O speta pe zi

In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

de

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Avocat Arad – Avocat in Arad

de

Avocat Arad – Avocat in Arad

Legea nr. 257/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 607 din data de 30 septembrie 2013. Astfel, se introduce o serie de reglementari speciale, detaliate, cu privire la exercitarea in comun a autoritatii parintesti, dar si referitoare la parintii care pleaca la munca in strainatate si isi lasa copiii acasa.

Mai exact, principalele modificari fac referire la definirea locuintei copilului si introducerea unor prevederi exprese privind posibilitatea partajarii acesteia in timp, in cazul intelegerii intre parinti; legaturile personale ale copilului cu parintele la care nu locuieste (reglementate generic in Codul civil la art. 401 si 496 alin. (5)); contributia ambilor parinti nu doar la cheltuielile de crestere si educare a copilului, ci si la activitatile pe care le presupune supravegherea si ingrijirea acestuia.

In ceea ce priveste asigurarea mentinerii relatiilor personale ale copilului cu parintii sai sau cu alte persoane alaturi de care s-a bucurat de viata de familie.

Noua lege introduce o serie de masuri asiguratorii si garantii menite sa asigure punerea in executare a hotararilor judecatoresti si respectiv inapoierea copilului la locuinta sa, precum si pentru prevenirea deplasarii ilicite a acestuia si inapoierea sa.

Ril – constitutionalitatii prescriptiei speciale a raspunderii penale

de

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Avocatul Poporului sustine ca dispozitiile legale atacate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetatenilor in fata legii si ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicarii legii penale mai favorabile.

ril admis

Astfel, tratamentul juridic al persoanelor care se afla intr-o procedura judiciara nu este justificat de situatia diferita in care s-ar afla acestia, ci de celeritatea solutionarii cauzei.

Un astfel de criteriu exterior conduitei persoanei interesate este in contradictie cu principiul egalitatii in fata legii al cetatenilor, conform caruia la situatii egale tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Astfel, persoanele care au avut sansa sa se gaseasca sub imperiul art. 124 anterior modificarii, cand termenul de prescriptie prevazut in art. 122 era depasit cu inca jumatate, s-au aflat intr-o situatie net favorabila, dar discriminatorie fata de persoanele care au avut nesansa sa aiba termenul de prescriptie speciala pe reglementarea veche implinit dar, ca efect al prelungirii acestui termen prin Legea nr. 63/2012, sa nu mai opereze pentru ca procedura judiciara la care era supus este finalizata prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ.

Ril admis 2013

Instituirea acestui tratament diferit in functie de momentul in care instanta de judecata a solutionat cauza nu are, in opinia Avocatului Poporului, o justificare obiectiva si rezonabila.

Asa fiind, un astfel de tratament juridic afecteaza drepturile invinuitilor sau inculpatilor fata de care nu s-a pronuntat deja o hotarare judecatoreasca, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, fiind discriminati in raport cu cei pentru care s-au finalizat procedurile judiciare printr-o hotarare judecatoreasa, pana la intrarea in vigoare a legii mentionate, cu toate ca ambele categorii se afla in aceeasi situatie juridica, fiind cercetati pentru infractiuni comise in aceeasi perioada. Spre exemplu, in cazul a 2 coautori, este posibil ca unul sa fie condamnat printr-o hotarare judecatoreasca pana la data publicarii Legii nr. 63/2012 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si sa beneficieze astfel de termenul de prescriptie special redus; celalalt coautor, nefiind condamnat, din varii motive, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, nu va putea beneficia de acest privilegiu conferit de lege, ceea ce conduce la o inegalitate de tratament juridic.

Ril admis 2013

In jurisprudenta Curtii Constitutionale, determinarea caracterului „mai favorabil“ are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare, cauzele care exclud sau inlatura raspunderea penala, influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. (Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011).

Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la prescrierea raspunderii penale prin implinirea termenului de prescriptie speciala.

Sunt numeroase situatiile care impun aplicarea legii penale mai favorabile, dar pentru care nici Codul penal si nici Codul de procedura penala nu cuprind vreo dispozitie tranzitorie. Acest fapt nu este insa de natura a nega existenta principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie reflectat in art. 13 din Codul penal.

In conformitate cu art. 13 alin. 1 din Codul penal, in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila, inclusiv legea mai favorabila in ceea ce priveste termenele de prescriptie. Unul din criteriile care se are in vedere la stabilirea in concret a legii penale aplicabile in situatia succesiunii de legi in timp este acela al termenelor de prescriptie a raspunderii penale, caz in care se va aprecia ca fiind mai blanda legea penala care are un termen de prescriptie speciala mai redus.

Asa fiind, dispozitia legala criticata este constitutionala in masura in care nu se aplica si cauzelor incepute sub vechea reglementare, in caz contrar incalcandu-se Legea fundamentala.

De altfel, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011, a decis ca o dispozitie penala este neconstitutionala in masura in care nu permite aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situatiilor juridice nascute sub imperiul legii vechi si care continua sa fie judecate sub legea noua, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

Potrivit art. 30 alin. (1) si art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, prin sesizarea formulata, Avocatul Poporului critica noile prevederi ale art. 124 din Codul penal referitor la prescriptia speciala, potrivit caruia, oricate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie generala prevazut la art. 122 din Codul penal este depasit cu inca o data, atunci este inlaturata raspunderea penala. Spre deosebire de vechea reglementare care instituia un termen mai mic, respectiv depasirea cu inca jumatate a termenelor din art. 122 din Codul penal, noua norma este mai putin favorabila.

Curtea constata urmatoarele:

In acord cu dispozitiile constitutionale ale art. 126 alin. (3), Inalta Curte de Casatie si Justitie are competenta exclusiva de a se pronunta asupra problemelor ce tin de interpretarea si aplicarea unitara a legii ori de cate ori practica judiciara impune acest lucru.

Fara a nega rolul constitutional al instantei supreme, a carei competenta este circumscrisa situatiilor de practica neunitara, Curtea Constitutionala retine ca, in cazul in care un text legal poate genera interpretari diferite, este obligata sa intervina ori de cate ori acele interpretari genereaza incalcari ale prevederilor fundamentale.

Constitutia reprezinta cadrul si masura in care legiuitorul si celelalte autoritati pot actiona; astfel si interpretarile care se pot aduce normei juridice trebuie sa tina cont de aceasta exigenta de ordin constitutional cuprinsa chiar in art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit caruia in Romania respectarea Constitutiei si a suprematiei sale este obligatorie.

