In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Autovit taxa auto – Inspectoratul de stat

Autovit taxa auto – Inspectoratul de stat

Se aproba Ordonanta Guvernului nr. 26 din 31 august 2011 privind infiintarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier, adoptata in temeiul art. 1 pct. III.6 din Legea nr.131/2011 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonante, si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, cu urmatoarele modificari si completari:


1. La articolul 3, dupa litera b) se introduce o litera noua, litera c), cu urmatorul cuprins:

„c) Prin derogare de la prevederile art.8 alin.(3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, un procent de 30% din sumele incasate in urma aplicarii sanctiunilor contraventionale, altele decat sumele incasate in urma aplicarii art. 61 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a art. 8 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, a art. 8 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizarii si transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare si a art. 6 din Hotararea Guvernului nr. 1.777/2004 privind introducerea restrictiei de circulatie pe unele sectoare de autostrazi si de drumuri nationale europene (E) pentru vehiculele rutiere,

altele decat cele destinate exclusiv transportului de persoane, in zilele de vineri, sambata, duminica si de sarbatoare legala, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Comunicare amenda rutiera prin posta – amenda rutiera prin posta politie

Comunicare amenda rutiera prin posta – amenda rutiera prin posta politie

 

Romania are obligatia de a transpune in legislatia nationala Directiva CBE, document ce urmareste asigurarea la un nivel ridicat de protectie pentru toti utilizatorii drumurilor din UE (Amenda rutiera prin posta politie), astfel facilitand rut amenzischimbul transfrontalier de informatii privind incalcarile normelor de circulatie care afecteaza siguranta rutiera .

Autoritatile statului in care o incalcare a fost comisa va putea transmite o scrisoare de informare proprietarului/detinatorului vehiculului cu care incalcarea a fost savarsita, precum si altei persoane identificate in alt mod, suspectate ca a savarsit incalcarea – Amenda-rutiera-prin-posta-politie.

Motiv pentru care proiectul de act normativ elaborat de MAI stabileste, pe langa modificarile aduse OG nr. 2/2001, si procedura aplicabila pentru schimbul de informatii intre statele membre, prin intermediul punctelor nationale de contact, care sunt autorizate sa efectueze cautari automatizate referitoare la date privind vehiculele si date privind proprietarii sau detinatorii vehiculelor.

In cazul Romaniei, punctul national de contact este Directia regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor.

Conform proiectului prezent de act normativ, punctele nationale de contact ale statelor membre sunt autorizate sa acceseze automatizat Registrul national de evidenta a permiselor de conducere si a vehiculelor inmatriculate si sa efectueze cautari automatizate privind datele de inmatriculare a vehiculelor.

 

Amenda rutiera – model contestatie pt recuperare permis conducere

Amenda rutiera – model contestatie pt recuperare permis conducere

 

Sancţionaţi în folos propriu superficialitatea, comoditatea sau ignoranţa agenţilor de Poliţie Rutieră care vă dau amenzi în trafic. Greşelile poliţiştilor pot fi speculate de şoferi. Procesul verbal de contravenţie poate fi contestat destul de uşor, dacă poliţiştii nu procedează „ca la carte”. În 15 zile vă puteţi adresa instanţei de judecată. Pe parcursul judecării, sancţiunile se suspendă.

Amenda de circulaţie este cea mai întâlnită sancţiune pe care o primeşte o persoană. Motivele sunt multe, pornind de la depăşirea vitezei regulamentare, nepurtarea centurii de siguranţă sau consumul de băuturi alcoolice. Numai că, pe lângă conducătorii auto care calcă pe bec, există şi poliţişti, care din neatenţie, grabă sau poate rea-voinţă, greşesc faţă de participanţii la trafic. Toţi cei care se simt nedreptăţiţi de agenţii rutieri se pot adresa instanţei de judecată pentru anularea amenzii. Demersul nostru, realizat cu ajutorul unor jurişti cu experienţă, nu vine să îngreuneze munca poliţiştilor, ci doar să-i determine şi pe ei să respecte „litera legii”, lucru pe care-l cer şi şoferilor cu fiecare ocazie.

În acest moment există şapte metode legale prin care puteţi scăpa de amenda dată de cei de la Poliţia Rutieră. Posibilităţi apărute din cauza faptului că unii poliţişti nu fac totul „ca la carte” pentru ca amenda să nu poată fi anulată, bazându-se adesea şi pe ignoranţa conducătorilor auto.

