ, dobanda este:
Contractuala?     [] completati pct. 3.3.1, daca este cazul
Legala?     [] completati pct. 3.3.2, daca este cazul
3.3.1. Daca este contractuala
1. rata dobanzii este:     [] ……………………..%
[] cu ………% mai mare decat rata dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei
[] alta: ……………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………………………
2. dobanda ar trebui sa curga de la: ………………………………………………. (ziua)/……………………………………….. (luna)/………………………….. (anul)
3.3.2. Daca este legala, dobanda ar trebui sa curga de la: ………………………………………………………………………… (ziua)/………………………………. (luna)/………………. (anul)
3.4. Solicitati restituirea cheltuielilor de judecata?
3.4.1. Da     []
3.4.2. Nu     []
3.4.3. In caz afirmativ, precizati cheltuielile si indicati suma pretinsa: ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………..
4. Detalii privind cererea
4.1. Prezentati, pe scurt, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea.
……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………..
4.2. Indicati probele pe care doriti sa le aduceti in sprijinul cererii dumneavoastra si specificati care capat de cerere este sustinut de fiecare dintre probe.
4.2.1. Inscrisuri     [] precizati mai jos
………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
4.2.2. Alte probe     [] precizati mai jos
………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….
4.3. Doriti sa aiba loc o dezbatere orala?
Da     []
Nu     []
In caz afirmativ, precizati motivele13.
……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………………………………………………………………………..
5. Data si semnatura
Atasez prezentului formular de cerere un numar de ….. file suplimentare.
Prin prezenta solicit instantei judecatoresti sa pronunte o hotarare impotriva paratului in temeiul cererii mele.
Declar ca, dupa stiinta mea, informatiile furnizate mai sus sunt corecte si date cu buna-credinta.
Data: ………………….... (ziua)/………………... (luna)/……………………….. (anul)
Numele si prenumele/Denumirea: …………………………………………………………
Semnatura: …………………

www.coltuc.ro

www.coltuc.ro/blog

avocat@coltuc.ro

Model fisa de post administrator

Va prezentam un model de fisa de post pentru profesia administrator.

DENUMIREA POSTULUI: ADMINISTRATOR

RELATII  IERARHICE: se subordoneaza Directorului Administrativ

RELATII DE COLABORARE: cu personalul de executie al firmei

RELATII DE REPREZENTARE: Reprezinta firma fata de clienti, furnizori, autoritatile locale, precum si fata de alte persoane cu care intra in contact in interes de serviciu.

SCOPUL POSTULUI: Titularul postului asigura aprovizionarea cu  mijloace fixe, consumabile si servicii pentru desfasurarea eficienta a activitatii firmei si solutioneaza aspectele de ordin administrativ ale noilor  proiecte.

ACTIVITATI PRINCIPALE:

  1. ASIGURA APROVIZIONAREA CU MIJLOACE FIXE SI CONSUMABILE
  2. ASIGURA SERVICIILE/UTILITATILE FIRMEI
  3. ADMINISTREAZA SEDIUL FIRMEI
  4. ASIGURA ASISTENTA ADMINISTRATIVA PENTRU NOI PROIECTE

ATRIBUTII PRINCIPALE (si sarcini aferente):