Din perspectiva raportarii la prevederile Constitutiei, Curtea Constitutionala verifica constitutionalitatea textelor legale aplicabile in interpretarile ce pot fi generate de acestea. A admite o teza contrara contravine insasi ratiunii existentei Curtii Constitutionale, care si-ar nega rolul sau constitutional acceptand ca un text legal sa se aplice in limite ce ar putea intra in coliziune cu Legea fundamentala.

Curtea constata ca prin efectele sale prescriptia, asa cum s-a aratat mai sus, inlatura raspunderea penala. Aceasta inseamna ca exista o asemenea raspundere, dar care, prin efectul prescriptiei, este inlaturata. In unele legislatii, efectul juridic al prescriptiei este aratat prin aceea ca „inlatura actiunea penala“.

Acest punct de vedere este partial exact, deoarece prescriptia apartine dreptului penal material, si nu dreptului procesual penal. Asa fiind, prescriptia este o cauza de inlaturare a raspunderii penale. Este adevarat ca, inlaturandu-se raspunderea penala, se inlatura si actiunea penala, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din inlaturarea raspunderii penale, efect de ordin material.

Prin urmare, prescriptia raspunderii penale apare ca o cauza de inlaturare a raspunderii penale si, pe cale de consecinta, ca o cauza de inlaturare sau de neaplicare a pedepsei. Aceasta cauza face sa inceteze dreptul de a trage la raspundere penala si a obligatiei corespunzatoare. Prescriptia are asadar caracterul unei renuntari a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o fapta savarsita, cu conditia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data savarsirii faptei.

Prin urmare, este de observat ca, dat fiind caracterul de norma de drept penal material, nu se impune instituirea unor dispozitii tranzitorii, intrucat, in acord cu art. 15 alin. (2) din Constitutie reflectat in art. 13 din Codul penal, legislatia prevede solutia de urmat in cazul conflictului de legi.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constitutionala a statuat ca „determinarea caracterului «mai favorabil» are in vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare,cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea,influenta circumstantelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc.

Asa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat si conditiile referitoare la pedeapsa. […]

Sunt numeroase situatiile care impun aplicarea legii mai blande, dar pentru care nici Codul penal si nici Codul de procedura penala nu cuprind vreo dispozitie tranzitorie.

Acest fapt nu este insa de natura a nega existenta principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, reflectat in art. 13 din Codul penal. Prin urmare, dat fiind rangul principiului statuat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, Curtea constata ca acesta are caracter axiomatic si, consacrat ca atare, nu poate fi limitat de indeplinirea unor conditii procedurale care din motive obiective nu au putut fi cunoscute de destinatarii lor.“

Ca asa stau lucrurile o dovedeste aceeasi jurisprudenta a Curtii Europene a Drepturilor Omului – Sectia intai, care, 4 ani mai tarziu, si-a nuantat pozitia prin Hotararea din 10 noiembrie 2004, pronuntata in Cauza Achour impotriva Frantei, paragraful 35, statuand ca starea de recidiva este o componenta a sanctionarii penale a unei persoane, astfel incat regulile privind neretroactivitatea legii trebuie sa functioneze si in aceasta materie.

Ulterior, la data de 29 martie 2006, Marea Camera a statuat, in aceeasi cauza, ca nu a fost afectat art. 7 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece nu exista nicio indoiala ca la momentul aparitiei noii legi (respectiv la 1 martie 1994) reclamantul ar fi putut sa prevada ca prin comiterea unei infractiuni inainte de 13 iulie 1996 (data la care noul termen legal de 10 ani ar fi expirat) va putea fi considerat recidivist si i se va putea mari pedeapsa pentru a doua fapta in consecinta. El a fost astfel in masura sa prevada consecintele legale ale actiunilor sale si sa isi adapteze conduita in mod corespunzator (paragraful 53).

Prin urmare, analizand continutul art. 124 din Codul penal, Curtea constata ca acesta nu dispune nimic cu privire la conflictul de legi in timp. Asa cum s-a aratat mai sus, nici nu era nevoie de o asemenea reglementare, deoarece implinirea termenului de prescriptie speciala incepe sa curga, indiferent de cate intreruperi ar interveni, de la data savarsirii faptei si se implineste, in acord cu principiul legii penale mai favorabile, la data prevazuta de aceasta.

Prin urmare, cata vreme prescriptia speciala este o cauza care inlatura raspunderea penala, este evident ca implinirea sa sub imperiul legii vechi este mai favorabila decat implinirea prevazuta de legea noua, deoarece aceasta din urma mareste intervalul de timp ce poate genera neaplicarea unei pedepse.

Aceleasi valente le are textul si in ceea ce priveste principiul egalitatii in fata legii a cetatenilor. Astfel, este posibil ca un coautor sa fie definitiv judecat sub imperiul legii vechi si, pe cale de consecinta, sa se dispuna incetarea procesului penal deoarece s-a implinit termenul vechi de prescriptie speciala. In ce priveste pe celalalt coautor, care se afla inca in faza procedurilor judiciare, nepronuntandu-se o hotarare definitiva pana la aparitia legii noi, Curtea constata ca, in masura in care nu ar fi opozabila favorabila, acesta ar fi discriminat fara nicio justificare obiectiva si rezonabila fata de primul.

Altfel spus, termenul de prescriptie speciala prevazut de legea veche are valente constitutionale in masura in care ultraactiveaza aplicandu-se faptelor comise sub imperiul sau si care, in acord cu principiul securitatii juridice, nu au fost judecate definitiv pana la aparitia legii noi.

Totodata, termenul de prescriptie speciala prevazut de legea noua este constitutional in masura in care se aplica numai faptelor savarsite sub imperiul noii solutii legislative.

In concluzie, Curtea constata ca normele legale criticate sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.

Astfel, Curtea constata ca prevederile art. 124 din Codul penal, care constituie obiectul exceptiei de neconstitutionalitate formulate direct de Avocatul Poporului, sunt constitutionale in masura in care nu impiedica aplicarea legii penale mai favorabile faptelor savarsite sub imperiul legii vechi.

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

www.coltuc.ro/blog

Astazi la o speta pe zi:Discriminare la locul de munca

de

Rezumat: Chiar considerand ca incadrarea/neincadrarea intr-o grupa de munca sau o grupa de munca superioara priveste acordarea unui drept social in raportul de munca, se observa ca art. 6 din OG 137/2000 conditioneaza

constatarea discriminarii de existenta unor motive expres si limitativ enumerate, respectiv: apartenenta la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a acesteia.