Cei care vor să conteste amenzile trebuie să ştie că măsurătorile cu radare nu pot fi folosite ca probe în instanţă dacă fotografiile au fost făcute pe timp de ceaţă şi, ca urmare, culoarea maşinii, numărul de înmatriculare sau şoferul acesteia nu pot fi determinate absolut fără dubiu. Aceeaşi regulă se aplică şi dacă aparatul este unul de tip staţionar şi înregistrarea este făcută în mişcare, neregulă care se întâmplă frecvent, sau dacă în momentul înregistrării există simultan mai multe maşini, iar autoturismul vizat nu poate fi clar evidenţiat în fotografia-probă: număr, culoare, şofer.

În plus, pe fotografie trebuie să apară obligatoriu data şi ora la care a fost efectuată măsurătoarea, valoarea vitezei, sensul în care s-a deplasat maşina şi faptul că a fost efectuată anterior auto-testarea radarului. Funcţia de autotestare se face automat la fiecare pornire a aparatului. În timpul testării, în colţul din stânga jos a înregistrării video sau foto apare litera „T”. Fotografiile marcate astfel nu pot fi folosite de Poliţie ca probe în instanţă, pentru că aparatul nu era reglat în momentul folosirii.

De asemenea, aparatele radar de tip staţionar nu pot fi amplasate în apropierea surselor puternice de radiaţii electromagnetice, respectiv stâlp de radio, televiziune, telefonie mobilă sau reţea de înaltă tensiune. Conducătorii auto opriţi în trafic nu pot solicita fotografia – probă, dar au acces la alte documente. Echipajul de Poliţie care efectuează controale cu radare trebuie să aibă în permanenţă asupra lui certificatul de omologare al radarului, buletinul de verificare metrologică şi autorizaţia de operator radar, pentru agentul care întocmeşte procesul verbal. Lipsa oricăruia din aceste documente poate fi trecută în procesul verbal la rubrica „alte menţiuni” şi atrage nulitatea amenzii, dacă este contestată în instanţă.

Contestarea procesului verbal
Pentru sesizarea instanţei nu este nevoie de prezenţa dumneavoastră, puteţi să trimiteţi plângerea prin poştă, cu confirmare de primire. Plângerea se depune la sediul Poliţiei Rutiere unde lucrează poliţistul care v-a amendat şi se adresează Judecătoriei pe raza căreia a fost săvârşită fapta. Termenul de atacare a amenzii este de 15 zile de la data la care aţi luat cunoştinţă de conţinutul procesului verbal. Dosarul prin care contestaţi amenda trebuie să conţină copia după actul de identitate şi după amendă, plângerea împotriva procesului verbal şi un memoriu împotriva poliţistului, dacă este cazul. Toate documentele trebuie prezentate în câte două exemplare.

Principalele motive de anulare a proceselor verbale sunt: neprezentarea probei radar în instanţă; poliţistul nu menţionează distanţa de indicatorul care interzice oprirea / staţionarea şi nu menţionează numărul casei în faţa căreia a fost oprită maşina; nemenţionarea motivelor care au dus la întocmirea unui proces verbal sau care nu conţin datele cerute de lege; nu sunt menţionate obiecţiunile contravenientului; lipsa semnăturii agentului constatator; lipsa menţiunilor cu privire la numele şi funcţia agentului constatator; stabilirea amenzii în sumă totală, fără să se indice sancţiunea aplicată pentru fiecare din contravenţiile stabilite.

Multe dintre contestaţiile făcute împotriva proceselor verbale de contravenţie vin ca urmare a faptului că măsura principală a amenzii este însoţită de cea complementară, de suspendare a permisului, puncte de penalizare sau reţinerea certificatului de înmatriculare. Contestaţiile amână punerea în aplicare a sancţiunilor complementare, chiar dacă în multe cazuri conducătorii auto nu au motive sau probe în acest sens.

Cum trebuie să se comporte agentul
Aplicarea sancţiunilor contravenţionale se face numai de către „agenţii constatatori”. În cazul amenzilor rutiere, poliţistul care v-a oprit în trafic are, pe lângă drepturi, şi o serie de obligaţii. Astfel, în momentul în care sunteţi tras „pe dreapta”, agentul de la Rutier trebuie să vină în dreptul portierei şoferului, să salute, să se prezinte şi să ceară pe un ton politicos documentele (actul de identitate, permisul de conducere, atestatul profesional – talonul maşinii şi asigurarea RCA). Toate actele trebuie prezentate în original. Lipsa unuia se sancţionează cu avertisment sau amendă. În cazul în care nu aveţi actele la dumneavoastră, agentul poate face verificarea prin staţie în baza de date. Poliţistul trebuie să-i comunice şoferului motivul opririi şi abaterea comisă, precum şi faptul că trebuie să rămână în maşină până la completarea actelor de constatare.

