Avocat specializat in dreptul penal al afacerilor

O solutie extrem de interesanta:obligă banca să procedeze la modificarea contractului de împrumut, în sensul stabilirii ratelor diminuate proporţional cu veniturile cumulate ale reclamanţilor până la limita a 25% din acestea

de

Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: respinge excepţia lipsei calităţii procesiale pasive invocată de pârâta BCR SA Suc.Vaslui. admite acţiunea formulată de către reclamanţii A.C. şi A G-E. în contradictoriu cu pârâta BCR SA Suc. Vaslui. obligă pârâta să procedeze la modificarea contractului de împrumut, în sensul stabilirii ratelor diminuate proporţional cu veniturile cumulate ale reclamanţilor până la limita a 25% din acestea, începând cu data de 1.07.2010. respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâta SC Suport Colect SA Bucureşti, ca lipsită de obiect.

sursa

http://portal.just.ro/89/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=8900000000038088&id_inst=89

Percheziţii DNA în Bucureşti şi două judeţe.NICULAE-INTERAGRO

de

mascati

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi economice (evaziune fiscală şi spălare de bani), comise în perioada 2008 – 2009.

În cursul zilei de 23 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate în municipiul București și în județele Teleorman şi Prahova, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Potrivit unor surse judiciare, vizat este miliardarul Ioan Niculae, cel care se află deja în închisoare în urma unei condamnări într-un alt dosar. Procurorii au deschis la domiciliul lui Niculae, la sediul Interagro şi la alte societăţi comerciale, precum şi la domeniul de vânătoare al miliardarului

Avocat Drept Penal – Percheziţii DIICOT în Bucureşti şi cinci judeţe, la traficanţi de Xanax şi Diazepam

de

diicot

Joi dimineaţă, procurorii DIICOT efectuează percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, la traficanţi de medicamente. Este vizată o grupare care comercializa ilegal medicamente împotriva depresiei şi anxietăţii, precum Xanax şi Diazepam.

În baza unui mandat eliberat de Curtea de Apel Craiova, procurorii au descins în 14 locaţii din Bucureşti, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Cluj şi Timiş. Medicamentele proveneau şi România, Serbia şi Bulgaria, fiind destinate inclusiv pentru Norvegia. În cauză, anchetatorii colaborează cu autorităţile străine.

UPDATE: Procurorii DIICOT Gorj şi poliţiştii din cadrul SCCO Gorj, sprijiniţi de ofiţeri din cadrul BCCO Craiova, BCCO Timişoara, BCCO Cluj, BCCO Bucureşti şi IPJ Gorj efectuează, joi, 14 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Gorj, Mehedinţi, Dolj, Cluj, Timiş şi Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în cumpărarea şi vânzarea unor medicamente (din ţară şi străinătate – Serbia) de tip Xanax, Rivotril, Diazepam. Medicamentele au în conţinut substanţă activă (alprazolanum), considerată drog de risc. Acestea erau scoase din ţară şi vândute ca droguri în Norvegia.

De asemenea, se efectuează cercetări şi faţă de un avocat din cadrul Baroului Mehedinţi pentru aderare la grup şi complicitate la trafic de droguri de risc. 12 persoane vor fi aduse la audieri.

Grupul infracţional a acţionat în perioada 2014-2015, implicând dealeri de medicamente, farmacişti şi persoane care făceau trafic intern şi internaţional cu medicamente cu conţinut stupefiant de ordinul sutelor de mii de comprimate, realizând beneficii financiare substanţiale.

„La Biroul Teritorial Gorj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost începută urmărirea penală „in rem” cu privire la fapta de trafic ilicit de droguri de risc, constând în aceea că o persoană cunoscută sub apelativul „George” are ca preocupări comercializarea medicamentului Xanax, căutând potenţiali beneficiari din judeţele Mehedinţi şi Gorj. Medicamentul comercializat provine atât din România, cât şi din Republica Serbia şi Bulgaria şi este furnizat în cutii, percepându-se între 25-60Ron/cutie, în raport de concentraţia comprimatelor”, potrivit unui comunicat emis de DIICOT.

Activitatea infracţională este săvârşită de un grup structurat pe paliere, începând cu procurarea, distribuirea, vânzarea şi transportul acestor medicamente din România în Norvegia, unde sunt vândute tot prin intermediul membrilor reţelei. S-a stabilit că procurarea se face de la dealeri de medicamente, care le procură de la depozitele de medicamente din România, după care sunt distribuite la legături din Mehedinţi şi Gorj, care asigură finanţarea şi apoi transportul în afara ţării.

Avocat Penal.Am dosar penal:Percheziţii DNA în Bucureşti şi 3 judeţe, la 3 instituţii publice

de

DNA

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2013 – 2015.

În cursul zilei de 29 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara, Mureș și Cluj, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

Dreptul penal

de

Dreptul penal

 

 

Dreptul penal al afacerilor se adreseaza profesionistilor din activitatea economica si se prezinta ca un drept de sinteza, regrupand calificari penale de drept comun (furt, inselaciune, abuz de incredere, etc.), incriminari din dreptul penal economic si din dreptul financiar sau fiscal.

Oferim consultanta si reprezentare in Dreptul Penal al Afacerilor, atat pentru partea vatamata, cat si pentru partea suspectata, in infractiuni cum ar fi:

  • inselaciuni, fals, uz de fals
  • abuz de incredere, infractiuni economice prevazute de legi speciale
  • evaziune fiscala, infractiuni prevazute de Legea Societatilor Comerciale si Legea Contabilitatii.


Postare de Cabinet De Avocat Coltuc.

Editorial Penal – 03.11.2014. Trimitere fost primar Năvodari CALAPOD TUDOREL

de

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

– CALAPOD TUDOREL, la data faptelor, primar al Orașului Năvodari, pentru comiterea infracțiunilor de:
– două infracțiuni de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora, săvârșită de cei care au atribuții de conducere și de administrare
– două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite

– GULELIS VIOLETA, evaluator autorizat, pentru comiterea infracțiunii de:
– stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora, săvârșită de cei care au atribuții de conducere și de administrare, în forma complicității

– SPONTE STERE, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Năvodari, pentru comiterea infracțiunilor de:
– stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora, săvârșită de cei care au atribuții de conducere și de administrare, în forma complicității,
– abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite

– SURDU MARIAN, la data faptelor consilier local în cadrul Consiliului Local Năvodari , pentru comiterea infracțiunilor de:
– stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora, săvârșită de cei care au atribuții de conducere și de administrare, în forma complicității,
– abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În calitate de primar al orașului Năvodari, în perioada 12.01.2006 – 25.10.2006, inculpatului CALAPOD TUDOREL cu sprijinul inculpatei GULELIS VIOLETA, evaluator autorizat, și a inculpatului SURDU MARIAN, consilier local, a stabilit, cu intenție, o valoare diminuată față de valoarea reală, de doar 11,45 euro/m.p. fără TVA, în cadrul contractului de vânzare – cumpărare din data de 25.10.2006 a suprafeței de 29.962,17 m.p. aparținând domeniului privat al Orașului Năvodari încheiat cu SC HARS SRL Constanța (teren situat, pe malul mării, în zona Mamaia Nord – „Camping Pescăresc”), în condițiile în care valoarea de piață a terenului concesionat, stabilită prin expertiza dispusă în cauză, era de 17,21 euro/m.p. fără TVA la data de 03.07.2006 (data întocmirii Procesului-verbal de negociere de către comisia de licitație pentru vânzarea terenului către SC HARS SRL). În acest fel, a rezultat un prejudiciu adus Consiliului Local Năvodari de 5,76 euro/m.p. fără TVA și total de 172.582,1 euro fără TVA, în scopul obținerii, în favoarea SC HARS SRL Constanța, a aceleiași sume de bani necuvenite. Inculpatul SURDU MARIAN, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Năvodari, la data de 29.05.2006, a inițiat proiectul H.C.L. Năvodari nr. 99/29.05.2006 prin care s-a hotărât însușirea raportului de evaluare a terenului în suprafață de 29.926,17 m.p., ajutându-l astfel, pe primarul orașului Năvodari, să stabilească o valoare diminuată față de valoarea reală, așa cum rezultă din cele descrise mai sus.
Vânzarea terenului suplimentar față de cel din măsurători, de 1.962,17 m.p., identificat în urma măsurătorilor cadastrale ale terenului sus-menționat, s-a făcut, prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu, fără a se desfășura o procedură de licitație publică, din inițiativa inculpaților SURDU MARIAN și CALAPOD TUDOREL, provocându-se un prejudiciu Consiliului Local Năvodari de 11.302,09 euro fără TVA, același fiind și folosul necuvenit adus în favoarea SC HARS SRL Constanța.

În calitate de primar al orașului Năvodari, în perioada 10.11.2006 – 21.03.2007, inculpatul CALAPOD TUDOREL, cu sprijinul inculpatei GULELIS VIOLETA, evaluator autorizat, și al inculpatului SPONTE STERE, consilier local, a stabilit, cu intenție, o valoare diminuată față de valoarea reală, de doar 25 euro/m.p. fără TVA, în cadrul Contractului încheiat cu SC TERRA DEL SOL SRL, având ca obiect terenul în suprafață de 24.600 m.p. din acte și 26.205 m.p. din măsurători, aparținând domeniului privat al orașului Năvodari (teren situat pe malul mării), în condițiile în care valoarea de piață a terenului concesionat, stabilită prin expertiza dispusă în cauză, era de 57,79 euro/m.p. fără TVA, la data de 21.03.2007 (data vânzării către SC TERRA DEL SOL SRL). Astfel, a rezultat un prejudiciu adus Consiliului Local Năvodari de 32,79 euro/m.p. fără TVA și total de 859.261,95 euro fără TVA, în scopul obținerii, în favoarea SC TERRA DEL SOL SRL Constanța, a aceleiași sume de bani necuvenite. Inculpatul SPONTE STERE, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Năvodari, a inițiat proiectul H.C.L. Năvodari nr. 277/21.12.2006 prin care s-a hotărât însușirea raportului de evaluare a terenului în suprafață de 26.205 m.p. ajutându-l astfel, pe primarul orașului Năvodari, să stabilească o valoare diminuată față de valoarea reală, așa cum rezultă din cele descrise mai sus.
Și în acest caz, vânzarea terenului suplimentar față de cel din măsurători, de 1.605 m.p., identificat în urma măsurătorilor cadastrale ale terenului sus-menționat, s-a făcut, prin încălcarea atribuțiunilor de serviciu, fără a se desfășura o procedură de licitație publică, din inițiativa inculpaților SPONTE STERE și CALAPOD TUDOREL, provocându-se un prejudiciu Consiliului Local Năvodari de 52.627,95 euro fără TVA, același fiind și folosul necuvenit adus în favoarea SC TERRA DEL SOL SRL Constanța.

Consiliul Local Năvodari s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 96.592 euro.

În vederea recuperării prejudiciului, s-a instituit sechestru asigurător pe bunurile celor patru inculpați.

Modificarea Codului de procedura penala.Noul cod.Propunere Csm

de

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus modificarea si completarea Codului de procedura penala, aprobat prin Legea nr. 135/2010, in vederea sustinerii acestora ca propuneri de amendamente la proiectul de lege referitor la modificarea Codului de procedura penala, aflat in prezent in procedura parlamentara, dupa cum urmeaza:

La articolul 211, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, respectiv alin. (11) cu urmatorul cuprins:

„ (11) Durata masurii controlului judiciar in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca 1 an, daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda sau inchisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoare mai mare de 5 ani.”

La articolul 216, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, respectiv alin. (11) cu urmatorul cuprins:

„ (11) Durata masurii controlului judiciar pe cautiune in cursul urmaririi penale nu poate sa depaseasca 1 an, daca pedeapsa prevazuta de lege este amenda sau inchisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani, daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoare mai mare de 5 ani.”

La articolul 207, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(2) In termen de 3 zile de la inregistrarea dosarului, judecatorul de camera preliminara verifica din oficiu legalitatea si temeinicia masurii preventive, cu citarea inculpatului. In cazul arestarii preventive si a arestului la domiciliu, verificarea se realizeaza inainte de expirarea duratei masurii preventive.”

La articolul 208, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(4) In tot cursul judecatii, instanta, din oficiu, prin incheiere, verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat mentinerea masurilor preventive dispuse fata de inculpat.”

Pepedese penale extrem de mari:CAB a finalizat dosarul RAFO

de

Omul de afaceri Marian Iancu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti, marti, la 12 ani de inchisoare in dosarul de evaziune fiscala sispalare de bani cunoscut ca “RAFO”, dupa un proces care a durat opt ani.

Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a marit astfel cu doi ani pedeapsa primita de Iancu, in urma judecarii cauzei la Tribunalul Bucuresti.

Fratele omului de afaceri, Octavian Iancu, a primit de asemenea o pedeapsa mai mare, de la 9 la 10 ani. Si Constantin Margarit, condamnat de tribunal la 9 ani, va face tot 10 ani de detentie.

Gheorghita Iancu si Marius Turica au ramas cu pedeapsele de 7 ani date de tribunal. Si Silviu Neacsu a ramas cu pedeapsa initiala, de 3 ani de inchisoare cu suspendare.

Contestare Sechestru Asigurator Penal.Noul Cod

de

(1) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii prevăzute de art. 2522alin. (3) sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, prevăzută de art. 2522alin. (7) sau art. 2523alin. (3), suspectul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, custodele, orice altă persoană interesată, precum şi procurorul pot formula, în cursul procesului penal, contestaţie la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă.

(2) Contestaţia prevăzută la alin. (1) se face în termen de 15 zile de la îndeplinirea actului contestat.

(3) Instanţa soluţionează contestaţia de urgenţă şi cu precădere, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, prin încheiere definitivă.

(4) După soluţionarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestaţie împotriva modului de aducere la îndeplinire a încheierii sau a hotărârii judecătoreşti de valorificare a bunurilor mobile sechestrate prevăzute la alin. (1), se poate face contestaţie potrivit legii civile.

Detalii: http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-252

InfractiunEa de bancruta simpla si bancruta frauduloasa.NCP

de

In noul Cod penal, faptele care constituie infractiunile de bancruta simpla si bancruta frauduloasa sunt identice cu cele din Legea nr. 85/2006. Exista, insa, o exceptie de semnalat, si anume ca actuala reglementare prevede in mod expres ca toate cele trei modalitati de savarsire a bancrutei frauduloase trebuie sa fie comise „in frauda creditorilor“. Anterior, Legea nr. 85/2006 nu prevedea aceasta

cerinta relativ la fapta de a falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori de a ascunde o parte din activul averii acestuia. De asemenea, pedepsele prevazute de Codul penal pentru bancruta simpla (inchisoarea de la 3 luni la un an sau amenda) si pentru bancruta frauduloasa (inchisoarea de la 6 luni la 5 ani) sunt identice cu cele prevazute de Legea nr. 85/2006.

Sub imperiul Codului penal in vigoare, atat in cazul bancrutei simple, cat si in cazul bancrutei frauduloase, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, spre deosebire de vechea reglementare in care actiunea penala putea fi pusa in miscare din oficiu. Plangerea prealabila poate fi formulata exclusiv de persoana vatamata (persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala prin fapta penala) ori de reprezentantul legal al acesteia si poate fi introdusa in termen de trei luni din ziua in care persoana vatamata (ori reprezentantul acesteia) a aflat despre savarsirea faptei.

Partile implicate in procese penale se pot impaca si dupa sesizarea instantei de judecata

de

Partile implicate in procese penale se pot impaca si dupa sesizarea instantei de judecata, a decis, marti, Curtea Constitutionala (CC), care a admis, cu unanimitate de voturi, o exceptie de neconstitutionalitate privind o prevedere din Cod penal, ridicata de Curtea de Apel Galati.

 

 

Exceptia viza articolul 159, alineatul 3, din Codul penal, care prevede ca “impacarea produce efecte numai cu privire la persoanele intre care a intervenit si daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei”.

In urma deliberarilor, CC a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care se aplica tuturor inculpatiilor trimisi in judecata inaintea datei intrarii in vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal si pentru care la acea data momentul citirii actului de sesizare fusese depasit.

Confiscarea versus dreptul de proprietate in dosarele penale

de

Miercuri, 08.10.2014, ora 11.00, avocat Coltuc organizeaza conferinta de presa – Confiscarea versus dreptul de proprietate in dosarele penale.

Confiscarea versus dreptul de proprietate in dosarele penale

Moderatorul conferintei de presa va fi Av. Coltuc Marius. Speakerii conferintei, Av. Palade Bogdan, Av. Opritescu Andreea si Av. Chirita Marinela, colaboratori ai Cabinetului de Avocat Coltuc, vor aborda urmatoarele subiecte:

 

– Poate confiscarea penala sa infranga dreptul de proprietate?

– Statistica dosare DNA/DIICOT pe fiecare judet – Solutii instanta

– Legislatia comunitara si interna pentru spalarea de bani/evaziunea fiscala si confiscarea extinsa

 

Daca sunteti jurnalist si doriti sa participati la conferinta, va rugam sa confirmati prezenta pana marti, 7.10.2014, ora 21:00, la adresa de e-mail: marketing@coltuc.ro sau la numarul de telefon: 0729097122.

 

Despre Cab. Av. Coltuc

Fondat in anul 2005, dupa o indelungata experienta in domeniu, Cabinet Avocat Coltuc a reusit sa se integreze pe deplin in piata juridica din Romania, oferind clientilor sai servicii profesionale prompte si eficiente. Departamente: recuperari creante, litigii, consultanta, registrul comertului, marketing si relatii cu clientii.

 

Persoana de contact:

Adelina Ghita

Tel: 0729097122

marketing@coltuc.ro

Website: www.coltuc.ro

 

Despre Casa de avocatura Coltuc

Cabinet de avocat COLTUC are experienta acumulata in anii de practica a avocaturii la cel mai inalt nivel de profesionalism, pentru a acorda consultanta juridica, asistenta juridică, reprezentare judiciara si extrajudiciara in toate domeniile dreptului.

  • Marius Coltuc – avocat fondator

 

In practica este diferit:ANRP explica situatia despagubirilor acordate cetatenilor romani a caror imobile au fost abandonate in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord sau Tinutul Herta

de

Senatul Romaniei a aprobat, in sedinta din data de data de 30.09.2014, proiectul Legii privind unele masuri pentru accelerarea si finalizarea procesului de solutionare a cererilor formulate in temeiul Legii nr. 9/1998si al Legii nr. 290/2003, acte normative prin care s-au acordat despagubiri catatenilor romani care au abandonat imobile in Bulgaria, Basarabia,Bucovina de Nord sau Tinutul Herta.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvernul Romaniei inca din 26 iunie 2014 si urmeaza sa fie dezbatut in Camera Deputatilor. Dupa aprobare, legea va fi promulgata de catre Presedintele Romaniei, astfel incat noile prevederi sa poata fi aplicate incepand cu anul 2015.

Principalele prevederi ale proiectului de lege sunt urmatoarele:

– Unica masura compensatorie o constituie despagubirile banesti;

– Plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor comisiilor judetene, in transe anuale egale, esalonat, pe o perioada de 5 ani, incepand cu anul 2015;

– Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor va emite titluri de plata care se vor plati de catre Ministerul Finantelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere;

– Sumele aferente despagubirilor se vor majora/actualiza prin decizia Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, cu suma aferenta perioadei cuprinse intre momentul emiterii hotararilor comisiilor judetene si data emiterii deciziei de actualizare;

– Comisiile judetene, respectiv cea a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003 au obligatia de a solutiona, prin hotarare, cererile de acordare a despagubirilor inregistrate si nesolutionate, dupa cum urmeaza:

  • in termen de 9 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de pana la 500 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 18 luni, comisiile care mai au de solutionat un numar intre 501 si 1.000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003;
  • in termen de 36 de luni, comisiile care mai au de solutionat un numar de peste 1000 de cereri depuse in temeiul Legii nr. 9/1998 si Legii nr. 290/2003.

Confiscarea Extinsa In Reglementarea Codului Penal Din 1969.Decizie CCR

de

Prin Incheierea din 21 august 2013, pronuntata in Dosarul nr. 7.494/30/2013, Tribunalul Timis – Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1182din Codul penal din 1969.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul apreciaza ca, prin posibilitatea confiscarii extinse a unor bunuri dobandite anterior intrarii in vigoare a textului de lege, dispozitiile legale criticate contravin principiului neretroactivitatii legii. Arata ca, in masura in care confiscarea extinsa a averii se poate dispune cu privire la bunuri dobandite in urma cu pana la 5 ani, anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 63/2012,lege ce a introdus in Codul penal prevederile art. 1182, aceste dispozitii sunt neconstitutionale, intrucat permit aplicarea cu caracter retroactiv a legii penale. Or, o lege ce permite confiscarea extinsa a averii nu este o lege penala mai favorabila inculpatului si, ca atare, nu poate sa retroactiveze, ci ea se poate aplica numai pentru viitor, pentru bunurile sau averea dobandite ulterior intrarii ei in vigoare.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, in legislatia romana, masura de siguranta a confiscarii extinse a fost introdusa prin Legea nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penalal Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012, lege care reprezinta o transpunere a Deciziei-cadru nr. 2005/212/JAI a Consiliului Uniunii Europene. Conditiile necesare cerute de legislatia interna pentru luarea masurii confiscarii extinse se regasesc si in prevederile art. 3 alin. (2), (3) si (4) din decizia mentionata.

Chiar inainte de modificarea legislativa in domeniul penal, operata prinLegea nr. 63/2012,Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, a subliniat ca reglementarea prezumtiei dobandirii licite a averii nu impiedica legiuitorul primar sau delegat ca, in aplicarea dispozitiilor art. 148 din Constitutie – Integrarea in Uniunea Europeana, sa adopte reglementari care sa permita deplina respectare a legislatiei Uniunii in domeniul luptei impotriva criminalitatii. De altfel, acest obiectiv a fost avut in vedere si de initiatorul propunerii de revizuire a Constitutiei, in mod special cu referire la Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor si a bunurilor avand legatura cu infractiunea, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 68 din 15 martie 2005, care obliga statele membre la luarea masurilor necesare pentru a duce la indeplinire cele stabilite in cuprinsul acestei decizii, in special a unei reduceri a sarcinii probei in ceea ce priveste sursa bunurilor detinute de o persoana condamnata pentru o infractiune care are legatura cu criminalitatea organizata.

Cu privire la natura si scopul institutiei confiscarii, Curtea retine ca, in Comunicarea Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu, COM (2008) 766 final, aceasta mentiona faptul ca pentru a descuraja activitatile de criminalitate organizata este esential ca infractorii sa fie deposedati de produsele infractiunii. Grupurile de criminalitate organizata construiesc retele internationale de mare anvergura si obtin profituri substantiale din diferite activitati cu caracter infractional. Confiscarea si recuperarea activelor detinute de infractori constituie un mod foarte eficient de a combate criminalitatea organizata, orientat in principal spre profit.

Confiscarea impiedica utilizarea averilor infractorilor ca sursa de finantare pentru alte activitati cu caracter infractional, indeparteaza pericolul de a compromite increderea in sistemele financiare si de a corupe societatea legitima. Confiscarea are un caracter disuasiv, deoarece intareste principiul potrivit caruia „criminalitatea nu aduce venituri“. Aceasta ar putea ajuta la eliminarea modelelor negative oferite de infractori comunitatilor locale. In unele cazuri, masurile de confiscare a produselor infractiunii permit urmarirea factorilor de decizie din sanul organizatiilor criminale, care sunt rareori investigati si urmariti penal.

Astfel, in cazul unor infractiuni cu efecte si consecinte grave atat pe plan national, cat si transnational, Curtea observa aparitia unui concept/principiu, potrivit caruia infractiunile nu trebuie sa genereze profit/venituri –„crimes does not pay“.De asemenea, in doctrina s-a retinut ca masura confiscarii averii nu reprezinta nimic altceva decat o optiune de politica penala si un mijloc de represiune si de reeducare a celor care comit astfel de infractiuni. Tot ceea ce reprezinta manifestare specifica crimei organizate ar trebui sa fie inclus in aceasta categorie. Aceasta confiscare se incadreaza in categoria celei de tipul fructum sceleris sau productum sceleris si are ca obiect castigurile financiare obtinute prin activitati infractionale.

Curtea observa ca, potrivitart. 1182dinCodul penal din 1969, pentru luarea masurii confiscarii extinse trebuie indeplinite urmatoarele conditii cumulative: infractiunea savarsita sa fie una din cele prevazute la alin. 1 al art. 118 din Codul penal din 1969; pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea comisa sa fie inchisoarea de 5 ani sau mai mare; fapta sa fie susceptibila sa ii procure un folos material inculpatului; valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de aceasta in mod licit; instanta are convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale de natura celor prevazute la alin. 1 al art. 1182din Codul penal din 1969, ceea ce presupune ca nu s-a probat liceitatea bunurilor.