Curtea de Apel Alba Iulia, Sectia Asigurari sociale
Decizia nr. 1232 din 23 mai 2011

Decizia in extras

Prin actiunea civila inregistrata la Tribunalul Alba sub dosar nr. 2441/107/2009 formulata de reclamanti impotriva paratelor SC E. SA, SC Fil. de Distributie a E.E. „ E.D.T. Sud SA Brasov; SC Filiala de Furnizare SA a E.E.„E.F. T. Sud SA Brasov ; SC I.S.E.E. Serv SA – Sucursala de I.S. E.E. T. Sud SA Brasov s-a solicitat sa fie obligare paratele sa inlature discriminarea creata intre salariatii ce ocupa aceeasi functie/ meserie, fosti si actuali angajati ai paratelor in sensul acordarii grupei I de munca pentru perioadele in care acestia si-au desfasurat activitatea ca salariati ai SC E. SA privind aplicarea Ord. 50/1990 si sa fie obligata sa elibereze adeverintele pentru fiecare reclamant in parte.

In motivarea actiunii s-a aratat ca reclamantii au lucrat in cadrul SC E. SA, ca si angajator si succesor in drepturi a fostei structuri Electrica, efectuand lucrari de intretinere, revizie, reparatie, lucrari de lichidare a avariilor si incidentelor la instalatiile electrice sub tensiune. Pe parcursul timpului SC E. SA s-a divizat in mai multe societati care au preluat personalul in functie de profilul de activitate.

Activitatea desfasurata de reclamanti a fost prestata in permanenta in conditii grele si periculoase ce au fost recunoscute cu ocazia incheierii contractelor colective de munca pe perioada 1990-2006 prin care angajatorul a acordat sporuri, dar fara a stabili si locurile de munca ce se incadreaza in grupe de munca, conform dispozitiilor Ord. 50/1990. Intrucat prin aceste anexe nu s-au stabilit locuri de munca ce se incadreaza in grupe de munca, reclamantii au fost discriminati si implicit prejudiciati fata de colegii lor care au desfasurat aceeasi activitate in cadrul altor sucursale ale paratelor.
Parata SC E. SA a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive intrucat prin HG nr.1342/2000 au fost create alte structuri, in prezent reclamantii fiind salariati ai SC F.E.SERV SA .
Odata cu personalul au fost preluate si arhivele, iar noului angajator ii revine obligatia de a verifica si de a emite adeverintele solicitate de reclamanti. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii intrucat activitatea desfasurata de unii reclamanti a fost incadrata in grupa II de munca, iar acordarea altei grupe de munca decat cea stabilita este in contradictie cu dispozitiile art. 5 si 6 din Ord. 50/1990.

SC F.D.E. E.„ E.D. T. Sud SA Brasov; a formulat intampinare prin care a invocat lipsa calitatii procesual pasive intrucat pentru perioada solicitata singurul angajator al reclamantilor era SC E. SA; parata s-a infiintat prin HG nr.1342/27.12.2001. S-a invocat exceptia inadmisibilitatii prezentei actiuni intrucat prin invocarea discriminarii si a prejudiciului suferit se urmareste obligarea societatilor la acordarea grupei I de munca desi instanta s-a pronuntat prin Decizia din dos. 4053/107/2008.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii intrucat angajatorul nu a facut nici o discriminare intre angajatii sai in sensul ca pentru aceeasi meserie/functie nu s-a acordat grupa I de munca, iar imprejurarea ca prin hotarari judecatoresti unor salariati li s-a acordat grupa I de munca nu este imputabila angajatorului.

SC F.F.E. E. „E. F. Transilvania Sud SA Brasov care invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive intrucat pe perioada solicitata singurul angajator al reclamantilor a fost SC E.SA, parata fiind infiintat doar prin HG nr.675/2007.
SC I.S.E.E. Serv SA – Suc. I.S.E.E. Transilvania Sus SA a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale intrucat pe toata perioada solicitata singurul angajator al reclamantilor era SC E. SA, aceasta parata fiind infiintata prin HG nr.74/2005.

Toate paratele au invocat autoritatea de lucru judecat raportat la Decizia civila 246/2009 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia care a solutionat litigiul dintre aceiasi reclamanti impotriva paratei SC E. SA Bucuresti, avand ca obiect acordarea grupei I de munca pe perioada anterioara anului 1990 pana la 1.04.2001, cerere intemeiata pe disp. Ord, MMPS nr. 50/1990.
Prin sentinta civila nr. 1143/25.05.2010 pronuntata de Tribunalul Alba in dosarul nr.2441/107/2009 s-a admis actiunea formulata de reclamanti si s-a constatat ca activitatea desfasurata de acestia in cadrul unitatii parate se incadreaza in grupa I de munca, pentru perioadele mentionate.

Paratele au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale, instanta de fond respingand-o pentru urmatoarele considerente:
SC E. SA are calitate procesuala pasiva intrucat tot ce tine de modalitatea in care s-a derulat contractul individual de munca al fiecarui reclamant si modalitatea in care s-a aplicat pentru fiecare reclamant prevederile contractului colectiv de munca se poate judecat doar in contradictoriu cu angajatorul pentru perioada respectiva, si /sau cu succesorul in drepturi al acestui angajator. Incepand cu anul 2001 SC E. SA a fost supusa unei noi reorganizari prin hotarari de guvern succesive, luand nastere celelalte parate din prezenta cauza (HG nr.1342/2001, HG nr.74/2005 si HGR nr.675/2007). Aceste parate au preluat activitati specifice de care anterior se ocupase o singura societate SC E. SA, iar odata cu aceste activitati si atributii au preluat si personalul care sa le indeplineasca, dar si arhiva aferenta atributiilor preluate si a personalului preluat.

