Executare silita 2015.Anularea executarii silite a KRUK SRL , Anularea onorariului de executor , Anularea clauzelor abuzive din cadrul executarii silite, Anularea incheierilor de incuviintare a executarii silite.
Reclamatii Birotica&Papetarie
Reclamatii – Birotica&Papetarie
Atentie:amenzi de peste 10000 lei pentru practici incorecte comercianti
Începând de mâine, când intră în vigoare noile reglementări privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, vânzătorii cu amănuntul pot fi amendaţi cu până la 100.000 lei pentru agresivitatea cu care încearcă să ne convingă să le cumpărăm marfa, în ciuda repetatelor noastre refuzuri.
Concret, potrivit Legii 33/2015 care modifică Legea 363 din 2007, act normativ care se aplică începând de mâine, orice comerciant care-şi face publicitate înşelătoare sau agresivă poate fi amendat cu sume cuprinse între 2.000 – 100.000 lei. Pentru a-i determina să renunţe la astfel de practici, consumatorii nu trebuie să facă altceva decât să sesizeze în scris Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi să ataşeze documentele sau pliantele care dovedesc aceste practici ilegale.
Reclamaţiile pot fi depuse, potrivit legii, şi de operatorii economici concurenţi, care pot informa ANPC în legătură cu practicile comerciale incorecte. Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, precum şi pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 170 din data de 11 martie şi se va aplica începând de mâine, 14 martie.
Actul a fost adoptat în luna februarie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Ca atare, începând de mâine, firmele care folosesc practici comerciale agresive sau înşelătoare, fie prin reclame, fotografii, pliante sau orice fel de informaţii trunchiate sau neclare, determinând consumatorul să ia o decizie în necunoştinţă de cauză, pe care altfel n-ar fi luat-o, constrânşi sau hărţuiţi să aleagă, vor primi amenzi duble faţă de legea din 2007.
Deformarea substanţială a comportamentului consumatorilor
Conform legii 33, firmele care aplică practici înşelătoare nu oferă informaţii clare despre produsele oferite. Potrivit articolului 2, litera e), „deformarea substanţială a comportamentului economic al consumatorilor” este definită ca „folosirea unei practici comerciale cu scopul de a afecta în mod considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, determinându-i astfel să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o”.
În ceea ce priveşte practicile agresive, acestea sunt cele care limitează libertatea consumatorului de a alege şi constau în hărţuirea clientului.
„Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrângere, inclusiv la forţă fizică sau la influenţă nejustificată, se iau în considerare următoarele elemente: momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata acesteia; recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv; exploatarea de către comerciant a unei situaţii nefericite sau a unei circumstanţe speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raţionamentul consumatorului mediu şi de care comerciantul este conştient, în scopul influenţării deciziei consumatorului cu privire la produs; orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de comerciant, atunci când consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a înceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt comerciant; orice ameninţare cu măsuri, în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal”, se arată în articolul 9 din lege.
In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta
Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.
Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.
Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:
– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;
– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;
– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;
– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;
– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:
- in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
- in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
- in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.
Problematica exploatarii gazelor de sist din perspectiva sigurantei nationale-ABUZURI STAT
Problematica exploatarii gazelor de sist din perspectiva sigurantei nationale-ABUZURI STAT Tehnica fracturarii hidraulice a fost respinsa in anumite tari din Uniunea Europeana iar Romania a instituit in anul 2012 un moratoriu privind exploatarea gazelor de sist pana la finalizarea studiilor. Pe de alta parte, sunt tari (precum Irlanda,
Franta si Bulgaria) care au interzis prin lege exploatarea gazelor din sist prin aceasta metoda din cauza impactului asupra mediului. Metoda consta in injectarea unor mari cantitati de apa, nisip si aditivi chimici, sub presiune intr-o formatiune de roci de sist care contin gazul respectiv.
Participantii la eveniment au fost unanim de acord ca problematica exploatarii gazelor de sist trebuie abordata pe trei paliere : din perspectiva protectiei mediului, din punct de vedere al asigurarii unei indepenedente energetice si din punct de vedere strict economic.
La dezbatere s-au prezentat imagini cu siturile de exploatare din SUA si efectele nocive resimtite la nivelul populatiei, dar si studii de specialitate referitoare la reglementarile legislative incidente in aceasta problematica.
Prezent la dezbatere, deputatul George Scutaru, vicepresedintele Comisiei de Aparare, ordine publica si siguranta nationala a subliniat faptul ca Romania se afla intr-o zona de falie de interese politice, economice si geostrategice. Insa chiar si asa, tara noastra trebuie sa gaseasca surse alternative de producere a energiei intrucat, in aprox. 10-15 ani, zacamintele de petrol si gaze ale Romaniei se vor epuiza.