  1.      Asigura aprovizionarea cu mijloace fixe si consumabile
  • Centralizeaza necesarul de mjloace fixe si consumabile
  • Contacteaza furnizori si negociaza conditii financiare favorabile firmei
  • Asigura respectarea bugetului alocat
  • Organizeaza activitatea de transport si receptie a materialelor
  • Raporteaza neconcordantele intre bugetul de consumabile si necesar
  1.      Asigura serviciile/utilitatile firmei
  • Identifica furnizori, analizeaza si prezinta Directorului Administrativ oferte favorabile firmei
  • Asigura fluxul de documente necesare perfectarii contractelor
  • Arhiveaza copii ale contractelor
  • Urmareste derularea contractelor cu furnizorii de servicii
  • Monitorizeaza consumul si propune masuri de reducere
  • Asigura remedierea situatiilor neprevazute
  1.    Administreaza sediul firmei
  • Asigura buna functionare a mijloacelor fixe de uz comun
  • Asigura un mediu de lucru sigur si conditii bune de lucru
  • Tine evidenta chiriilor/serviciilor pentru chiriasi conform contractelor si stabileste sumele de facturat
  • Asigura fluxul de documente justificative si le arhiveaza
  1.    Asigura asistenta administrativa pentru noi proiecte
  • Analizeaza piata in functie de noile proiecte alocate de Directorul Administrativ
  • Estimeaza necesarul de activitati presupuse de fiecare proiect
  • Propune solutii de ordin administrativ
  • Asigura obtinerea documentatiei si aprobarilor specifice

RESPONSABILITATILE  POSTULUI:

Legat de activitatile specifice, raspunde de:

  • Distribuirea materialelor si a rechizitelor conform bugetelor si a normelor interne
  • Calitatea mediului de lucru al angajatilor (conditiile fizice)
  • Respectarea confidentialitatii datelor la care are acces
  • Raportarea la timp a abaterilor sesizate
  • Transmiterea integrala si in timp util a informatiilor catre destinatarul corespunzator
  • Pastrarea documentelor justificative
  • Imbunatatirea permanenta a calitatii pregatirii sale profesionale si de specialitate
  • Pastrarea confidentialitatii informatiilor legate de firma
  • Utilizarea si pastrarea in bune conditii a documentelor cu regim special
  • Modul de utilizare a echipamentelor, consumabilelor, altor materiale si mijlloace fixe puse la dispozitie de firma
  • Respectarea prevederilor, a normelor interne si a procedurilor de lucru privitoare la postul sau
  • Adopta permanent un comportament in masura sa promoveze imaginea si interesele firmei
  • Se implica in vederea solutionarii situatiilor de criza care afecteaza firma

Legat de disciplina muncii, raspunde de:

AUTORITATEA POSTULUI:

  • Semneaza documentele justificative pentru facturile de intretinere
  • Semneaza corespondenta specifica domeniului de activitate
  • Utilizeaza echipamentele/consumabilele puse la dispozitie de firma

Aprobat,

Director General                     Titular de post                     DRU           Director Departament

 Data                                                   Data                            Data               Data

SPECIFICATIILE   POSTULUI

NIVEL DE STUDII: Studii superioare tehnice sau economice

CURSURI DE PREGATIRE: birotica, secretariat (constituie un avantaj)

EXPERIENTA:

            IN SPECIALITATE: minim 5 ani

            PE POST: 1 an experienta pe un post asemanator (constituie avantaj)

CUNOSTINTE NECESARE:

  • Contabilitate primara
  • Limba engleza
  • Tehnici de negociere
  • Operare PC (MS Office)
  • Gestionare/arhivare documente

APTITUDINI SI DEPRINDERI NECESARE:

  • Aptitudine generala de invatare
  • Aptitudini de comunicare orala si scrisa
  • Abilitati de negociere
  • Aptitudinea de a lucra cu documente
  • Planificare si organizare a operatiilor si activitatilor
  • Respectarea instructiunilor orale si scrise
  • Culegere/clasificare/interpretare/transmitere a informatiilor

CERINTE  PENTRU  EXERCITARE:

  • Integritate fizica
  • Inteligenta
  • Atentie concentrata si distributiva
  • Rezistenta la stres
  • Usurinta si claritate in exprimare
  • Comportament adecvat (limbaj, vestimentatie, reguli de politete)

CARACTERISTICI DE PERSONALITATE: spirit tehnic, usurinta in manipularea fizica si ordonarea obiectelor in mediul de lucru, spirit practic, eficient, ordonat, sociabilitate, tact, amabilitate.

Alte cereri la rubrica Cereri si modele cereri

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!