Prin urmare si aceste parate au calitate procesual pasiva deoarece functioneaza ca si succesori ai fostilor angajati ai SC E. SA pe care i-a preluat, iar pe de alta parte pentru ca functioneaza ca si actuali angajatori ai reclamantilor, detin arhiva de personal si sunt singurii in masura sa elibereze adeverintele ce atesta incadrarea in grupa de munca, sau sa efectueze inscrierile in carnetele de munca ale reclamantilor. Aceste aspecte rezulta din disp. art. 45 din HG 1342/2001 care stipuleaza expres ca societatile comerciale nou infiintate preiau toate drepturile si obligatiile SC E. SA si se substituie in drepturile si obligatiile ce decurg din raporturile juridice ale acesteia cu tertii., precum si odata cu personalul preluat, preluarea CCM anterior incheiat de SC E. SA cu angajatii, pana la incheierea unui nou contract colectiv de munca. In aplicarea dispozitiilor Ord. 50/1990 s-a emis Ordinul MMPES nr.590 /2008 potrivit caruia adeverintele privind grupele de munca se elibereaza in baza documentelor verificabile aflate in evidenta angajatorilor sau ale detinatorilor de arhive.
S-a apreciat ca in prezenta cauza nu sunt intrunite cerintele existentei autoritatii de lucru judecat, pentru urmatoarele considerente:
Plecand de la disp. art. 1201 Cod civil, se observa ca prezenta actiune a reclamantilor este promovata in contradictoriu si cu alte parate decat SC E. SA ca si prima actiune si are ca obiect inlaturarea discriminarii si repararea prejudiciului suferit ca urmare a discriminarii. Se sustine de catre parati ca si prezenta actiune este intemeiata pe aceeasi cauza, acordarea grupei I de munca, la fel ca si precedenta actiune. Nu se poate retine identitatea de cauza intrucat in prima actiune formulata reclamantii au solicitat acordarea grupei I de munca pe considerentul ca au desfasurat activitate in conditiile prevazute la pct.123 anexa 1 din Ord. 50/1990. Instanta de recurs a retinut ca intre reclamanti si angajator nu a existat nici o intelegere intemeiata pe disp. Ordinului 50/1990 prin care sa fie stabilita grupa I de munca pentru activitatile/meseria prestata de fiecare reclamant in parte. S-a stabilit ca in lipsa unei astfel de intelegeri, nu se poate adauga la lege. Prin prezenta actiune se solicita inlaturarea starii de discriminare, motivata tocmai de imprejurarea ca in culpa este angajatorul care nu a respectat disp. Ord. 50/1990 si nu a stabilit unitar pentru toate filialele din subordine acordarea grupei I de munca, conform conditiilor specifice de munca. Acordarea grupei I de munca pentru reclamanti este doar consecinta inlaturarii discriminarii si nu cauza din prezenta actiune.

Pentru motivele invocate s-a respins si exceptia autoritatii de lucru judecat.

Pe fondul cauzei s-au retinut urmatoarele:
In perioada 1969-1990 reclamantii au desfasurat activitate in unitati subordonate la nivel central MEE, organizate teritorial si regional cu structura si denumiri diferite (IRE- I.R.E., sau SCM – Santier de Constructii Montaj).

In perioada 1990- 2001 aceeasi activitate s-a desfasurat in cadrul unor regii sau societati comerciale cu atributii in exploatarea sistemului energetic national (R., C.). Prin restructurarea C. au luat fiinta societati comerciale independente, cu atributii distincte: E., T., H. si T.

Ulterior s-a restructurat si SC E., fiind infiintata SC E. Serv – Filiala de Intretinere si Servicii Energetice.
Dupa mai multe reorganizari la nivel regional IRE s-a transformat in Sucursala ale SC E. SA, cu subunitati in mai multe judete, iar SC E. Serv are in subordinea sa sucursale si agentii in teritoriu.
A fost reorganizata si activitatea instalatiilor electrice luand fiinta sectii de inalta tensiune, centre de exploatare inalta tensiune, sectie de distributie, centru de furnizare s.a.

In aplicarea Ord. MMPS nr. 50/1990 sindicatele si conducerea unitatilor urmau sa stabileasca locurile de munca, activitatile si persoanele care se incadreaza in grupa I si II de munca conform prevederilor ordinului mentionat si a celor doua anexe ale acestuia. In perioada 1990-2000 in domeniul energetic s-au incheiat contracte colective de munca la nivel R. sau C. si apoi SC E. SA la 28.02.2001.

Parata SC E. SA arata ca in perioada 1990-2000 activitatea de distributie si furnizare a energiei electrice s-a desfasurat la nivel de teritoriu (in unitati IRE, FRE, Sucursale, Agentii) in cadrul carora erau organizate structuri sindicale, motiv pentru care in toate aceste contracte colective s-a stipulat expres ca identificarea si nominalizarea locurilor de munca cu conditii deosebite, precum si lista locurilor de munca si a categoriilor de personal ce se incadreaza in grupe I si II de munca se vor stabili prin note comune sau acte aditionale la nivelul acestor „unitati”.

Aceasta modalitate de stabilire a locurilor de munca ce se incadreaza in grupe de munca a condus inevitabil si la crearea unei discriminari intre personalul salariat a diferitelor „unitati” din cadrul furnizarii si distributiei energiei electrice.
Acest domeniu a fost considerat anterior anului 1990 ca un domeniu deosebit de important, fiind supus unei reglementari stricte cum ar fi cele din Decretul 400/1981 sau unui control riguros din partea statului, astfel incat prin Ordinul 202/1985 in conducerea marilor unitati producatoare de energie electrica pe carbune si a centralelor de furnizare si distributie energie electrica s-a numit si un comandant militar care participa la intreaga activitate a structurilor de conducere a respectivelor centre.

Anterior anului 1990 reclamantii si-au desfasurat activitatea in aceste conditii stabilite pentru intreg sistemul energetic national.

Ulterior anului 1990 reclamantii au lucrat in aceleasi conditii de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente si boli profesionale, motiv pentru care au beneficiat de sporuri la salariu pentru conditii grele, periculoase, sau nocive si apoi incepand cu 2002 de clasa de salarizare pe baza de grila care sa respecte conditiile de lucru deosebit de grele.
Activitatea reclamantilor s-a desfasurat in locuri de munca in care exista risc de accidente, explozii, arsuri, electrocutari, caderi de la inaltime si intoxicare cu substante chimice provenite de la baterii de condensatoare si acumulatoare cu acid sulfuric si in unitati trafo care contin cantitati mari de ulei, care determina pericol de incendiu in caz de defectiuni.

Activitatea se desfasoara in echipe comune de lucru pentru aceleasi instalatii electrice cu tensiuni cuprinse intre 20-100.000 volti, executand lucrari de exploatare si intretinere a capacitatilor de productie a altor societati, ai caror angajati beneficiaza de grupa I de munca.