Pe de alta parte, trebuie luat in calcul si faptul ca, toate tarile europene, cu exceptia Norvegiei, sunt importatoare de gaze naturale din Rusia.
Principalele dezavantaje ale acestei forme de exploatare aduse in discutie in cadrul dezbaterii au fost :
– scoaterea din circuitul agricol a aprox. 480.000 ha (in conditiile in care zona Barladului este preponderent agricola), tinand cont ca dupa terminarea exploatarii aceste terenuri nu vor putea fi redate circuitului agricol foarte mult timp;
Asistenta in favoarea consumatorilor – Ce poti face daca banuiesti ca ai achizitionat un produs nesigur?
Daci ai suspiciuni asupra siguranței unei achiziții (produse alimentare de origine animală, alte produse alimentare și cosmetice, jucării, aparatură electronică, vase sub presiune, alte produse nealimentare), încetează să mai utilizezi produsul respectiv și raportează-l autorităților. În cazul produselor nealimentare, te poți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). În ceea ce privește produsele alimentare, poți apela la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Dacă produsul nu prezintă siguranță, în principiu, îl poți returna la magazin și solicita rambursarea prețului plătit.
Nu uita! Poți verifica lista produselor propuse spre retragere pe site-ul ANPC
Atenție! Ce trebuie să știi atunci când achiziționezi o jucărie?
Atunci când cumperi o jucărie pentru copilul tău, asigură-te că este însoțită de instrucțiuni și de informații de siguranță, tipărite în limba română. Acestea pot fi scrise pe o etichetă sau într-un prospect.
Important!
Pentru jucăriile destinate copiilor mai mici de 3 ani, părțile componente și orice parte detașabilă trebuie să aibă dimensiuni suficient de mari încât să nu poată fi înghițite sau inhalate.
www.coltuc.ro
www.coltuc.ro/blog
avocat@coltuc.ro
Asistenta in favoarea consumatorilor – Citeste contractul inainte de a semna
Ai cumpărat un bilet la concertul formaţiei preferate. Dar, atunci când concertul este anulat, organizatorii refuză să ramburseze biletul şi vor să îţi ofere în schimb un bilet la un concert al altei formaţii, care nu îţi place. Organizatorii afirmă că acest drept al lor este scris pe bilet.
Cine te poate ajuta să stabileşti dacă o clauză este abuzivă? Care sunt drepturile tale în astfel de situaţii? Ce poţi să faci dacă ai un contract care include clauze abuzive?
Clauzele din contractele încheiate între un comerciant şi tine în calitate de consumator, care te pun în dezavantaj şi care îţi prejudiciază interesele, sunt interzise de lege. Aceste clauze sunt numite abuzive şi sunt declarate nule, astfel încât nu sunt obligatorii pentru tine. În cazul unui litigiu cu privire la o clauză contractuală abuzivă, instanţa va lua decizia finală.
Atenţie! Această regulă nu se aplică dacă ai negociat şi agreat în mod individual o clauză contractuală specifică. Dar ţine minte că se aplică tuturor genurilor de tranzacţii, chiar dacă nu semnezi un contract, ci doar cumperi ceva dintr-un magazin sau chiar un bilet la un spectacol, ca în exemplu de mai sus. Nu toate contractele între tine în calitate de consumator şi un comerciant au o formă scrisă şi semnată. Pentru a identifica eventuale clauze abuzive, citeşte inscripţiile scrise mic pe spatele sau la finalul unor înscrisuri. Acestea se găsesc pe bilete la spectacole, broşurile agenţilor turistici, etichetele produselor etcExemple de clauze abuzive:
– Ai încheiat un contract de televiziune prin cablu pentru o perioadă obligatorie iniţială de doi ani şi vrei să renunţi după un an. Furnizorul îţi spune că, potrivit contractului, în situaţia dată trebuie să plăteşti o sumă fixă, ca despăgubire. O astfel de clauză poate fi considerată abuzivă.
– Contractul de credit cu banca prevede o dobândă de 5%. După un an, constaţi că aceasta a crescut cu un punct procentual. Solicitând explicaţii, afli că o clauză contractuală dă dreptul băncii de a modifica dobânda în funcţie de evoluţia pieţei. Această clauză poate fi considerată abuzivă, pentru că este prea generală şi lasă la bunul plac al comerciantului motivele pentru care urmează să modifice costurile creditului. În cazul în care ai identificat o clauză abuzivă în contract, poţi să încerci o negociere personală cu comerciantul, iar dacă nu ai reuşit să rezolvi problema, contactează una dintre organizaţiile de consumatori sau autoritatea de stat, pentru a obliga comerciantul să retragă sau să modifice clauza respectivă sau pentru consiliere.