Curtea retine, astfel, ca dispozitiile criticate vin sa stabileasca masura confiscarii extinse in cazul condamnarii pentru comiterea unor categorii de infractiuni care au caracter grav, prezentand un pericol social relevant si a caror savarsire permite acumularea unor bunuri a caror valoare depaseste in mod vadit veniturile obtinute licit, iar judecatorul are convingerea ca bunurile respective provin din savarsirea aceluiasi tip de infractiuni.

Procedand la efectuarea controlului de constitutionalitate propriu-zis, in ceea ce priveste invocarea prevederilor constitutionale aleart. 16alin. (1), Curtea observa ca autorul exceptiei sustine ca inculpatii care au fost judecati anterior introducerii dispozitiilor criticate in legislatia nationala se afla intr-o situatie net favorabila, dar discriminatorie fata de inculpatii care au avut nesansa de a fi judecati dupa intrarea in vigoare a acestor prevederi, pentru fapte savarsite in aceeasi perioada ca si cei dintai.

Curtea constata ca, prinDecizia nr. 78 din 11 februarie 2014,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014, a solutionat deja aceasta critica. Astfel, instanta de contencios constitutional a constatat ca este posibil ca un coautor sa fie definitiv judecat sub imperiul legii vechi si, pe cale de consecinta, sa nu se dispuna luarea masurii de siguranta a confiscarii extinse, pe cand cu privire la celalalt coautor, care se afla inca in faza procedurilor judiciare, sa se dispuna o astfel de masura. Drept urmare, in masura in care nu ar fi opozabila legea penala mai favorabila, acesta din urma ar fi discriminat sub aspectul tratamentului juridic fara nicio justificare obiectiva si rezonabila fata de primul. Acest rationament al Curtii are in vedere doar situatia in care faptele penale ale coautorilor au fost comise inainte de intrarea in vigoare a dispozitiilor legale criticate.

Curtea retine insa ca autorul prezentei exceptii nu se afla intr-o astfel de situatie, fapta safiind savarsita dupa intrarea in vigoarea Legii nr. 63/2012. Din aceasta perspectiva nu se poate afirma ca o persoana care a savarsit fapta inainte de intrarea in vigoare a dispozitiilor criticate se afla in aceeasi situatie cu cea care a savarsit fapta ulterior intrarii in vigoare a acestor dispozitii. Este evident ca aceste persoane se afla in situatii diferite. Referitor la principiul egalitatii, instanta de contencios constitutional a decis, in mod constant, ca acesta nu inseamna uniformitate, asa incat, daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite tratamentul nu poate fi decat diferit (de exemplu, Decizia nr. 102 din 6 iunie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000). Astfel, celui care a savarsit fapta inainte de intrarea in vigoare a dispozitiilor criticate i se va aplica legea penala mai favorabila, care nu prevedea masura confiscarii extinse, pe cand celui care a savarsit fapta ulterior intrarii in vigoare a acestor dispozitii i se va aplica legea in vigoare la acel moment, adica legea ce prevede masura confiscarii extinse. Prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) sunt pe deplin respectate.

In ceea ce priveste sustinerea potrivit careia normele legale criticate lipsesc de continut prezumtia constitutionala de dobandire licita a averii, Curtea retine ca aceste norme reglementeaza conditiile in care urmeaza sa opereze confiscarea extinsa. In aceasta imprejurare, instanta de contencios constitutional este chemata sa analizeze daca masura confiscarii extinse indeplineste cerintele constitutionalealeart. 44alin. (8) teza a doua referitor la prezumtia caracterului licit al dobandirii averii. Pentru a realiza acest control se impune o analiza a principiului constitutional invocat, pe care Curtea este indrituita sa o realizeze.

In virtutea rolului sau de garant al suprematiei Constitutiei, Curtea nu numai ca poate, dar este singura autoritate care are dreptul si obligatia de a interpreta un text constitutional ori de cate ori se impune si de a evidentia aspecte din legislatie in contradictie cu Legea fundamentala.(Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010). Interpretarea efectuata de Curte trebuie realizata in lumina conditiilor sociale actuale.

Este indiscutabil faptul ca societatea evolueaza, iar noile realitati politice, sociale, economice, culturale trebuie sa fie normate, sa se regaseasca in continutul dreptului pozitiv. Dreptul este viu, astfel ca, odata cu societatea, si el trebuie sa se adapteze modificarilor survenite (a se vedeaDecizia nr. 766 din 15 iunie 2011,publicata inMonitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).

Departe de a fi doar o filosofic doctrinara, teoria „doctrina dreptului viu“(living law concept; diritto vivente)este larg acceptata si aplicata atat la nivelul Curtilor Constitutionale, cat si la nivelul Curtii Europene a Drepturilor Omului. De exemplu:Hotararea din 7 iulie 1989 pronuntata in Cauza Soering impotriva Regatului Unit – „Conventia este un instrument viu, care trebuie interpretat in lumina conditiilor actuale“; Hotararea din 29 aprilie 2002 pronuntata in Cauza Pretty impotriva Regatului Unit – „Curtea trebuie sa aiba o abordare dinamica si flexibila in ceea ce priveste interpretarea Conventiei, care este un instrument viu, orice interpretare trebuind sa fie in concordanta cu obiectivele fundamentale ale acesteia si cu coerenta sistemului apararii drepturilor omului“.

In jurisprudenta sa, concretizata prinDecizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a statuat ca „Drepturile fundamentale consacrate prin Constitutie nu au o existenta abstracta, ele exercitandu-se in corelare si coroborare cu celelalte prevederi constitutionale. Aceasta interdependenta functionala determina atat cadrul in care aceste drepturi se exercita, cat si continutul material concret al acestora“. Astfel, prevederile constitutionale trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu celelalte dispozitii constitutionale in asa fel incat sa promoveze consecventa interna si armonie intre diferitele sale dispozitii. De asemenea, dispozitiile Constitutiei trebuie interpretate sistematic si prin luarea in considerare a finalitatii lor, fara a se absolutiza una dintre acestea, pana la inlaturarea celorlalte la fel de importante (Decizia nr. 566 din 20 decembrie 2004, publicata inMonitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005).

Determinarea continutului prezumtiei dobandirii licite a averii trebuie realizata in lumina criteriilor definite de Curte. Din aceasta perspectiva, Curtea distinge in cuprinsul Legii fundamentale doua categorii de drepturi, si anume drepturi absolute (de exemplu, dreptul la viata si la integritate fizica si psihica), carora autoritatile statului nu le pot aduce atingere in nicio situatie, si drepturi relative, al caror exercitiu poate fi restrans cu respectarea unor anumite conditii.

Curtea retine ca, prin definitie, in ceea ce priveste continutul si intinderea atributelor, dreptul de proprietate nu este neingradit, ci este configurat de dispozitiile legii, care stabilesc limitele exercitiului acestuia si constituie expresia imbinarii interesului individual al titularului cu interesele colective sau generale(Decizia nr. 492 din 21 noiembrie 2013,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 54 din 22 ianuarie 2014). In acelasi timp, prezumtia dobandirii licite a averii constituie una dintre garantiile constitutionale ale dreptului de proprietate. Aceasta prezumtie se intemeiaza si pe principiul general, potrivit caruia orice act sau fapt juridic este licit pana la dovada contrarie, impunand, in ceea ce priveste averea unei persoane, ca dobandirea ilicita a acesteia sa fie dovedita. (Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicata inMonitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008). Prin urmare, de vreme ce dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate comporta anumite limitari, nu se poate pretinde ca o garantie a acestui drept poate avea un caracter absolut. A sustine contrariul duce la situatia in care, desi dreptul principal poate fi supus unor limitari, in unele circumstante, prin aplicarea prezumtiei, el devine absolut.

Asa fiind, in contextul stabilirii faptului ca prezumtia caracterului licit al dobandirii averii nu este o prezumtie absoluta, caracterul relativ al acestei prezumtii nu determina o rasturnare a sarcinii probei, principiulactori incumbit probatioramanand pe deplin aplicabil, Curtea urmeaza sa stabileasca standardul de proba necesar rasturnarii unei prezumtii legale relative. Astfel, Curtea observa ca prezumtiile legale, din punctul de vedere al puterii lor doveditoare, pot fi relative (iuris tantum) si absolute (iuris et de iure).Prezumtiile relative nu stabilesc adevaruri categorice, sustrase oricarei posibilitati de discutie, de corectare sau infirmare, putand fi combatute, asadar, prin proba contrara. Prezumtiile absolute, neadmitand posibilitatea infrangerii lor, creeaza imaginea unor adevaruri absolute, imuabile, dobandite odata si pentru totdeauna si impuse tuturor prin forta unei rostiri legiuitoare.

In doctrina, in privinta sarcinii probei in materia confiscarii, se arata ca aceasta are trasaturi specifice in sensul ca se observa, pe de o parte, o „relaxare“ in ceea ce priveste proba faptelor specifice sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea, iar, pe de alta parte, o „divizare“ a sarcinii probei, cel in cauza avand posibilitatea de a dovedi caracterul licit al bunurilor pe care le detine. Curtea retine, insa, ca „relaxarea“ se refera doar la probarea faptelor sau a actelor de natura celor care au atras condamnarea,art. 1182alin. 2 lit. b) din Codul penal din 1969 stabilind ca instanta trebuie sa isi formeze convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale, fara a fi nevoie de pronuntarea unei hotarari de condamnare pentru aceste fapte, si nicidecum ca aceasta „relaxare“ se refera la dovedirea caracterului ilicit al bunurilor dobandite.

Tot doctrina a subliniat ca prezumtia dobandirii licite a averii reprezinta o aplicatie a prezumtiei de nevinovatie. Din aceasta perspectiva, urmand a stabili natura masurii confiscarii extinse, Curtea constata ca institutia confiscarii extinse nu este altceva decat o forma a masurii de siguranta a confiscarii. In sistemul sanctiunilor de drept penal s-a impus necesitatea ca, alaturi de mijloacele de constrangere cu caracter represiv, sa se instituie si un cadru complementar, respectiv cel al masurilor de siguranta. Acestea sunt destinate sa preintampine savarsirea altor fapte penale prin inlaturarea starilor de pericol care au provocat luarea lor. Masurile de siguranta, intre care se regaseste si masura confiscarii extinse, au, in sfera categoriilor juridice, caracterul de sanctiuni de drept penal, in conformitate cu prevederileart. 2din Codul penal, deoarece pot fi dispuse numai fata de persoanele care au savarsit fapte penale, chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa, conform art. 107 alin. (2) si (3) din Codul penal. De altfel, si Curtea Constitutionala a statuat ca incidenta aplicarii lor nu este determinata de existenta raspunderii penale pentru fapta savarsita, ci de existenta starii de pericol relevata de acea fapta (Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul unei persoane urmarite penal de a fi prezumata nevinovata si de a obliga acuzarea sa suporte sarcina de a proba afirmatiile indreptate impotriva sa intra sub incidenta notiunii generale de proces echitabil(Hotararea din 17 decembrie 1996,pronuntata in Cauza Saunders impotriva Regatului Unit, pct. 68). Acest drept nu este insa absolut, intrucat orice sistem juridic opereaza cu prezumtii de fapt sau de drept, la care conventia nu se opune in principiu atat timp cat statele contractante nu incalca anumite limite, tinand seama de gravitatea mizei in cauza si respectand dreptul la aparare (Hotararea din 7 octombrie 1988, pronuntata in Cauza Salabiaku impotriva Frantei, pct. 28).

Astfel, in ceea ce priveste masura confiscarii extinse, in vederea stabilirii standardului de proba, Curtea Constitutionala retine ca nu trebuie plecat de la premisa ca prezumtia dobandirii licite a averii poate fi rasturnata doar prin probe, respectiv prin probarea faptului ca bunurile in cauza provin din comiterea de infractiuni. Daca aceasta ar fi abordarea, confiscarea extinsa ar fi lipsita de orice ratiune de a exista, caci daca se ajunge la probarea fiecarui act infractional din care provin anumite bunuri, se va ajunge si la condamnarea autorului pentru aceste acte, si deci la confiscarea speciala a bunurilor astfel obtinute, nemaigasindu-si utilitatea masura confiscarii extinse. Prin urmare, o prezumtie legala relativa poate fi rasturnata nu doar prin probe, ci si prin prezumtii simple, fapt statuat si in doctrina. De altfel, prinDecizia nr. 85 din 3 septembrie 1996,publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 211 din 6 septembrie 1996, instanta de contencios constitutional a statuat ca prezumtia instituita de alin. (8) al art. 44 din Constitutie nu impiedica cercetarea caracterului ilicit al dobandirii averii, ceea ce inseamna ca aceasta prezumtie nu este una absoluta.