Potrivit art. 3 al. 2 din Ord. 50/1990 salariatii care efectueaza lucrari de exploatare si intretinere a capacitatilor de productie ale societatilor a caror angajati beneficiaza de grupa I de munca, beneficiaza la randul lor de grupa I de munca, fara a mai fi necesara completarea Ord. 50/1990 conform scrisorii MMPS (SC E. CF SA, CN CFR SA).

Faptul ca in intervalul 1990-2001 angajatorul nu a stabilit lista locurilor de munca cu pericol de accidentare si lista riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala care ar fi determinat potrivit Ord. 50/1990 incadrarea pe grupe de munca nu este imputabil salariatilor, reclamanti in prezenta cauza. De altfel, angajatorul nu a mai pastrat nici lista locurilor cu grad ridicat de periculozitate intocmit in temeiul art. 21 din Decretul 400/1981 si care la acel moment nu conferea incadrarea in grupe de munca decat pentru un numar limitat de persoane conform legislatiei in vigoare anterior anului 1990. Toate aceste deficiente in activitatea angajatorului nu pot conduce la o stare de discriminare a reclamantilor care nu beneficiaza de aceleasi drepturi ca si colegii lor care detin functii si meserii identice, nici macar similare cum sunt ele definite de lege.

Aceasta concluzie se regaseste si in N.F. la HG nr.1223/1990 si in Decizia nr. 87/1999 a Curtii Constitutionale.
Reclamantii si-au desfasurat activitatea in sistemul energetic avand meseria de baza electrician, unii evoluand profesional in aceasta meserie, sau tehnician, subinginer dispecer, dispecer sef de tura.

Petenti au desfasurat activitati de exploatare, intretinere, reparare si furnizare a energiei electrice; activitatile au fost desfasurate in instalatiile de producere, transport si distributie a energiei electrice. Pentru fiecare din activitatile desfasurate petentii au fost supusi factorilor de risc determinati de specificul activitatii in domeniul energiei electrice care tin de tipul si categoria instalatiilor, tipul, categoria, complexitatea atributiilor specifice, microclimatul, noxele, lucrul la mari inaltimi, sau in subteran.

In concluzie, activitatea reclamantilor este identica cu cea inscrisa in anexa 1 pct. 123 al. 15 din ord. 50/1990 „ meseriasi de intretinere… electricieni si al. 46 electricieni L.C.”

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs in termen legal paratele SC E. S.A Bucuresti, SC F.D.E. E. „E. D.T. Sud” Brasov si SC Filiala de I.S. E. „E. Serv SA” Bucuresti.

I. Prin recursul formulat, parata SC E. SA Bucuresti a invocat in principal exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat prin preluarea personalului si a arhivei noile societati comerciale s-au substituit SC E. SA, preluand toate drepturile acesteia, inclusiv cele ce formeaza obiectul prezentului litigiu.

Pe fondul cauzei a apreciat ca actiunea formulata este neintemeiata, intrucat Ordinul 50/1990 a fost abrogat prin Legea nr.19/2000, iar din punct de vedere juridic persoanele care se incadreaza in grupa II de munca nu se pot incadra in grupa I. Instanta de fond nu a solicitat Ministerului Sanatatii sa determine existenta conditiilor pentru acordarea grupei I de munca, si in plus si-a depasit competentele, intrucat nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupe de munca se face de catre conducerea unitatilor impreuna cu sindicatele, proportional cu timpul de lucru prestat in conditiile respective.
II. Prin recursul SC F.D.E.E. „E.D. Transilvania Sud” Brasov se solicita respingerea actiunii reclamantilor, pentru ca discriminarea invocata este datorata, in principal, unor hotarari judecatoresti si nu deciziilor proprii ale societatilor parate.

In cauza este incidenta exceptia autoritatii de lucru judecat, aceeasi chestiune a acordarii grupei de munca fiind solutionata irevocabil printr-o hotarare judecatoreasca anterioara.

III. Recurenta SC Filiala de I.S.E. „E. Serv SA” Bucuresti a reiterat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat singurul angajator al reclamantilor in perioada in litigiu a fost SC E. SA.

Discriminarea invocata este datorata, in principal, unor hotarari judecatoresti si nu deciziilor proprii ale societatilor parate, iar instanta trebuia sa cerceteze actiunea prin prisma conditiilor prevazute de OG nr.137/2000 pentru a constata starea de discriminare.

Curtea, analizand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate cat si din oficiu conform cerintelor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, in limitele statuate de art.306 alin.2 Cod procedura civila, a retinut ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Analizand cu prioritate, conform art. 137 Cod de procedura civila, exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive si autoritatii de lucru judecat, a caror solutionare de catre instanta de fond este criticata de parate prin recursurile formulate, instanta constata ca sunt neintemeiate si in mod corect instanta de fond le-a respins.

Astfel, se apreciaza ca parata SC E.SA are calitate procesuala in cauza, intrucat pentru perioadele raportat la care reclamantii au solicitat constatarea starii de discriminare calitatea de angajator al acestora a avut-o aceasta parata. Sub aspectul stabilirii persoanei obligate in raportul juridic obligational dedus judecatii, nu prezinta relevanta faptul ca prin HG nr.1342/2001 societatea parata s-a reorganizat in mai multe unitati, in conditiile in care aceasta reorganizare s-a produs ulterior intrarii in vigoare a HG nr.1342/2001, iar SC E. SA, in calitate de angajator, avea obligatia de a incadra activitatea angajatilor sai in grupe de munca.

Nici exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de recurenta SC Filiala de I.S.E. „E. Serv SA” Bucuresti nu se dovedeste a fi intemeiata, intrucat in prezent arhivele SC E. SA se afla in posesia acestei societati, fiind transferate odata cu intreg personalul. Ca o consecinta a reorganizarii prin HG nr.1342/2001, societatea parata detine arhiva de personal si este singura in masura sa efectueze inscrierile in carnetele de munca ale reclamantilor, in calitate de angajator actual al acestora.

Exceptia puterii de lucru judecat, invocata de toate paratele in fata instantei de fond si reiterata prin recursurile formulate, se dovedeste de asemenea a fi neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Puterea de lucru judecat este reglementata ca o prezumtie absoluta irefragabila in art. 1201 Cod Civil, si ca o exceptie de fond, peremtorie si absoluta de art. 166 Cod de procedura civila.

Conform art. 1201 Cod Civil „este lucru judecat atunci cand a doua cerere are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate”.