La finalul controlului, agentul trebuie să returneze toate documentele, în cazul în care nu a reţinut vreunul. Pentru a fi valabil, pe procesul verbal trebuie obligatoriu înscrise data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele dumneavoastră personale din actul de identitate, codul numeric personal al dumneavoastră, ocupaţia şi locul de munca, precum şi descrierea faptei pentru care aţi fost oprit, prin indicarea datei, orei şi locului şi descrierea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Un proces verbal nu poate fi completat de altă persoană decât de „agentul constatator”. Nu pot fi aşadar date amenzi radar folosind date transmise prin staţie, uneori la kilometri distanţă, poliţistului care v-a oprit. În acest caz, contestarea sancţiunii are şanse maxime de reuşită.

Dacă procesul verbal nu poartă semnătura dumneavoastră, poliţistul trebuie să aleagă un martor care să contrasemneze. Dacă nu semnaţi procesul verbal sau nu eraţi de faţă când s-a întocmit, se va considera că aţi luat cunoştinţă de acesta când aţi primit prin Poştă scrisoarea cu amendă, iar termenul de atacare în justiţie curge din ziua imediat următoare.

Statisticile arată că aproximativ un sfert dintre şoferii care au atacat procesele verbale ale Poliţiei Rutiere au avut de câştigat. Juriştii spun însă că mulţi contestatari, care au făcut plângerea imediat după sancţiune, sub imperiul nervilor, nu se mai prezintă ulterior la termene şi pierd procesul. Chiar şi aşa, aceasta înseamnă că şansele de reuşită în instanţă sunt destul de mari, iar mulţi agenţi de poliţie fac greşeli în completarea proceselor verbale sau greşeli de altă natură, sancţionabile de către contravenienţi.

 

 

CUM POŢI SCĂPA DE O AMENDĂ RUTIERĂ – Noul cod rutier

CUM POŢI SCĂPA DE O AMENDĂ RUTIERĂ – Noul cod rutier

Contestarea unui proces verbal prin care s-au stabilit amenzi rutiere se face la instanţă de judecată. Atacarea unei amenzi, adică a unui proces verbal se face prin redactarea unei plângeri. Pentru a realiza contestarea unui proces verbal  nu este nevoie de prezenţa dumneavoastră, puteţi să trimiteţi prin poştă plângerea. Plângerea se adresează judecătoriei în a cărei raza teritorială a fost săvârşită fapta.

Ce trebuie să conţină plângerea?

Plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptelor şi referiri la textele de lege care va ajuta la anularea procesului-verbal de contravenţie.
Dosarul plângerii conţine 2 exemplare din următoarele acte:
– copie act de identitate
– copie proces-verbal de contravenţie
– plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei memoriu împotriva poliţistului, dacă este cazul.

Cu acest dosar vă veţi deplasa la Serviciul Poliţie Rutieră de pe lângă Inspectoratul Judeţean de Poliţie, unde îl veţi depune.  Atenţie! Trebuie să primiţi o dovadă a faptului că aţi depus acest dosar.

Termenul de depunere a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie este de 15 zile de la data la care aţi luat cunoştinţă de conţinutul procesului-verbal de contravenţie, adică de când aţi semnat procesul-verbal de contravenţie sau de când a ajuns prin poştă acasă la dumneavoastră. Dosarul împreună cu plângerea, va fi înaintat la judecătorie de către Serviciul Poliţiei Rutiere. Plângerea suspendă executarea, aşadar atâta vreme cât se judecă cazul nu există nici un titlu care să vă oblige să achitaţi amendă. La finalizarea procesului, după obţinerea anularii provesului-verbal de contravenţie, vă deplasaţi la Administraţia Finanţelor Publice cu hotărârea dată de instanţa şi faceţi dovada pentru anularea amenzii.

 

http://youtu.be/cNeOWoTA0uo

Contestare amenda rutiera – noul cod rutier

Contestare amenda rutiera -noul cod rutier

 

 

 

Cum contesti un proces verbal de contraventie?

Procedurile de contestare a procesului verbal de contraventie au fost modificate usor incepand din 15 februarie 2013, odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod de Procedura Civila.

Spre exemplu, daca primiti o amenda rutiera, puteti formula plangere impotriva procesului verbal de  constatare a contraventiei, pe care o veti depune la judecatoria in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia.

 

 

Fac exceptie plangerile formulate impotriva proceselor verbale de contraventie intocmite potrivit OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, plangeri care se depun la judecatoria in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul contravenientul.

Plangerea va fi insotita de copia procesului-verbal de contraventie, de taxa judiciara de timbru de 20 de lei, precum si de orice alte inscrisuri de care contravenientul intelege sa se foloseasca in sustinerea celor aratate in plangere. Astfel, daca in plangere contravenientul propune administrarea probei cu martori, in cuprinsul acesteia vor fi mentionate numele, prenumele si domiciliul martorilor.