Daca s-ar accepta teza caracterului absolut al prezumtiei dobandirii licite a averii, contrar prevederilor constitutionale, s-ar ajunge la negarea intereselor legitime ale societatii in ansamblu, careia statul este tinut sa ii acorde ocrotire, cu consecinta ruperii echilibrului ce trebuie sa existe intre interesul general al societatii si interesele legitime ale fiecarei persoane. De asemenea, Curtea observa ca masura confiscarii extinse se poate dispune in legatura cu savarsirea unor infractiuni grave, susceptibile sa procure si sa genereze foloase materiale ilicite, infractiuni a caror savarsire reprezinta scopul grupurilor infractionale organizate si care se inscriu in fenomenul criminalitatii organizate. In acest context, absolutizarea prezumtiei dobandirii licite a averii ar presupune o veritabila„probatio diabolica“in sarcina organelor judiciare.

Curtea retine ca folosirea de prezumtii in cadrul procedurilor de confiscare este recunoscuta si la nivelul instantei de la Strasbourg, dar ea trebuie sa fie insotita de anumite garantii, ce vin sa protejeze drepturile apararii. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca fiecare sistem juridic recunoaste prezumtiile de fapt sau de drept. Conventia in mod evident nu interzice astfel de prezumtii, in principiu. Cu toate acestea, dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor lor presupune existenta unei garantii judiciare eficiente(Decizia din 5 iulie 2001,pronuntata in Cauza Arcuri impotriva Italiei). Astfel, din jurisprudenta europeana (Hotararea din 23 septembrie 2008, pronuntata in Cauza Grayson si Barnham impotriva Regatului Unit, paragraful 45;Hotararea din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Phillips impotriva Regatului Unit, paragrafele 42 si 43;Decizia din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Arcuri impotriva Italiei; Decizia din 27 iunie 2002, pronuntata in Cauza Butler impotriva Regatului Unit) se desprinde necesitatea existentei urmatoarelor garantii: evaluarea trebuie facuta de catre o instanta in cadrul unei proceduri judiciare, ce include o audiere publica; apararea trebuie sa aiba acces la dosarul cauzei/comunicarea in avans a argumentelor acuzarii; persoanele in cauza trebuie sa aiba posibilitatea sa administreze probe, sa ridice obiectiile si sa prezinte dovezile (fie ele marturii documentare sau verbale) pe care le considera necesare; prezumtiile pe care acuzarea se bazeaza sa nu fie absolute, astfel incat ele sa poata fi rasturnate de inculpat.

Prin urmare, instanta europeana a statuat ca aplicarea practica a diverselor dispozitii nationale, care permit confiscarea extinsa, este compatibila cu notiunea de proces echitabil, cu prezumtia de nevinovatie, cu protectia proprietatii, si include confiscarea in cadrul pedepselor penale la care se referaart. 7din Conventie. A se vedea in acest sens Hotararea din 23 septembrie 2008, pronuntata in Cauza Grayson si Barnham impotriva Regatului Unit, paragraful 45, Hotararea din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Phillips impotriva Regatului Unit, paragrafele 42 si 43, Hotararea din 1 martie 2007, pronuntata in Cauza Geerings impotriva Olandei, paragraful 44, precum si Hotararea din 10 mai 2012, pronuntata in Cauza Sud Fondi – S.R.L. si altii impotriva Italiei, paragraful 52.

Curtea constata ca dispozitiile privind confiscarea extinsa, introduse in legislatia romana prin Legea nr. 63/2012, reglementeaza garantiile relevate in jurisprudenta curtii europene. Astfel, masura confiscarii extinse este dispusa de catre o instanta judecatoreasca, pe baza convingerii proprii ca bunurile supuse confiscarii provin din activitati infractionale, formate in urma parcurgerii unei proceduri judiciare publice, in cadrul careia persoanele in cauza au acces la dosar si la argumentele acuzarii si au posibilitatea sa propuna probe si sa prezinte dovezile pe care le considera necesare.

Pentru considerentele prezentate mai sus, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilorart. 44alin. (8) din Legea fundamentala.

Referitor la critica autorului exceptiei, potrivit careia dispozitiile supuse controlului de constitutionalitate permit aplicarea cu caracter retroactiv a masurii confiscarii extinse, cu incalcareaart. 15alin. (2) din Constitutie, atat timp cat aceasta se aplica unor bunuri dobandite in urma cu pana la 5 ani, dar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 63/2012, Curtea retine ca prin Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicata inMonitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014, a statuat ca: „sub incidenta reglementarii constitutionale consacrate de art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contraventionale mai favorabile pot intra numai normele de drept penal material (substantial) si nicidecum cele de drept penal procedural care sunt de imediata aplicare. Dreptul penal cuprinde ansamblul normelor juridice prin care se stabileste ce fapte constituie infractiuni, sanctiunea ce urmeaza a fi adoptata (aplicata) in cazul savarsirii infractiunii, conditiile in care statul poate trage la raspundere penala persoanele care savarsesc infractiuni, precum si conditiile in care urmeaza sa fie executate pedepsele si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii unor fapte penale. Prin lege penala se intelege o norma de drept substantial sau material cu un continut normativ propriu-zis, adica o norma care stabileste conduite, fapte, actiuni ale subiectilor intr-un raport juridic, in timp ce prin expresia referitoare la dreptul procesual ori procedural se exprima categoria normelor juridice care cuprind in continutul lor proceduri, modalitati sau mijloace prin care se aplica normele dreptului substantial.

Prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constitutionala, referindu-se la criteriile de delimitare ale normelor de drept penal de cele de procedura penala, a constatat ca «asezarea acestor norme in Codul penal sau inCodul de procedura penala nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor». Drept urmare, ceea ce prevaleaza in stabilirea acestui caracter consta in obiectul de reglementare, scopul si rezultatul la care conduce norma pusa in discutie. Astfel, daca se ia in considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se constata ca art. 1182alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 este o norma referitoare la confiscarea speciala, putand fi incadrata in categoria normelor de drept substantial si nu in categoria celor de procedura penala, deoarece in art. 2 din Codul penal din 1969 se arata ca legea penala prevede si masurile ce se pot lua in cazul savarsirii de infractiuni. Or, masura de siguranta a confiscarii extinse este una dintre acestea. Totodata, nu poate fi inlaturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la inlaturarea unei stari de pericol si la preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de legea penala. In consecinta, masura de siguranta a confiscarii extinse este o norma de drept penal material.“

Curtea constata existenta unei deosebiri intre situatia ce a stat la baza pronuntarii Deciziei nr. 78/2014 si prezenta cauza. Astfel, in prima cauza infractiunile au fost savarsite inainte de intrarea in vigoare aLegii nr. 63/2012, pe cand, in prezenta cauza, infractiunile au fost savarsite dupa intrarea in vigoare a legii referitoare la confiscarea extinsa. De asemenea, cele doua cauze difera si din perspectiva formularii criticilor de neconstitutionalitate, in cauza de fata, autorul invocand neconstitutionalitatea prevederii care permite confiscarea extinsa a bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012, chiar daca faptele pentru care este cercetat au fost comise dupa aceasta data, respectiv dupa 22 aprilie 2012.

In doctrina s-a retinut ca masura de siguranta a confiscarii extinse poate fi aplicata doar daca atat infractiunea care a determinat condamnarea, cat si actele anterioare acesteia din care provin bunurile ce fac obiectul confiscarii extinse au fost comise dupa intrarea in vigoare a dispozitiilorLegii nr. 63/2012.

Curtea retine ca principiul neretroactivitatii legii isi gaseste justificarea si are rolul de a asigura stabilitatea si securitatea raporturilor juridice. Prin urmare numai o norma previzibila poate determina in mod clar conduita subiectilor de drept, destinatari ai legii. Tocmai de aceea, doctrina a statuat ca o lege, odata adoptata, produce si trebuie sa produca efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplul motiv ca legea se adreseaza subiectelor de drept, permitand sau interzicand si, bineinteles, sanctionand atitudinile deviante. Este absurd sa se pretinda unui subiect de drept sa raspunda pentru comportamente si o conduita pe care a avut-o anterior intrarii in vigoare a unei legi care reglementeaza aceasta conduita. Subiectul de drept nu putea sa prevada ce va reglementa legiuitorul, iar comportamentul sau este normal si firesc daca se desfasoara in cadrul ordinii de drept in vigoare.

In considerarea celor de mai sus si avand in vedere jurisprudenta instantei de contencios constitutional care califica confiscarea extinsa ca institutie de drept material, Curtea constata ca norma legala criticata nu poate retroactiva nici cu privire la confiscarea bunurilor dobandite inainte de intrarea ei in vigoare, chiar daca infractiunile pentru care s-a dispus condamnarea sunt comise dupa aceasta data. Daca s-ar dispune masura confiscarii extinse pentru bunurile dobandite inainte de intrarea in vigoare aLegii nr. 63/2012,s-ar incalca principiul neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie.

In concluzie, Curtea constata ca normele legale criticate sunt constitutionale in masura in care confiscarea extinsa nu se aplica bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012.

Astfel, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ioan Savu in Dosarul nr. 7.494/30/2013 al Tribunalului Timis – Sectia penala si a constatat ca dispozitiile art. 1182alin. 2 lit. a) din Codul penal din 1969 sunt constitutionale in masura in care confiscarea extinsa nu se aplica asupra bunurilor dobandite inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

AVOCAT COLTUC PENAL:Cererea de reexaminare a proiectului care abroga art. 276 din Codul penal a fost respinsa

de

Alba Iulia • Alexandria • Arad • Bacau • Baia Mare • Bistrita • Botosani • Braila • Brasov • Bucuresti • Buzau • Calarasi • Caransebes • Cluj Napoca • Constanta • Covasna • Craiova • Drobeta Turnu Severin • Focsani • Galati • Giurgiu • Hunedoara • Iasi • Miercurea Ciuc • Oradea • Piatra Neamt • Pitesti • Ploiesti • Ramnicu Valcea • Satu Mare • Sibiu • Slatina • Slobozia • Suceava • Targoviste • Targu Jiu • Targu Mures • Timisoara • Tulcea • Vaslui

https://www.google.ro/maps/uv?hl=ro&pb=!1s0x40b1ff9e0108ca45:0xe8e326b2390a235a!2m5!2m2!1i80!2i80!3m1!2i100!3m1!7e1!4shttps://plus.google.com/104580095601763669486/photos?hl%3Dro%26socfid%3Dweb:lu:kp:placepageimage%26socpid%3D1!5savocat+coltuc+-+C%C4%83utare+Google&sa=X&ei=D8YGVN7gIcK-O8e2gaAD&sqi=2&ved=0CIEBEKIqMAo

Senatorii au respins, marti, cererea de reexaminare prin care presedintele Traian Basescu solicita mentinerea in noul Cod Penal a articolului prin care se incrimineaza presiunile asupra justitiei.

Membrii Comisiei juridice si-au mentinut punctul de vedere potrivit caruia au considerat necesara abrogarea articolului 276 avand in vedere ca, asa cum este formulat textul in vigoare, declaratiile oricarei persoane ar putea fi interpretate ca fiind o presiune la adresa unui judecator sau a unui alt organ de urmarire penala, dandu-de in acest fel posibilitatea pronuntarii unor solutii arbitrare care sa aduca atingere libertatii de exprimare.

Senatul a dezbatut cererea de reexaminare, pe care a respins-o cu 93 de voturi ”pentru”, 10 voturi ”impotriva” si doua abtineri, in calitate de prima Camera sesizata.

Propunerea legislativa pentru abrogarea art. 276 din Legea 286/2009 privind Codul Penala fost initiata de mai multi parlamentari PNL, printre care Crin Antonescu, Sebastian Grapa, Akos Mora, Marius Obreja, Ion Popa, Ovidiu Saghian, Dorin Paran, Stefan Tomoioaga, Mircea Dolha, Mihai Dontu, Relu Fenechiu, Alina Gorghiu, Dan Motreanu, Eugen Nicolaescu, Cristina Pocora, Petre Roman, Adrian Scutaru si Radu Zlati.