Pentru a verifica daca exista sau nu puterea de lucru judecat, trebuie observata tripla identitate de elemente la care se refera art. 1201 Cod Civil : parti, obiect si cauza.

Prima instanta a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, constatand neindeplinita conditia identitatii de cauza. Astfel, se constata ca in prima actiune formulata, ce a constituit obiectul dosarului nr. 4053/107/2007 solutionat irevocabil, reclamantii au solicitat acordarea grupei I de munca pe considerentul ca au desfasurat activitate in conditiile prevazute la pct. 123 anexa 1 din Ord. 50/1990, acest ultim act normativ constituind temeiul juridic al actiunii reclamantilor.

Prin prezenta actiune se solicita inlaturarea starii de discriminare, pretentie intemeiata pe dispozitiile OG nr.137/2000.
Avand in vedere temeiul juridic diferit invocat prin cele doua actiuni, Curtea de Apel constata ca nu exista identitate de cauza, motiv pentru care se impunea respingerea exceptiei puterii de lucru judecat.

Cu privire la modul de solutionare a fondului cauzei de catre prima instanta, se retine ca prin actiune reclamantii au solicitat, astfel cum s-a aratat anterior, sa se inlature discriminarea si ca o consecinta sa se acorde grupa I de munca, nu prin raportare la criteriile prevazute de Ordinul nr.50/1990, analizate anterior in dosarul 4053/107/2007 solutionat irevocabil, ci sa se acorde grupa de munca raportat la situatia colegilor ce au lucrat in aceleasi conditii si beneficiaza de ea.

Constitutia Romaniei, prin art. 16 alin. (1) garanteaza dreptul la egalitate: „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”. Potrivit Constitutiei Romaniei, art. 20 alin (1), „Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

Astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminarii, diferenta de tratament devine discriminare, in sensul articolului 14 din Conventie, atunci cand autoritatile statale induc distinctii intre situatii analoage si comparabile fara ca acestea sa se bazeze pe o justificare rezonabila si obiectiva. Instanta europeana a decis in mod constant ca pentru ca o asemenea incalcare sa se produca „trebuie stabilit ca persoane plasate in situatii analoage sau comparabile, in materie, beneficiaza de un tratament preferential si ca aceasta distinctie nu-si gaseste nici o justificare obiectiva sau rezonabila (vezi CEDH, 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea et Scalambrino c/Italie, 22 octombrie 1996 Stubbingsetautresc/Royaume-Uni, parag.75.

Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000, „prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice”.

Cap. II – Dispozitii speciale – Sectiunea I din OG nr.137/2000 priveste egalitatea in activitatea economica si in materie de angajare si profesie, si prevede urmatoarele:

Art. 6 – Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, discriminarea unei persoane pentru motivul ca apartine unei anumite rase, nationalitati, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a acesteia, intr-un raport de munca si protectie sociala, cu exceptia cazurilor prevazute de lege, manifestata in urmatoarele domenii:
a) incheierea, suspendarea, modificarea sau incetarea raportului de munca;
b) stabilirea si modificarea atributiilor de serviciu, locului de munca sau a salariului;
c) acordarea altor drepturi sociale decat cele reprezentand salariul;
d) formarea, perfectionarea, reconversia si promovarea profesionala;
e) aplicarea masurilor disciplinare;
f) dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilitatile acordate de acesta;
g) orice alte conditii de prestare a muncii, potrivit legislatiei in vigoare.

Art. 27 – (1) Persoana care se considera discriminata poate formula, in fata instantei de judecata, o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si nu este conditionata de sesizarea Consiliului.
(2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savarsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savarsirea ei.

Chiar considerand ca incadrarea/neincadrarea intr-o grupa de munca sau o grupa de munca superioara priveste acordarea unui drept social in raportul de munca, se observa ca art. 6 din OG nr.137/2000 conditioneaza constatarea discriminarii de existenta unor motive expres si limitativ enumerate, respectiv: apartenenta la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, varstei, sexului sau orientarii sexuale a acesteia.

In speta, pretinsa deosebire de tratament realizata intre angajatii si fostii angajati ai paratei SC E. SA nu este realizata pentru vreunul dintre criteriile prevazute strict de ordonanta.
Pretinsa discriminare invocata de reclamanti este izvorata atat din acte ale angajatorului, respectiv din anexele la contractele colective de munca in care se precizeaza incadrarea pe grupe de munca, acestea raportate insa si la hotarari judecatoresti prin care s-a constatat incadrarea si a altor locuri de munca/activitati in grupe de munca decat cele nominalizate de angajatori.

Pretentia reclamantilor din prezentul dosar de a li se acorda grupa de munca motivat exclusiv pe faptul ca colegii in situatii pretins similare beneficiaza de acestea nu este intemeiata, intrucat prin legislatia in materie – Ordinul 50/1990 se reglementeaza expres criteriile pe baza carora se stabilesc locurile de munca ce se incadreaza in grupele I si II de munca, organele competente care sa faca aceste incadrari, metodologia pe baza careia unitatile efectueaza incadrarea in grupele I si II de munca.

Toate aceste prevederi legale invedereaza ca incadrarea locurilor de munca din diferite unitati in grupele I si II, trecerea de la o grupa la alta si scoaterea lor dintr-o anumita grupa, nominalizarea persoanelor care se incadreaza in grupa de munca au caracterul unor acte de organizare interna a unitatilor, instanta nefiind competenta sa faca ea incadrarea unui loc de munca in grupele I si II de munca (in acelasi sens Decizia de indrumare nr.4/1976 a fostului Tribunal Suprem), astfel cum pretind reclamantii.

Instanta nu poate verifica daca raportat la activitatile desfasurate efectiv de reclamanti locul de munca se incadreaza intr-o grupa superioara, conform Ordinului nr.50/1990, intrucat aceasta verificare s-a facut deja in dosarul nr. 4053/107/2007 solutionat irevocabil, iar raportat la prevederile OG nr.137/2000 nu poate constata o situatie de discriminare decat pentru criteriile expres si limitativ prevazute de acest act normativ, criterii care nu se regasesc in prezenta cauza, astfel cum s-a aratat anterior.