În ce situaţii te întâlneşti cu clauzele abuzive?
Cel mai des întâlnite cazuri de clauze comerciale abuzive sunt cele prin care:
– Se renunţă sau se limitează răspunderea vânzătorului, aşa cum e ea reglementată de lege;
– Sunt excluse sau restricţionate drepturile consumatorului, aşa cum sunt reglementate de lege;
– I se permite comerciantului să reţină sume plătite de către consumator în cazul în care acesta decide să nu încheie un contract;
– Consumatorul este obligat ca, în caz de abatere, să achite compensaţii sau penalităţi nejustificat de mari;
– Îl eliberează pe comerciant de obligaţiile sale contractuale după bunul său plac, în timp ce consumatorul nu beneficiază de acelaşi drept;
– I se permite comerciantului să înceteze un contract pe perioadă nedeterminată, fără notificare, fără a avea vreun motiv serios pentru a proceda în acest fel;
– I se permite comerciantului, printr-o clauză, să modifice unilateral condiţiile contractului;
– I se cere consumatorului să-şi îndeplinească obligaţiile, chiar în situaţia în care comerciantul nu şi le îndeplineşte pe ale sale.
Vrei Sa Faci O Reclamatie – Asistenta in favoarea consumatorilor
Află care sunt drepturile tale în situația respectivă. Dacă nu reușești să găsești informațiile care îți sunt necesare, cere sprijin unei asociații de consumatori sau unei autorități cu atribuții în domeniu. Descrie situația pe scurt, în scris (ce s-a întâmplat, când, unde). Este bine ca totul să fie clar, concis, fără foarte multe detalii.
Adresează plângerea ta către vânzator sau către departamentul de relații cu clienții al comerciantului, menționând solicitarile tale, precum și un termen maxim pentru răspuns, de exemplu 15 sau 30 de zile. Descrie clar ceea ce pretinzi: scuze, despăgubiri, repararea produsului, înlocuirea acestuia, restituirea contravalorii, etc.
La cerere, atașează copii ale tuturor documentelor relevante: bonuri și chitanțe fiscale, factură, contract, certificat de garanție, instrucțiuni de folosire, sau alte dovezi, după caz. Trimite întotdeauna copii, și nu documentele în original. Nu uita să menționezi: numele complet și datele tale de contact, precum și numărul contractului, dacă este cazul.În cazul în care nu primești un răspuns, sau răspunsul primit nu te mulțumește, pentru a afla ce trebuie să faci în continuare adresează-te unei asociații pentru consumatori, Centrului European al Consumatorilor România, dacă problema ta privește un comerciant dintr-un alt stat membru, sau autorităților cu atribuții în domeniu. Atunci când adresezi reclamația ta unei autorități publice, trebuie să primești un răspuns în termenul legal de 30 de zile, începând cu data înregistrării plângerii. Acest termen poate fi extins cu încă 15 zile, atunci când este necesar.
www.coltuc.ro
www.coltuc.ro/blog
avocat@coltuc.ro
Asistenta in favoarea consumatorilor – Reclamatii birotica
Totodata, un numar de 3.486 petitii au fost considerate ca neintemeiate din cauza necunoasterii de catre asigurati a conditiilor contractelor de asigurare facultative incheiate si pretentiilor de despagubire care exced cadrul legal, respectiv solicitarile formulate de catre petenti nu se incadrau in prevederile actelor normative in vigoare la data producerii evenimentului asigurat sau erau contrare prevederilor contractuale stipulate (avarii preexistente, clauze de excludere, respectiv riscuri neacoperite prin contractele de asigurare).
Reclamatii -birotica
De asemenea, un alt motiv pentru care petitiile au fost respinse pentru ca dinamica accidentelor, asa cum a fost declarata de catre parti, nu s-a confirmat prin investigatiile proprii efectuate de catre reprezentantii societatilor de asigurare sau prin rapoartele de expertiza tehnica efectuate de catre experti tehnici extrajudiciari, prin acestea stabilindu-se faptul ca evenimentele s-au produs din alte cauze si in alte imprejurari fata de cele declarate.
„In analiza efectuata nu au fost cuprinse reclamatiile formulate de unitatile reparatoare service in nume propriu sau in numele petentilor, intrucat obiectul reclamatiilor il constituie nerespectarea/respectarea defectuasa de catre societatile de asigurare a conditiilor prevazute in contractele/conventiile de colaborare incheiate intre parti, contracte care sunt de natura comerciala si nu se supun normelor CSA. Analiza celor 715 petitii transmise de catre unitatile reparatoare service a fost facuta separat”, se mai spune in buletin.