Amenda penala in Noul Cod Penal: Prevederi din Codul penal. Ce trebuie să reţinem?

de

Reglementările date prin articolele 61 şi următoarele prevăd că amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului.

https://www.google.ro/maps/uv?hl=ro&pb=!1s0x40b1ff9e0108ca45:0xe8e326b2390a235a!2m5!2m2!1i80!2i80!3m1!2i100!3m1!7e1!4shttps://plus.google.com/104580095601763669486/photos?hl%3Dro%26socfid%3Dweb:lu:kp:placepageimage%26socpid%3D1!5savocat+coltuc+-+C%C4%83utare+Google&sa=X&ei=D8YGVN7gIcK-O8e2gaAD&sqi=2&ved=0CIEBEKIqMAo
Alba Iulia • Alexandria • Arad • Bacau • Baia Mare • Bistrita • Botosani • Braila • Brasov • Bucuresti • Buzau • Calarasi • Caransebes • Cluj Napoca • Constanta • Covasna • Craiova • Drobeta Turnu Severin • Focsani • Galati • Giurgiu • Hunedoara • Iasi • Miercurea Ciuc • Oradea • Piatra Neamt • Pitesti • Ploiesti • Ramnicu Valcea • Satu Mare • Sibiu • Slatina • Slobozia • Suceava • Targoviste • Targu Jiu • Targu Mures • Timisoara • Tulcea • Vaslui

 

 

Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 şi 500 de lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 şi 400 de zile.

Revine instanţei să stabilească numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.

Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse, potrivit art. 61 alin. (4), între:

a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;

b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;

c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de doi ani.

Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.

Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă.

Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii

Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii se poate aplica şi pedeapsa amenzii.

Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.

La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii

Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o singură pedeapsă.

În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile arătate mai sus, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii

În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.

Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea pedepsei închisorii.

Executarea muncii în folosul comunităţii încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.

Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.

Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei

Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Dacă noul Cod penal prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni

Potrivit art. 39 din noul Cod penal, în caz de concurs de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).

Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu zece ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală

de

Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 115/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 11286/107/2012, a fost condamnat inculpatul B.E.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 82 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate, în cursul termenului de încercare.

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea ei definitivă, către I.P.J. Alba în vederea anulării permisului de conducere auto al inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 330 RON, din care 30 RON în faza de urmărire penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpatul B.E.V., funcţionar public în cadrul Penitenciarului Aiud, a fost oprit în trafic în seara de 22 mai 2012 la un control de rutină şi fiindcă emana miros de alcool, a fost testat la ora 20.00 cu aparatul alcooltest; întrucât rezultatul a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul a fost condus la Spitalul Municipiului Aiud, unde i s-a recoltat la ora 22.00 o probă de sânge, iar la ora 22.00, a doua proba de sânge. Conform buletinului de analiza toxicologică-alcoolemie din 28 mai 20012 întocmit la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba, valoarea alcoolemiei inculpatului în momentul recoltării primei probe a fost de 1,00 g‰, iar la momentul recoltării celei de a doua, de 0,85 g‰.

Testarea inculpatului cu aparatul alcotest s-a făcut în prezenţa martorilor asistenţi, T.E. şi D.F. şi tot în prezenţa acestora, inculpatul a declarat lucrătorilor de poliţie că a consumat în jurul orelor 17.00, două sticle cu bere a câte 500 ml.

Acelaşi consum de băuturi alcoolice a fost declarat de inculpat şi la spital, în momentul examinării sale clinice, fiind consemnat de medic în buletinul de examinare clinică, însoţitor al prelevării probelor biologice.

Întrucât, ulterior începerii cercetărilor penale în cauză, inculpatul a modificat aspectele referitoare la consumul de alcool şi intervalul orar, s-a efectuat expertiza de calcul retroactiv a alcoolemiei, întocmindu-se două rapoarte de expertiză, unul conform declaraţiei iniţiale a inculpatului şi în care s-a concluzionat că la ora evenimentului rutier alcoolemia inculpatului avea o valoare teoretică aproximativ de 1,30 g‰ şi un al doilea raport de expertiză întocmit pe baza declaraţiei ulterioare a inculpatului şi în care s-a concluzionat că la ora evenimentului rutier, valoarea teoretică a alcoolemie era apropiată de 0,40 g‰.

Starea de fapt menţionată mai sus rezultă din probele aflate la dosarul cauzei, probe administrate în faza de urmărire penală şi în cea a cercetării judecătoreşti, şi anume: proces-verbal de constatare a infracţiunii şi lămuririle date în instanţă de agentul constatator P.V.; rezultatul testării cu aparatul alcotest; buletinul de examinare clinică însoţitor al prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei; proces-verbal de prelevare a probelor de sânge; buletinul de analize toxicologică alcoolemie din 28 mai 2012 întocmit la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba; rapoartele de expertiză medico-legală din 27 iulie 2012 întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj Napoca; declaraţiile martorilor asistenţi; declaraţiile inculpatului.

Pe baza aceste probe instanţa a reţinut că inculpatul B.E.V. a condus în seara de 22 mai 2012 pe str. A.I. din localitatea Unirea autovehiculul marca V. în timp ce avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g‰.

În drept, fapta inculpatului constituie de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană cu o alcoolemie peste limita legală, prevăzut de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

S-a reţinut existenţa infracţiunii, luând în considerare raportul de expertiză în care calculul retroactiv e indicat pentru ora evenimentului rutier o alcoolemie a inculpatului mai mare de 0,80 g‰, cu o valoare teoretică aproximativ de 1,30 g‰ deoarece este ştiut faptul că valoarea alcoolemiei stabilită prin probe biologice în mg/l alcoolul pur în sânge este dublul valorii alcoolemiei stabilită cu aparatul alcooltest în mg/l alcool pur în aerul expirat, ori aparatul alcooltest a afişat valoarea de 0,64 mg/l adică 1/2 din 1,30.

Chiar dacă în niciuna dintre declaraţii, inculpatul nu a fost sincer, în prima a minimalizat cantitatea de alcool consumată, de frică, ceea ce era firesc, declarând un consum mai redus decât cel real; în cea de-a doua declaraţie, însă inculpatul dă nişte date referitoare la tipul băuturii alcoolice consumate, cantitatea acesteia, intervalul orar şi aportul alimentar care se „potrivesc” atât de bine, încât valoarea teoretică a alcoolemiei coboară mult sub limita de 0,80 g‰.

Conform menţiunii făcute de comisia medicală, rezultatul expertizei este condiţionat de verosimilitatea şi certitudinea probării datelor luate în calcul; ori inculpatul nu a putut proba consumul alimentelor şi alcoolului declarat ulterior şi, totodată, a doua declaraţie nu este nici verosimilă, deoarece este greu de crezut că într-o jumătate de oră, 19.30-20.00, a consumat un grătar din carne de porc, 3-4 mici, 2 sarmale, brânză şi un litru de vin, la ora 20.00, s-a urcat în autoturism, iar în 5 minute a ajuns de la Aiud la Unirea.

Prin urmare, cea de a doua declaraţie a inculpatului fiind neverosimilă, instanţa a înlăturat raportul de expertiză medico-legală care a avut în vedere respectiva declaraţie.

Constatând îndeplinite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.E.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală, prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, şi în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia conform art. 81 C. pen. apreciind că în raport de persoana inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevederilor de art. 71 alin. (2) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Totodată, s-a atras inculpatului atenţia asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate, în cursul termenului de încercare şi se s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, după rămânerea ei definitivă, către I.P.J. Alba, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul B.E.V.

Prin decizia penală nr. 134/A din data de 05 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul B.E.V. împotriva sentinţei penale nr. 115/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 11286/107/2012, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind durata termenului de încercare şi, procedând la o nouă judecată în aceste limite, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.

Instanţa de apel a reţinut că pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei este bine proporţionalizată, fiind de natură a asigura realizarea scopului şi îndeplinirea funcţiilor pedepsei.

Între ceea ce spune hotărârea prin conţinutul ei şi piesele aflate la dosarul cauzei nu există contradicţie evidentă, de necontroversat, de natură a justifica existenţa unei erori grave de fapt, care a avut drept consecinţă greşita condamnare a inculpatului, în condiţiile în care atât rezultatul testării cu aparatul alcooltest, cât şi buletinul de analiză toxicologică, precum şi raportul de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei stabilesc că la ora evenimentului rutier inculpatul avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g‰.

Luând în considerare persoana inculpatului, circumstanţele reale ale cauzei din care rezultă că inculpatul a periclitat siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 181 C. pen., fapta prezentând pericolul social al unei infracţiuni.

Ţinând seama de cele de mai sus, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 10 alin. (1) lit. b) sau b1) C. proc. pen., criticile inculpatului sunt nefondate şi nu se impune achitarea acestuia, iar critica Parchetului privind majorarea pedepsei este neîntemeiată.

S-a reţinut că în cauză, critica Parchetului privind greşita calculare a termenului de încercare, respectiv 4 ani, este întemeiată, deoarece în temeiul art. 82 alin. (1) C. pen. durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În cauză durata termenului de încercare este de 3 ani, deoarece cuantumul pedepsei închisorii aplicate este de 1 an.

În limita acestei critici, favorabilă inculpatului, apelul a fost admis.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.E.V., acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 38510 C. proc. pen.

Prin recursul declarat, s-au invocat cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172, pct. 12 şi pct. 13 C. proc. pen., solicitându-se achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b), iar, în subsidiar, art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Totodată, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, sub aspectul limitelor de pedeapsă.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În cauză, motivele de recurs invocate de apărare, deşi au fost subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 3859alin. (1) pct. 172, 12 şi 13 C. proc. pen., nu se circumscriu acestor temeiuri de casare, care au fost modificate în mod expres de Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, textul art. 3859 C. proc. pen. are următorul cuprins: pct. 172 – când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii; pct. 12- când nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii; pct. 13 – când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cauză, apărarea a solicitat, în realitate, să se constate lipsa trăsăturilor esenţiale ale unei infracţiuni, respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală sau, în subsidiar, că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Raportat la conţinutul temeiurilor de casare invocate, instanţa de recurs constată că apărările inculpatului nu pot fi analizate în limitele actualelor cazuri de casare, dat fiind că nu s-a criticat lipsa vreunui element constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Din perspectiva legalităţii hotărârii, instanţa de recurs constată că s-a reţinut în mod corect că fapta inculpatului prezintă pericolul social al unei infracţiuni, fiind prevăzută de legea penală.

Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunii de către inculpat, instanţa de recurs constată că nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile.

Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului B.E., prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 se regăseşte încriminată în C. pen. actual, în art. 336 alin. (1), care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau amenda.

În ce priveşte pedeapsa principală, este adevărat că în abstract aceasta apare mai favorabilă, sub aspectul prevederii alternative a amenzii, însă, în concret, în raport cu proporţionalitatea pedepsei aplicată inculpatului, cuantumul acesteia, de 1 an închisoare, fiind orientat la minimul special prevăzut de lege, instanţa de recurs constată că nu s-ar produce un efect favorabil în raport cu norma de incriminare actuală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.E.V. împotriva deciziei penale nr. 134/A din data de 05 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.E.V. împotriva deciziei penale nr. 134/A din data de 05 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 martie 2014.

https://www.google.ro/maps/uv?hl=ro&pb=!1s0x40b1ff9e0108ca45:0xe8e326b2390a235a!2m5!2m2!1i80!2i80!3m1!2i100!3m1!7e1!4shttps://plus.google.com/104580095601763669486/photos?hl%3Dro%26socfid%3Dweb:lu:kp:placepageimage%26socpid%3D1!5savocat+coltuc+-+C%C4%83utare+Google&sa=X&ei=D8YGVN7gIcK-O8e2gaAD&sqi=2&ved=0CIEBEKIqMAo

Totul despre confiscarea extinsa explicatie avocat penalist Coltuc Marius Vicentiu

de

Legislatia europeana

Se intampla in decembrie 2013.

Raportul-directivă pentru confiscarea extinsă a averilor dobândite prin infracţiuni, întocmit de europarlamentarul PDLMonica Macovei, a obţinut votul covârşitor al membrilor Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European.

Dintre cei 47 de membri ai comisie LIBE, 44 au votat pentru raportul europarlamentarului roman, un membru a votat împotrivă, iar altul s-a abţinut. Macovei, autoarea raportului şi membră a comisiei, nu a votat.

Urmează votul în Consiliu şi în plenul Parlamentului European din februarie 2014, care e o formalitate. Etapele cele mai grele ale raportorului Macovei au fost negocierile tripartite cu experţii Comisiei Europeane – Consiliului UE – Parlamentului European, acceptarea unor amendamente, apoi votul în Comisia LIBE, de ieri.