Chiar daca aceste criterii ar fi fost indeplinite, verificarea daca reclamantii si partile care beneficiaza de grupa de munca in baza unor hotarari judecatoresti sunt in situatii similare presupune, in primul rand, raportarea la prevederile Ordinului nr.50/1990 – raportare care nu se poate face in speta, in caz contrar fiind incidenta autoritatea de lucru judecat, si, in plus, in sistemul juridic romanesc practica judiciara nu constituie izvor de drept, o hotarare judecatoreasca, chiar irevocabila, data intr-un caz concret, cu verificarea starii de fapt existente, nu poate obliga o alta instanta de judecata sa pronunte o solutie identica, fara verificarea in concret a starii de fapt, ci numai prin invocarea starii de discriminare, astfel cum pretind reclamantii.

In plus, incadrarea/neincadrarea intr-o grupa de munca a fost cunoscuta de reclamanti la momentul angajarii si ulterior, pe masura ce se incheiau la nivelul unitatilor parate contractele colective de munca, or nu au inteles sa conteste aceasta neincadrare/incadrare gresita in termenul de 3 ani prevazut de art. 27 alin. 2 din OG nr.137/2000, nici macar dupa aparitia acestui act normativ.

Fata de cele ce preced, Curtea constatand ca solutia primei instante reflecta o aplicare si interpretare eronata a legii la starea de fapt reiesita din probele dosarului, asa incat fata de dispozitiile art. 312 Cod de procedura civila raportat la art. 304 alin. 1 punctul 9 Cod de procedura civila, a admis recursurile formulate de paratele SC E. SA Bucuresti, SC F.D.E. E. „E.D. Transilvania Sud” Brasov si SC F.I.S.E. „E. Serv SA” Bucuresti impotriva sentintei civile nr.1143/25.05.2010 pronuntata de Tribunalul Alba in dosarul nr.2441/107/2009.

Speta zilei:Inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu munca in folosul comunitatii

de

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Ploiesti, la data de 21.01.2010, sub 1142/281/2010, petentul IPJ PRAHOVA a solicitat, in contradictoriu cu intimatul I.I.A., inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii. In motivarea cererii petentul a aratat ca, prin procesul-verbal de contraventie seria PCA,

 

 

2281574/09.10.2007, contravenientul I.I.A. a fost sanctionata contraventional in baza art. 98/4 din OUG 195/2002, cu amenda in cuantum de 39 lei. Petentul a aratat ca amenda nu a fost achitata in termen legal, iar procesul-verbal a fost inaintat catre primaria de domiciliu, comuna Fintanele, judetul Prahova, spre urmarire si incasare, care prin adresa 3940/13.10.2009, a aratat ca intimatul nu are bunuri mobile sau imobile declarate care sa poata fi sechestrate si nici venituri pe care sa se poata infiinta poprire.

In drept, petentul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile OG 2/2001 si ale Legii 352/2006, art. 9 alin. (3). Judecatoria Ploiesti a respins cererea, ca neintemeiata si a avut in vedere urmatoarele considerente: Potrivit art. 9 alin. (3) din OUG 2/2001, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata, pe a carei raza teritoriala s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata. Mai mult, in alin. (5) al aceluiasi articol se precizeaza faptul ca, in cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termenul prevazut la alin. (4), instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, cu acordul acestuia.

Totodata, potrivit art.42 din Constitutie, munca fortata este interzisa, cazurile exceptate fiind in mod clar si limitativ prevazute in alin. (2) al aceluiasi articol.

Prin urmare, obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii se face numai cu acordul acestuia, in caz contrar incalcandu-se dispozitiile constitutionale si ale OG 2//2001. In speta, contravenienta nu si-a exprimat acordul cu privire la inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii acesteia la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul, care a motivat urmatoarele:
Prin decizia Curtii Constitutionale nr 1354/10.12.2008 a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate ridficata de Judecatoria Ploiesti si s-a constatat ca sintagma „cu acordul acestuia” din art 9 din OG nr 2/2001, precum si sintagmele „numai daca exista consimtamantul contravenientului” si „dupa luarea consimtamantului contravenientului” din art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5) lit. b) si respectiv art. 13 din OG 55/2002 sunt neconstitutionale.

Potrivit Curtii Constitutionale, conditionarea de acordul contravenientului a aplicarii sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii lipseste de eficienta sanctiunea aplicata pentru comiterea unei fapte antisociale, avand ca efect exonerarea acestuia de orice sanctiune, in ipoteza in care nu are venituri care sa poata fi urmarite. Astfel, desi contravenientul nu si-a exprimat acordul cu privire la inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii acestuia la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, acest motiv nu putea fi luat in considerare de catre instanta de fond.

Examinand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, in raport cu actele si lucrarile dosarului, precum si dispozitiile legale ce au incidenta in solutionarea prezentei cauze, tribunalul constata ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune in continuare. Este pertinenta sustinerea conform careia acordul contravenientului nu mai este necesar pentru a se dispune inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea obligarii acestuia la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, fata de decizia Curtii Constitutionale nr 1354/10.12.2008.

Este de mentionat si faptul ca, prin decizia 7/2010 a ICCJ, Sectiile Unite s-a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, stabilindu-se urmatoarele: dispozitiile art. 9 alin. (3)–(5) din OG 2/2001, prin raportare la dispozitiile art. 9 alin. (1) si (2) din aceeasi ordonanta si la dispozitiile art. 1 din OG 55/2002, se interpreteaza in sensul admisibilitatii cererilor de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii indiferent daca contraventiile savarsite sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabileste si sanctioneaza contraventiile nu prevede, alternativ cu sanctiunea amenzii, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.

De asemenea, tribunalul retine obligativitatea dispozitiilor art 9 alin. (5) din OG nr 2/2001, conform carora in cazul in care contravenientul nu achita amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

Totusi, desi motivata in temeiul unei prevederi declarate neconstitutionale, solutia primei instante este legala si temeinica, prin raportare la continutul sesizarii recurentei petente. Potrivit art 15 din OG nr 2/2001, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii se pune in executare de catre prima instanta de judecata prin emiterea unui mandat de executare. Mandatul de executare se intocmeste in 4 exemplare si cuprinde: denumirea instantei care l-a emis, data emiterii, numarul si data hotararii care se executa, datele privitoare la persoana contravenientului: numele, prenumele, data si locul nasterii, domiciliul si resedinta, daca este cazul, si codul numeric personal, precum si durata si natura activitatii ce urmeaza sa fie prestata de contravenient.

In ce priveste natura activitatii in folosul comunitatii, se constata ca aceasta trebuie stabilita in mandatul de executare si deci implicit se impune a fi mentionata in hotararea pronuntata, neconstituind alegerea organului de executare ce fel de activitate urmeaza a presta contravenientului.

Desi art. 2 din OG nr 55/2002 stabileste generic activitatile ce pot constitui obiectul sanctiunii ce urmeaza a fi inlocuite, aratandu-se in acest sens ca activitatea in folosul comunitatii se presteaza in domeniul serviciilor publice, pentru intretinerea locurilor de agrement, a parcurilor si a drumurilor, pastrarea curateniei si igienizarea localitatilor, desfasurarea de activitati in folosul caminelor pentru copii si batrani, al orfelinatelor, creselor, gradinitelor, scolilor, spitalelor si al altor asezaminte social-culturale, numai consiliul local al localitatii in care contravenientul isi are domiciliul ori resedinta este cel care stabileste prin hotarare, potrivit prevederilor art. 2, domeniile serviciilor publice si locurile in care contravenientii vor presta activitati in folosul comunitatii.

Instanta de fond a fost lipsita de a posibilitatea de a alege natura activitatii in folosul comunitatii ce urma a fi prestata de catre contravenient, astfel ca inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale nu putea opera, dar nu pentru ca ar fi lipsit acordul contravenientului, ci intrucat prima instanta a fost in imposibilitate de a stabili in concret activitatea ce urma a fi prestata de catre acesta.

In consecinta, organul constatator avea obligatia de a prezenta instantei hotararea consiliului local care sa stabileasca domeniile serviciilor publice si locurile in care contravenientii vor presta activitati in folosul comunitatii pentru ca instanta de fond sa inlocuiasca sanctiunea amenzii cu o sanctiune efectiva si apta de a fi pusa in executare. Drept urmare, nu se poate proceda in mod generic la inlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, ci se impune a fi stabilite, pe langa durata acestei masuri, atat natura acesteia, cat si locul unde urmeaza a fi prestata.

In raport de aceste considerente, tribunalul, constatand ca nu exista niciun motiv de nelegalitate sau de netemeinicie, prevazute de art. 304 pct 1-9 C.proc.civ. si tinand seama de dispozitiile art. 304 indice 1 C.proc.civ., in baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.

Casa de avocatura Coltuc lanseaza rubrica”O speta pe zi”

de

Divorţ.Instanţa competentă  Dosar Nr. 3954 (26.03.2007)Divort.Instanta competentaUltimul domiciliu comun al sotilor a fost în comuna Cernatesti, sat Raznic, jud. Dolj, iar pârâtul locuieste în circumscriptia judecatoriei celui din urma domiciliu comun.

 

 

 

 

 

Potrivit art. 607 C.proc.civ. “Cererea de divort este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul din soti nu mai locuieste în circumscriptia judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea în circumscriptia careia îsi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în tara, este competenta judecatoria în circumscriptia careia îsi are domiciliul reclamantul.”

Normele care determina competenta teritoriala în materie de divort sunt imperative. Prin urmare, potrivit art. 159 si art. 162 C.proc.civ., exceptia de necompetenta teritoriala în materie de divort, fiind de ordine publica, poate fi invocata în tot cursul procesului, la instanta de fond.

Fiind vorba de o competenta teritoriala obligatorie de la care nu se poate deroga si cum în cauza opereaza dispozitiile din partea introductiva a art. 607 din Codul de procedura civila, competenta sa solutioneze cererea de divort este judecatoria în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor, respectiv Judecatoria Filiasi, jud. Dolj, potrivit H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscriptiilor judecatoriilor si parchetelor de pe lânga judecatorii.

Prin actiunea civila înregistrata la 15.02.2007 pe rolul Judecatoriei Craiova, reclamanta O. P. a chemat în judecata pe pârâtul O. V., pentru ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna desfacerea casatoriei încheiata între parti, reclamanta sa-si reia numele avut anterior încheierii casatoriei, sa-i fie încredintata reclamantei spre crestere si educare pe minora O.G.St., nascuta la data de 01.04.1998 si sa fie obligat pârâtul la pensie de întretinere în favoarea minorei.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca relatiile de familie s-au deteriorat treptat, din cauza comportamentului necorespunzator al pârâtului, care obisnuia sa consume bauturi alcoolice, provoca certuri si se manifesta deosebit de violent fata de reclamanta.

Reclamanta a mai aratat ca s-au despartit în fapt în iarna anului 2000, fiind nevoita sa se întoarca în gospodaria parintilor sai din comuna Podari, satul Braniste, data de la care nu au mai reluat convietuirea.

La dosar, reclamanta a depus certificatul de casatorie în original, taxa de timbru, copie certificat de nastere minora, copia sentintei civile nr. 5822/01.06.2004 a Judecatoriei Craiova.

La termenul de azi din sedinta publica, partile au precizat ca ultimul domiciliul comun al sotilor a fost în comuna Cernatesti, sat Raznic, jud. Dolj, unde locuieste pârâtul.

Instanta a invocat exceptia necompetentei teritoriale si a acordat cuvântul asupra exceptiei invocata.

Analizând exceptia invocata, instanta constata ca este întemeiata si urmeaza a fi admisa, pentru urmatoarele considerente:

Ultimul domiciliu comun al sotilor a fost în comuna Cernatesti, sat Raznic, jud. Dolj, iar pârâtul locuieste în circumscriptia judecatoriei celui din urma domiciliu comun.

Potrivit art. 607 C.proc.civ. “Cererea de divort este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca nici unul din soti nu mai locuieste în circumscriptia judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea în circumscriptia careia îsi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în tara, este competenta judecatoria în circumscriptia careia îsi are domiciliul reclamantul.”

Normele care determina competenta teritoriala în materie de divort sunt imperative. Prin urmare, potrivit art. 159 si art. 162 C.proc.civ., exceptia de necompetenta teritoriala în materie de divort, fiind de ordine publica, poate fi invocata în tot cursul procesului, la instanta de fond.

Fiind vorba de o competenta teritoriala obligatorie de la care nu se poate deroga si cum în cauza opereaza dispozitiile din partea introductiva a art. 607 din Codul de procedura civila, competenta sa solutioneze cererea de divort este judecatoria în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor, respectiv Judecatoria Filiasi, jud. Dolj, potrivit H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscriptiilor judecatoriilor si parchetelor de pe lânga judecatorii.

Astfel, având în vedere dispozitiile art. 607 C.proc.civ. coroborate cu art. 158 si art. 159 pct. 3 C.proc.civ., instanta a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Filiasi, jud. Dolj.