Cel mai probabil, directiva confiscării extinse va intra în vigoare înainte de alegerile europarlamentare din luna mai 2014, iar ţările membre UE au la dispoziţie 30 de luni pentru a-şi armoniza legislaţia cu noua directivă.

Această nouă directivă a UE pune în pericol averile obţinute prin infracţiuni de către politicienii români şi de clientela lor.

Cum este acum legislaţia în România

Confiscarea extinsă există şi în actuala legislaţie românească, însă are o procedură greoaie, ineficientă, condiţionată de existenţa unei condamnări de minim 4 ani închisoare.

Pentru a putea fi aplicată confiscarea extinsă, Parchetele din România trebuie să aibă un aparat instituţional propriu, care să se ocupe de identificarea bunurilor şi de punerea lor sub sechestrul, iar instanţele de judecată nu ar trebui să ridice sechestrul asigurator.

De asemenea, specialiştii susţin că, pentru eficientizarea recuperării bunurilor provenite din infracţiuni, trebuie desprins de Ministerul Justiţiei, adică de subordonarea politică, Oficiul de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor Provenite din Infracţiuni. Înstituţia poate obţine, in  vreo opt ore susţin specialiştii, informaţii despre bunurile oricărui român atât din ţară, cât şi din străinătate.

Confiscarea extinsă

(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:

a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;

b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;

c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;

d) infracţiunea de spălare a banilor;

e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;

f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;

g) constituirea unui grup infracţional organizat;

h) infracţiuni contra patrimoniului;

i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;

j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;

k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri;

l) infracţiuni privind jocurile de noroc;

m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;

n) infracţiuni de evaziune fiscală;

o) infracţiuni privind regimul vamal;

p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;

q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;

b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).

(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.

(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.

(5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.

(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.

(8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.

În România, ca şi în alte state membre ale UE, avem coduri, legi, ordonanţe, dar şi dispoziţii constituţionale şi standarde CEDO în materia supusă dezbaterilor noastre de astăzi. Există oare contradicţii între acestea? Au existat şi opinii în acest sens. Probleme legate de sarcina probei, de prezumţia dobândirii licite a averilor şi altele au generat interpretări diverse şi abordări diferite. Sunt direct interesat de concluziile discuţiilor care vor avea loc în cadrul sesiunilor de lucru în legătură cu aceste probleme pe care în mod corect le-aţi identificat şi le-aţi inclus în agenda întâlnirii. Cred că procurorii trebuie să aplice legile existente, cu respectarea drepturilor omului, dar să lase în seama judecătorilor şi, de ce nu, a politicienilor analizele problemelor de constituţionalitate ce pot fi identificate sau uneori imaginate.

Relativ recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o primă  decizie definitivă în materia confiscării extinse, în cauză nefiind invocată de către părţi sau de către instanţă nici o excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 1922/5 iunie 2013 pronunţată în dosarul nr. 904/36/2012 , instanţa supremă a admis recursul declarat de procuror  şi a dispus confiscarea extinsă a două imobile obţinute de către inculpat cu credit ipotecar, întrucât veniturile lunare obţinute de acesta pe parcursul a patru ani au fost inferioare cuantumului lunar al ratelor plătite în aceeaşi perioadă.

Cred că trebuie să avem în vedere nu doar prevederea constituţională potrivit căreia „ Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al averii se prezumă” sau formularea Curţii Constituţionale privind reducerea sarcinii probei în ceea ce priveşte sursa bunurilor deţinute de o persoană condamnată pentru o infracţiune ce are legătură cu criminalitatea organizată.

În ceea ce priveşte compatibilitatea confiscării extinse cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, putem şi trebuie să avem în vedere, în principal, standardele privind dreptul la un proces echitabil – art.6 paragraful 1, prezumţia de nevinovăţie – art.6 paragraful 2 şi protecţia proprietăţii – art. 1 din Protocolul nr. 1.

Analiza jurisprudenţei CEDO (voi menţiona doar două cauze deosebit de importante şi anume: Grayson şi Barnham împotriva Regatului Unit şi Phillips împotriva Regatului Unit) arată în mod clar faptul că aplicarea practică a diverselor dispoziţii naţionale care nu numai că permit confiscarea extinsă, dar instituie o prezumţie legală de dobândire ilicită a fost considerată de Curtea Europeană ca fiind compatibilă cu noţiunea de proces

Cateva probleme de practica ale Noilor Coduri Penale,in special NCPP

de
Cateva probleme de practica ale Noilor Coduri Penale,in special NCPP
Cateva probleme de practica ale Noilor Coduri Penale,in special NCPP

 

31 iulie 2014 Articol scris de avocat Coltuc Marius Vicentiu Etichet Probleme noul Cod de procedura penala avocat pentru dosar DNA

 

 

Cateva probleme de practica ale Noilor Coduri Penale,in special NCPP

 

____________________________________________________________________________________________________

Renunţarea la urmărirea penală

____________________________________________________________________________________________________

1. Una dintre întrebările privind această procedură a fost aceea referitoare la semnificaţia juridică şi limitele consultării suspectului sau inculpatului în legătură cu obligaţiile impuse acestuia în cazul renunţării la urmărirea penală. Mai concret, s-a pus problema dacă se poate dispune renunţarea la urmărirea penală şi obligarea suspectului sau inculpatului la repararea prejudiciului, dacă acesta nu este de acord cu îndeplinirea obligaţiei.

În opinia noastră, acordarea beneficiului renunţării la urmărirea penală şi stabilirea unor obligaţii pe care suspectul sau inculpatul nu poate ori nu vrea, încă de la adoptarea soluţiei, să şi le asume este discutabilă ca finalitate, riscul de a se ajunge la revocarea măsurii fiind mare.

2. S-a pus problema dacă renunţarea la urmărirea penală se poate dispune şi în cazul în care nu există suspect în cauză.

Faţă de prevederile art. 318 alin. 2 din Codul de procedură penală, această soluţie este posibilă.

Astfel, textul sus-menţionat face referire la ipoteza specifică în care autorul este cunoscut, ceea ce îndreptăţeşte concluzia în sensul că se poate, ca regulă generală, renunţa la urmărirea penală şi când autorul nu este identificat.

II. Asistenţa juridică

1. S-a pus întrebarea dacă pot beneficia de apărător toţi subiecţii procesuali şi dacă există o contradicţie sub acest aspect între dispoziţiile art. 10 alin. 1 şi cele ale art. 10 alin. 2 raportat la art. 31 din Codul de procedură penală. În concret, s-a pus problema dacă un martor poate să fie asistat de avocat.

Potrivit art. 31 din Codul de procedură penală, avocatul asistă părţile ori subiecţii procesuali, în condiţiile legii.

Respectivele condiţii sunt stabilite de art. 10 alin. 1 din Codul de procedură penală, care delimitează sfera celor care pot beneficia de asistenţa avocatului: părţile şi subiecţii procesuali principali.

În plus, potrivit art. 10 alin. 6 din Codul de procedură penală, dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună credinţă şi potrivit scopului în care a fost prevăzut de lege.

În acest sens, trebuie avut în vedere că doar părţile şi subiecţii procesuali principali au în cauză interese proprii, ce trebuie apărate.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi subiecţi procesuali – agentul procedural, expertul, interpretul, etc. –  care participă la proces în virtutea obligaţiilor de serviciu, şi martorul – datorită obligaţiei civice de a ajuta la aflarea adevărului, ei nu au şi nici nu trebuie să aibă şi să exprime interese personale în cauză.

2. S-a pus întrebarea dacă nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. 4 din Codul de procedură penală, de a asigura asistenţa juridică obligatorie persoanei vătămate, este sancţionată cu nulitatea absolută.

Cazurile de nulitate absolută sunt limitativ prevăzute de art. 281 din Codul de procedură penală, lit. f) referindu-se la sancţionarea cu nulitatea absolută în cazul încălcării dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

Cum persoana vătămată nu are calitatea de parte, rezultă că nu ne aflăm în prezenţa unei cauze de nulitate absolută.

III. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei

1. S-a pus problema dacă este necesară întocmirea unui act separat prin care procurorul ierarhic superior stabileşte limitele acordului şi ce fel de act este acesta.

2. S-a pus, de asemenea, problema dacă procurorul poate respinge cererea inculpatului de încheiere a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei şi în caz afirmativ, prin ce act se va face acest lucru şi dacă respectivul act este supus vreunei căi de atac.

Ambele probleme au format obiectul unei note de studiu separate, publicate la data de 7 aprilie 2014 pe pagina de internet a Ministerului Public.

3. O altă problemă a fost legată de modul în care va proceda procurorul în situaţia în care, în acelaşi dosar, va dispune trimiterea în judecată a unor inculpaţi, va proceda la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu alţi inculpaţi, iar referitor la aceştia din urmă va dispune şi clasarea pentru anumite fapte. În concret, s-a pus întrebarea dacă soluţia de clasare se va dispune prin rechizitoriu sau printr-o ordonanţă anterioară încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

În lipsa unor dispoziţii exprese sub acest aspect, ambele variante sunt legale, însă, în opinia noastră, pentru un mai eficient management al dosarului este de preferat disjungerea cauzei faţă de inculpaţii cu care urmează să se încheie acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Ulterior, pentru unele dintre faptele comise de aceştia se va încheia acordul, pentru celelalte fapte se va dispune, prin ordonanţă, clasarea.

IV. Împăcarea

S-a pus problema dacă este posibilă stingerea procesului penal prin împăcarea intervenită câtă vreme urmărirea penală se efectuează doar cu privire la faptă, deci între făptuitor şi persoana vătămată.

Art. 16 alin. 1 lit. g din Codul de procedură penală se referă la împăcare, nu la împăcarea părţilor sau a participanţilor, la fel şi textele din partea specială a Codului penal.

Referitor la împăcare, sediul principal al materiei este art. 159 Cod penal. Alin. 1 al acestui articol arată că împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penales-a făcut din oficiu, dacă legea penală o prevede în mod expres, ceea ce ar putea conduce la concluzia că pentru împăcare este nevoie să avem în cauză persoană vătămată sau parte civilă şi inculpat.

Este, însă, în opinia noastră, vorba despre o eroare de redactare în ceea ce priveşte timpul verbului, legiuitorul intenţionând, de fapt, să se refere la cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu.

Mai mult decât atât, art. 159 alin. 3 Cod penal se referă la procedura efectuării împăcării numai cu privire la persoanele – nu părţile sau participanţii – între care a intervenit.

Faţă de cele de mai sus, se poate lua act de împăcare şi fără a se dispune continuarea urmăririi penale faţă de o persoană.

În plus, este dificil de apreciat care ar fi persoana interesată să invoce o vătămare cauzată de o astfel de procedură.

V. Declinare sau clasarea cauzei

S-a pus problema dacă atunci când constată că într-o cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni de competenţa sa, ci ale unei infracţiuni mai puţin grave, de competenţa unui parchet ierarhic inferior, procurorul va dispune clasare pentru infracţiunea de competenţa sa şi va declina competenţa în vederea continuării cercetărilor pentru infracţiunea mai puţin gravă sau va dispune schimbarea încadrării juridice şi declinarea competenţei.

Concret, s-a pus această întrebare, de exemplu, în cazul violului asupra unui minor şi raportului sexual cu un minor, ori omorului şi vătămării corporale grave.

Problema nu este nouă, rezultată din intrarea în vigoare a noilor coduri, ea exista şi a fost dezbătută şi anterior.

În opinia noastră, este de preferat a se dispune schimbarea încadrării juridice, argumentele teoretice expuse în nota nr. 4478/V/3/2011 din 19 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică rămânând valabile, deşi trimiterile la textele de lege nu mai corespund (Nota a fost comunicată parchetelor la data de 6 mai 2014).

____________________________________________________________________________________________________

VI. Art. 308 Cod penal

____________________________________________________________________________________________________

S-a pus problema dacă dispoziţiile art. 308 Cod penal prevăd o infracţiune autonomă sau doar o cauză legală de reducere a pedepsei.

În realitate, art. 308 din Codul penal nu este o normă distinctă de incriminare şi nu reglementează o cauză de reducere a pedepsei, ci variante atenuate, datorită calităţii subiectului activ, ale faptelor incriminate în articolele la care face trimitere.

Distincţia este semnificativă din două motive:
– competenţa materială pentru variantele atenuate este aceeaşi ca pentru variantele tip;
– prin pedeapsa prevăzută de lege pentru o faptă comisă de una din persoanele la care se referă art. 308 alin. 1 din Codul penal se înţelege pedeapsă redusă conform alin. 2 al aceluiaşi  text.

VII. Procedura camerei preliminare

1. Au existat instanţe care au interpretat dispoziţiile art. 347 alin. 3 din Codul de procedură penală în sensul că o copie a contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii pronunţate în temeiul art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală se trimite parchetului, pentru a răspunde, în termen de 10 zile, motivelor invocate în cuprinsul acesteia.

S-a pus, în acest context, întrebarea dacă este vorba de parchetul de pe lângă instanţa competentă să judece contestaţia sau despre cel care a efectuat ori supravegheat urmărirea penală.

Procedura în cameră preliminară se desfăşoară fără participarea procurorului, judecătorul de cameră preliminară comunicând în scris cu parchetul.

Interpretarea unitară la nivelul Ministerului Public a fost în sensul că această corespondenţă se va purta cu procurorul care a întocmit rechizitoriul, iar nu cu procurorul de şedinţă.

Or, nu există nicio justificare pentru ca, referitor la calea de atac a contestaţiei, judecata, de asemenea, fără participarea procurorului şi potrivit aceloraşi reguli, soluţia să fie definitivă.

Ca urmare, în opinia noastră, şi instanţa competentă să judece contestaţia declarată potrivit art. 347 din Codul de procedură penală se va adresa, potrivit art. 347 alin. 3 cu referire la art. 344 alin. 4 din Codul de procedură penală, parchetului care a efectuat ori supravegheat urmărirea penală.

2. S-a pus întrebarea prin ce act se dispune de către procuror remedierea neregularităţilor actului de sesizare în condiţiile art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Având în vedere dispoziţiile art. 286 alin. 1 din Codul de procedură penală şi împrejurarea că legea nu indică o modalitate specifică de remediere, aceasta se va face, în opinia noastră, prin ordonanţă.

Aceasta va cuprinde, pe lângă datele prevăzute de art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală şi menţiuni de tipul: „Având în vedere încheierea nr. … din data de … a … (este vorba de încheierea la care se referă art. 345 alin. 2 din Codul de procedură penală), în temeiul art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală am procedat la remedierea neregularităţilor actului de sesizare, punctul … al secţiunii … (urmează partea refăcută a rechizitoriului)”.

În practica judiciară am observat însă că s-a apelat şi la modalitatea refacerii efective a rechizitoriului, fiind trimis instanţei actul de sesizare în forma remediată.

 

 

SURSA MPUBLIC.RO

Cum pregatesc apararea pentru dosar propunere arestare preventiva : ca avocat ,ca suspect

de

Cum pregatesc apararea pentru dosar propunere arestare preventiva : ca avocat ,ca suspect

Articol scris de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU,avocat penalist din 2014

Arestarea preventiva este acum cea mai drastica masura privativa de libertate din Romania.

A nu se confunda arestarea preventiva cu condamnarea in regim de detentie.

Peste tot in presa vedem articole privind aceasta arestare preventiva si ne propunem in acest articol sa tratam distinct: in viziunea avocatului ce inseamna arestarea preventiva si in viziunea suspectului/inculpatului

Ce inseamna arestarea preventiva in viziunea avocatului

Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi – art. 53 din Codul de procedură penală:

            Judecătorul în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia soluţionează în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind :

  • Măsurile preventive;
  • Măsurile asiguratorii;
  • Măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;
  • Actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege;
  • Încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii.
  • Administrarea anticipată a probelor;
  • Alte situaţii expres prevăzute de lege.

Competenţa judecătorului de cameră preliminară – art. 54 din Codul de procedură penală:

q  Verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror;

q  Verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;

q  Soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată;

q  Soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.

În cadrul procedurii de cameră preliminară legiuitorul a reglementat în art. 348 dispoziţii referitoare la măsurile preventive

Sediul materiei – arestarea preventivă – Art. 223 – 240 din Codul de procedură penală

Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii preventive, precum şi organul judiciar care poate dispune arestarea preventivă:

v  Organul judiciar:

  • Judecătorul de drepturi şi libertăţi – în cursul urmăririi penale;
  • Judecătorul de cameră preliminară – în procedura de cameră preliminară;

Instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii.

v  Condiţii şi situaţii – cumulative:

  • Din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una din următoarele situaţii:
    1. Inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
    2. Inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
    3. Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu acesta;
    4. Există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.

v  Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă:

v  Din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestuia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

v  Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale :

v  Legiuitorul reglementează în norme distincte:

v  Organul judiciar pe care procurorul îl sesizează cu propunerea de arestare preventivă numai dacă apreciază întrunirea condiţiilor prevăzute de lege şi în consecinţă întocmeşte o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat cu indicarea temeiului de drept şi împreună cu dosarul cauzei se prezintă:

v  Judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă;

v  Judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

v  Soluţionarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale – art. 225 din Codul de procedură penală :

v  Procedură – garanţii procesuale.

v  Judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat în condiţiile art. 224 alin. 2 stabileşte termenul de soluţionare a propunerii de arestare preventivă:

v  data şi ora la care soluţionarea va avea loc.

v  inculpatul aflat în stare de reţinere:

v  termenul de soluţionare a propunerii trebuie fixat înainte de expirarea duratei reţinerii;

v  ziua şi ora se comunică procurorului, care a re obligaţia de asigura prezenţa inculpatului în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi;

v  ziua şi ora se aduc la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu;

v  inculpatul aflat în stare de libertate:

v  se citează pentru termenul fixat,

v  termenul se aduce la cunoştinţa procurorului şi avocatului inculpatului, acestuia din urmă acordându-i-se, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei.

v  soluţionarea propunerii se face:

v  numai în prezenţa inculpatului

v  cu excepţia când lipseşte nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza sănătăţii, din cauză de forţă majoră sau de necesitate, nu se prezintă sau nu poate fi adus în faţa judecătorului.

v  asistenţa juridică a inculpatului de către un avocat, avocat sau numit din oficiu este obligatorie în toate cazurile.

v  participarea procurorului este obligatorie.

v  Judecătorul de drepturi şi libertăţi îl audiază pe inculpatul prezent despre

v  fapta de care este acuzat,

v  motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror.

v  Judecătorul de drepturi şi libertăţi, înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, îi aduce la cunoştinţă:

v  infracţiunea de care este acuzat,

v  dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.

Legiuitorul a reglementat soluţiile asupra propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale în două norme distincte:

  • admiterea propunerii (art. 226 din Codul de procedură penală)
    • judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile întrunite de lege:

ü  Admite propunerea procurorului,

ü  Dispune arestarea inculpatului, prin încheiere motivată,

ü  Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă petru cel multe 30 de zile, durata reţinerii nu se deduce din durata arestării preventive,

ü  După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă.

  • respingerea propunerii (art. 227 din Codul de procedură penală)
    • judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege:

ü  respinge prin încheiere motivată, propunerea procurorului

ü  dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut,

ü  dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. 4 lit. b – d (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu).

Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul urmăririi penal – art. 229 din Codul de procedură penală

  • Când măsura arestării preventive a fost luată faţă de un inculpat în a cărui ocrotire se află:
    • un minor
    • o persoană pusă sub interdicţie
    • o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela
    • o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, autoritatea competentă e încunoştinţată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă.
  • Obligaţia de încunoştinţare revine: judecătorului de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă sau de la instanţa ierarhic superioară care a luat măsura arestării preventive, modul de îndeplinire a acestei obligaţii, fiind consemnat într-un proces-verbal.

Mandatul de arestare preventivă – art. 230 din Codul de procedură penală

  • În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă sau, după caz, de la instanţa ierarhic superioară, emite de îndată mandatul de arestare preventivă.
  • Dacă prin aceeaşi încheiere s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpaţi, se emite câte un mandat pentru fiecare dintre ei.
  • In mandatul de arestare preventivă se arată: instanţa din care face parte judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus luarea măsurii arestării preventive; b) data emiterii mandatului; c) numele, prenumele şi calitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis mandatul; d) datele de identitate ale inculpatului; e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului cu menţionarea datei la care încetează; f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei şi locul comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracţiunea şi pedeapsa prevăzută de lege; g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă; h) ordinul de a fi arestat inculpatul; i) indicarea locului unde va fi deţinut inculpatul arestat preventiv; j) semnătura judecătorului de drepturi şi libertăţi; k) semnătura inculpatului prezent iar în cazul în care acesta refuză să semneze, se va face menţiune corespunzătoare în mandat.
  • Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar acestuia persoanei arestate şi organului de poliţie; dacă persoana vătămată a solicitat înştiinţarea sa privind eliberarea în orice mod a persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul consemnează aceasta într-un proces verbal, pe care îl predă organului de poliţie;
  • Organul de poliţie predă exemplarul original al mandatului de arestare preventivă şi procesul-verbal prevăzut la alin. 5 administraţiei locului de deţinere.

Negăsirea persoanei prevăzute în mandatul de arestare preventiv – art. 232 din Codul de procedură penală

  • Când persoana menţionată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul de poliţie însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces verbal prin care constată aceasta şi înştiinţează judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura arestării preventive, precum şi organele competente pentru darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a frontierei.

Durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penal art. 233 din Codul de procedură penală

  • durata arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi 30 de zile, în afară de cazul când este prelungită în condiţiile legii;
  • termenul mai sus menţionat curge de la data punerii în executare a măsurii faţă de inculpatul arestat preventiv;
  • când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, arestarea preventivă dispusă sau prelungită anterior rămâne valabilă, iar durata arestării preventive se calculează potrivit dispoziţiilor alin. 1 şi 2.

Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale – art. 234 din Codul de procedură penală:

q  Arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită sub două condiţii alternative dacă:

  • temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului;
  • există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii.

q  Prelungirea arestării preventive se poate dispune numai la propunerea motivată a procurorului care efectuează sau efectuează urmărirea penală.

q  Organul judiciar care poate dispune prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale este:

  • judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să-l judece cauza în primă instanţă;
  • judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea;
  • Dacă arestarea preventivă a fost dispusă iniţial de către un judecător de drepturi şi judecăţi de la instanţă celei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de un judecător de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă în momentul soluţionării propunerii de prelungire sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii, ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea;
  • Când în aceeaşi cauză se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi, pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de prelungirea a arestării preventive pentru toţi inculpaţii.

Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă – art. 239 din Codul de procedură penală:

q  În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului:

  • Nu poate depăşi un termen rezonabil şi
  • Nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată.
  • În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani.
  • Termenele prevăzute mai sus curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul când inculpatul se află în stare de arest preventiv sau de la data punerii în executare a măsurii, după sesizarea instanţei de judecată, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară, în cursul judecăţii sau în lipsă.

La expirarea termenelor mai sus menţionate, instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii

Ce inseamna arestarea preventiva in viziunea suspectului/inculpatului

Deseori suntem chemati la parchet,DNA,DIICOT in calitate de martor si avocat ne retin 24 de ore.Ne punem intrebarea de unde aceasta practica?

De la 01.02.2014 avem un nou cod de procedura penala insa mentalitatile au ramas inca la fel pe vechiul cod.

Din punctul nostru de vedere s-ar impune retinerea si ulterior eventual arestarea cand suspectul “sfideaza”,”minte” si nici in aceste situatii neconditionat.

C e ar trebui sa faca un om cand este chemat si retinut?

In primul rand sa coopereze,sa aiba o atitudine cuviincioasa nu dusa la extrem.Apoi nu trebuie sa se duca niciodata singur fara avocat ales.

Se mai pune o intrebare:tac sau declar ceva?

Raspunsul este nuantat: daca se vede o atitudine de graba,sfidatoare din partea organelor judiciare este bine sa ne prevalam de dreptul la tacere.

Daca avocatul a reusit sa vada dosarul sau vi s-a explicat foarte bine invinuirea este bines a declaram adevarul

Ce fac daca mi se anunta ca am ordonanta de retinere de 24 de ore?

Sunati avocatul dvs.urgent.Daca nu aveti un avocat cu care lucrati sau nu aveti datele de contact atunci luati legatura cu un membru de familie care poate lua legatura cu un avocat ales.

Nu declarati nimic pana nu sunteti asistat de avocat ales.

Daca se intocmeste propunerea de arestare preventive c ear trebui sa fac?

Ar trebui sa fiti foarte lucid si sa nu cedati nervos in primul rand.

In al doilea rand solicitati sa vedeti in scris propunerea de arestare preventiva.Apoi incercati sa combateti indiciile sau probele din propunerea de arestare .Daca reusiti sa aveti contraargumente juridice,si nu unele puerile puteti merge pe nerecunoastere.

Daca observati ca nu aveti raspunsuri la cele scrise in propunere ar fi bine sa recunoasteti pentru a avea o sansa de alta masura sau o pedeapsa mai blanda ulterior.

Cand solicitati respingerea este bine sa solicitati in subsidiar si luarea altei masuri preventive,daca se resping cele spuse de dvs.

In practica se cere foarte mult inlocuirea cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu.

Aceste momente ale procesului sunt foarte importante pentru ca puteti scapa sau puteti fi condamnat.

Deci atentie!

In functie de masura data de instanta ar trebui sa aveti mereu contraargumente sau sa va adaptati.

Nu trebuie de exemplu sa nu recunoasteti nimic cand probele sunt total in defavoarea dvs. si nu aveti contraprobe.

Atentie ori recunoasteti tot ori nimic.O recunoastere partiala nu va ajuta,desi codul de procedura penala o vede ca o atentuanta facultativa,in practica se observa exact contrariul si anume: atitudinea nesincera pe care o veti regasi in toate incheierile pana la final,inclusiv in hotarare.

Articol scris de avocat COLTUC MARIUS VICENTIU,avocat penalist din 2014

Plangere impotriva ordonantei procurorului noul cod de procedura penala.Cum si cand depun o plangere impotriva ordonantei procurorului noul cod de procedura penala

de

Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al parchetului.

Plangere impotriva ordonantei procurorului noul cod de procedura penala.Cum si cand depun o plangere impotriva ordonantei procurorului noul cod de procedura penala
Plangere impotriva ordonantei procurorului noul cod de procedura penala.Cum si cand depun o plangere impotriva ordonantei procurorului noul cod de procedura penala

În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al parchetului ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.

Plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată

(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Dosar evaziune fiscala in urma controlul de fond ANAF.CUM PROCEDEZ?

de

Legiuitorul a statuat conceptul de evaziune fiscală ca fiind “sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine, denumite în cuprinsul legii contribuabili”.

De reţinut este faptul că efectuarea de activităţi permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile, poate avea loc numai în baza unei autorizaţii emise de organul competent sau a unui alt temei prevăzut de un cadru legal.

Detaliem mai jos, pe scurt, lista pedepselor pentru infracţiunile de evaziune fiscală.

Identificarea faptei care poate fi sancţionată

Sancţiunea faptei

Temeiul legal instituit de legiuitor
Fapta contribuabilului care, cu intenţie, nu reface documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control, deşi acesta putea să o facă Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei. Baza legală:art. 3 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Baza legală:art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Baza legală:art. 5 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă. Baza legală:art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Deţinerea sau punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Baza legală:art. 7 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Tipărirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor. Baza legală:art. 7 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte. Baza legală:art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Asocierea în vederea săvârşirii faptei referitoare la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Tentativa se pedepseşte. Baza legală: art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.
ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.
substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.Dacă prin aceste fapte s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani. Baza legală:art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare

Contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate, prin organizarea şi ţinerea contabilităţii. Contribuabilii sunt obligaţi să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, corespunzător operaţiunilor înregistrate.

Dupa adoptarea Noului Cod Penal 2014 DACA SE ACHITA TOT PREJUDICIUL PEDEPSELE SE REDUC LA JUMATATE

Ce trebuie sa fac?

Sa apelez la un profesionist care sa studieze dosarul ANAF

AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU A DEVENIT MEMBRU European Criminal Bar Association – ECBA

de

Avocat Coltuc Marius Vicentiu este specializat din 2014 pe dreptul penal al afacerilor editand Revista avocatilor specializati in dreptul penal al afacerilor  si sustine portalul noulcodpenal.com

 

AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU
AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

 

ECBA Membership Registration
European Criminal Bar Association Membership Registration Details
Welcome Mr. Marius Vicentiu Coltuc, thank you for registering.

This is an automatically generated e-mail.
The information you have provided has been forwarded to our secretariat.

For more information contact our secretariat (secretariat@ecba.org) or
visit our website: www.ecba.org

Procedurile controlui judiciar in NCPP – Ce trebuie sa stim

de

Controlul judiciar este o măsură preventivă ce este reglementată în noul Cod de procedură penală (NCPP) în art. 211-215.

Reglementarea actuală referitoare la controlul judiciar a schimbat vechea optică (din fostul Cod de procedură penală) asupra instituţiei procesuale a controlului judiciar. Astfel, dacă în legislaţia anterioară liberarea provizorie sub control judiciar era aplicabilă numai în cazul unui învinuit/inculpat arestat preventiv (în prealabil), în prezent controlul judiciar apare ca o  alternativă la arestarea preventivă, nefiind condiţionat de arestul preventiv (prealabil). Cu alte cuvinte, controlul judiciar este o măsură preventivă distinctă, cu existenţă de sine stătătoare, fără vreo legătură cu arestul preventiv.

Când poate fi luată măsura controlului judiciar şi care este organul în drept să dispună o astfel de măsură?

Măsura controlului judiciar poate fi luată în fiecare etapă a procesului penal de magistratul care instrumentează cauza în respectiva etapă. Aşadar, controlul judiciar poate fi dispus de procuror, de judecător, de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi de judecătorul de cameră preliminară.
Astfel, potrivit art. 211 alin. 1 din NCPP, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dacă această măsură preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din NCPP.
Potrivit art. 202 alin. 1 din NCPP, o măsură preventivă poate fi dispusă dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate lua această măsură preventivă în situaţia în care înlocuieşte arestul preventiv sau arestul la domiciliu.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 211 alin. 1 din NCPP.

Cum se procedează în cazul luării măsurii controlului judiciar şi care este calea de atac împotriva acestei măsuri?

În cazul luării măsurii controlului judiciar apar anumite diferenţe în funcţie de situaţia în care măsura este luată de procuror sau de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată.
Astfel, în cazul  luării măsurii controlului judiciar de către procuror, acesta dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de reţinere. Inculpatului prezent i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, infracţiunea de care este suspectat şi motivele luării măsurii controlului judiciar.
Deosebit de important este faptul că măsura controlului judiciar poate fi luată numai după audierea inculpatului, în prezenţa avocatului ales ori numit din oficiu.
Procurorul dispune luarea măsurii controlului judiciar prin ordonanţă motivată, care se comunică inculpatului.
Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi astfel sesizat fixează termen de soluţionare în camera de consiliu şi dispune citarea inculpatului. Reţinem că neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi şi libertăţi să dispună asupra măsurii luate de procuror.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi îl ascultă pe inculpat atunci când acesta este prezent.
Reţinem că legiuitorul prevede că în această etapă procesuală sunt obligatorii asistenţa juridică a inculpatului şi participarea procurorului.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a acesteia.
În cazul luării măsurii controlului judiciar de către judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, se procedează după cum urmează:
La cererea motivată a procurorului sau din oficiu judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat.
Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată legal sesizată dispune citarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie dacă acesta se prezintă la termenul fixat.
De asemenea, reţinem că în această etapă procesuală prezenţa avocatului inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii.

Care sunt obligaţiile inculpatului împotriva căruia s-a dispus controlul judiciar şi ce se întâmplă în cazul în care acesta nu le respectă?

În timpul în care se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
De asemenea, organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta;
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;
f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;
k) să nu emită cecuri.
Dacă, în cadrul obligaţiei de a nu depăşi o anumită limită teritorială (fixată de organul judiciar) decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia, s-a impus inculpatului interdicţia de a părăsi ţara sau o anumită localitate, câte o copie a ordonanţei procurorului ori, după caz, a încheierii se comunică, în ziua emiterii ordonanţei sau a pronunţării încheierii, inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, precum şi celei în a cărei circumscripţie are interdicţia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române şi Inspectoratului General pentru Imigrări, în situaţia celui care nu este cetăţean român, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiei care îi revine. Organele în drept dispun darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Obligaţiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata măsurii controlului judiciar sunt prevăzute în mod expres în cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii controlului judiciar. Tot în conţinutul aceluiaşi act i se atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Reţinem că există o supraveghere a respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar, supraveghere ce se realizează de către instituţia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus măsura, în condiţiile legii. Astfel, instituţia, organul sau autoritatea respectivă verifică periodic respectarea obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii.
În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.

Pot fi impuse inculpatului împotriva căruia s-a luat măsura controlului judiciar noi obligaţii, pot fi acestea înlocuite sau se poate dispune încetarea obligaţiilor dispuse iniţial?

Da, în cursul urmăririi penale (din oficiu ori la cererea motivată a inculpatului), se pot impune prin ordonanţă, de către procurorul care a luat măsura, noi obligaţii pentru inculpat ori se pot înlocui sau se poate dispune încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.

Asemănător se procedează şi în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, când judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului.

Revista Avocatilor specializati in dreptul penal al afacerilor

de

Cabinet de avocat Coltuc isi consolideaza echipa de avocati de Drept Penal al Afacerilor.Cab.avocat Coltuc şi consolidează echipa de avocaţi specializaţi în drept penal şi procesual penal prin avocat Palade Bogdan si avocat Andreea Opritescu, ambii avocaţi „penalişti” cu o experienţă  în domeniu. Aceştia se alătură unei echipe de alţi 3 avocati de  Drept penal, care gestionează în prezent un număr de peste 54 de dosare, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, vizând în principal infracţiuni economice, fiscale şi bancare, infracţiuni de corupţie, în materia societăţilor comerciale, dar şi a răspunderii penale a persoanei juridice.

ROMANIA AVOCAT - AVOCAT DIN ROMANIA

AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU „În paralel cu creşterea numărului de litigii civile, fiscale sau de contencios administrativ, generate de relaţiile de afaceri, asistăm la o creştere vertiginoasă a cazurilor de drept penal al afacerilor.Dacă luăm în calcul actualul context economic şi politic, estimăm că această arie de practică va determina pe termen mediu şi lung un volum sporit de muncă pentru firmele de avocaţi cu atât mai mult cu cât începând cu anul 2006 răspunderea penală a fost extinsă şi asupra persoanelor juridice atunci când există suspiciuni că ar fi derulat activităţi ilicite sau au favorizat săvârşirea de infracţiuni mai ales în plan economico-financiar.”

Ce face un avocat specializat in dreptul penal al afacerilor?

Consultanta juridica, asistenta si/sau reprezentarea persoanelor juridice si reprezentantilor acestora, pe tot parcursul cercetarii si urmaririi penale, la efectuarea tuturor actelor de urmarire penala, precum si reprezentarea persoanelor fizice in legatura cu:

■    cercetarea/urmarirea penala pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de       activitate;

■    calitatea de parte vatamata, parte civila sau parte responsabila civilmente.

Consultanta juridica, asistenta si/sau reprezentarea persoanelor fizice,  la efectuarea audierilor, confruntarilor, prezentarilor in vederea emiterii unui mandat de arestare, a expertizelor si perchezitiilor, in legatura cu:

■    cercetarea/urmarirea penala pentru infractiunile savarsite;

■    calitatea de parte vatamata, parte civila sau parte responsabila civilmente.

Asistenta si/sau reprezentarea persoanelor juridice si fizice in cadrul fazei de judecata, in toate etapele procesuale, prin elaborarea de aparari si strategii complexe, redactarea de cereri, memorii, plangeri precum si orice alte documente necesare.

Ce infractiuni?

  • Asistenta si reprezentare in cadrul investigatiilor penale
  • Asistenta si reprezentare in fata instantelor de judecata
  • Asistenta si reprezentare in investigatiile Oficiul European de Luptă Antifraudă – OLAF/ Departamentul pentru Lupta Antifrauda – DLAF
    • Evaziune fiscala (inclusiv cele rezultate din tranzactiile intracomunitare)
    • Frauda in domeniul bancar
    • Accesarea fondurilor europene
    • Regimul achizitiilor publice
    • Coruptie si infractiuni asimilate
    • Abuz in serviciu
    • Spalarea banilor
    • Bancruta frauduloasa si alte infractiuni in legatura cu starea de insolventa sau interioare acesteia
    • Piata de capital
    • Inselaciune in conventii/cu instrumente de plata

In maxim 10 zile vom edita si Revista gratuita  „Revista Avocatilor specializati in dreptul penal al afacerilor”

Multumim

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

fondator Cab.av.COLTUC

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!